Skip to article

Fuga de grasimi nu te ajuta sa slabesti

Fuga de grasimi nu te ajuta sa slabesti
Un regim alimentar echilibrat este cu siguranta drumul cel mai scurt catre o viata sanatoasa, mai ales atunci cand se incearca eliminarea surplusului de kilograme.

Odata cu venirea sezonului calduros multe persoane isi revizuiesc drastic regimul alimentar din dorinta de a arata cat mai bine in hainutele de vara.

Inainte de toate acestea renunta de tot la ingredientele considerate a fi bogate in calorii, pe primul loc aflandu-se grasimile, dezavantajate, de ce nu, chiar de numele pe care il poarta.

Este un pas gresit iar specialistii avertizeaza: eliminarea acestor nutrienti din alimentatie atrage dupa sine renuntarea la o serie de beneficii esentiale organismului.

Pentru inceput trebuie facuta o distinctie clara intre grasimile bune si cele daunatoare. "Multe persoane nu cunosc faptul ca grasimile bune, cele nesaturate, sunt o sursa importanta de energie, ajuta la absorbtia nutrientilor, sunt solventi pentru vitaminele liposolubile (A, D, E, K), mentin temperatura corpului constanta si in general ajuta la mentinerea starii de sanatate", ne-a declarat dr. Corina Zugravu, specialist nutritie si igiena alimentara.

Grasimile bune sunt de doua tipuri:
MONONESATURATE - cu un rol esential in scaderea colesterolului total si rau (LDL) si mentinerea colesterolului bun (HDL). Aceste grasimi se gasesc in uleiurile de rapita si de masline, nuci, alune, masline, unt de arahide, avocado.

POLINESATURATE - pot fi preluate din peste, margarine tartinabile de calitate, ulei de rapita, seminte de in, nuci, migdale, nuci macadamia. O categorie importanta de grasimi polinesaturate o reprezinta grasimile esentiale Omega 3 si Omega 6 care au un rol vital pentru buna functionare a organismului. Aceste tipuri de grasimi nu pot fi sintetizate de organism si de aceea trebuie introduse prin alimentatie.

Printre grasimile rele, daunatoare organismului le putem mentiona pe cele saturate, hidrogenate care se regasesc in carnea rosie grasa, produsele lactate grase, untul, untura, produsele de patiserie sau de fast food.

"Pentru a scapa de kilogramele in plus solutia ideala nu este data de un regim drastic sau de infometare ci de o dieta echilibrata care include cele trei mari tipuri de nutrienti: glucide, proteine si grasimi in alimentatia zilnica" a adaugat dr. Zugravu.

Pentru a le acoperi pe toate si pentru a-ti pastra, in acelasi timp, o silueta de invidiat ar trebui sa respecti cele 5 mese pe zi recomandate de nutritionisti: trei mese principale si doua gustari.

"Este esential sa avem trei mese principale pe zi si pentru a nu fi foarte infometati atunci cand vine ora mesei de pranz sau a cinei, este recomandat sa avem si doua gustari intre mesele zilei" a mai precizat dr. Zugravu.

Iata un exemplu de meniu echilibrat care ofera organismului nutrientii necesari si un numar optim de calorii.

Micul dejun poate consta intr-un pahar cu lapte degresat si un bol de cereale integrale
O gustare ideala, poate in jurul orei 11 cand masa de pranz este atat de departe iar energia oferita de micul dejun a scazut in intensitate, poate fi un sandvich cu margarina tartinabila si branza sau o felie de sunca slaba.

Pranzul, una dintre cele mai importante mese ale zilei poate contine o friptura din piept de pui si o salata de cruditati.

Urmatorul lucru in meniul zilnic ar putea fi o gustare, pentru a te asigura ca atunci cand va veni momentul cinei nu vei fi infometata. Aceasta gustare poate fi un fruct sau un pumn de nuci sau alune.

Ultima masa din zi, cina, ar trebui sa fie si cea mai usoara. Poti manca un sandvis cu paine integrala, margarina si ton sau o salata cu branza. Important este ca cina sa iti ofere nutrientii de care organismul are nevoie dar un numar redus de calorii.

Iar daca vrei ca dieta sa dea rezultate intr-un timp cat mai scurt nu uita de exercitiile fizice. Alergarile in parc, plimbarile cu bicicleta, abdomenele efectuate acasa alaturi de o prietena iti vor imbunatati si starea psihica pe langa conditia fizica.

Sursa: dr. Corina Zugravu, specialist nutritie si igiena alimentara

Articole recomandate

Fructe si legume fara pesticide, adevarata alimentatie sanatoasa Fructe si legume fara pesticide, adevarata alimentatie sanatoasa
Sanatatea copiilor este pe primul loc pentru orice parinte, mai ales in aceasta perioada de pandemie. Stim ca pentru a-i proteja si a le intari imunitatea si organismul este bine sa le dam zilnic sa manance fructe si legume proaspete, crescute cat mai natural. Insa te-ai gandit cate dintre acestea
Cea mai eficienta dieta cu oua. Slabesti 10 kilograme in 7 zile Cea mai eficienta dieta cu oua. Slabesti 10 kilograme in 7 zile
Dieta cu oua este o cura de slabire drastica, de aceea nu este recomandat sa o tii mai mult de 7 zile. Are rezultate rapide, insa nu trebuie sa o urmezi daca ai probleme de sanatate. Consulta medicul inainte de a tine orice cura de slabire!  Carnea de pui sau cea de vită care apare
Dieta cu muraturi! Cum slabesti rapid toamna Dieta cu muraturi! Cum slabesti rapid toamna
Toamna este anotimpul perfect pentru a scapa de cateva kilograme in plus! Muraturile, pe care numeroase gospodine le pregatesc, pot ajuta la pierderea kilogramelor.  Pe langa faptul ca sunt bogate in vitamine, muraturile au foarte putine calorii. Un castravete murat de aproximativ 140 de
Barbia dubla: 7 exercitii pentru a scapa de ea Barbia dubla: 7 exercitii pentru a scapa de ea
Barbia dubla este un element estetic deranjant pentru multe dintre femei. Desi pare greu sa scapi de ea, exista cateva exercitii care te pot ajuta sa recapeti fermitatea pielii de sub barbie. Iata 7 exercitii simple pentru a scapa de barbia dubla. 1. Ridica barbia Stai dreapta, cu umerii impinsi
Cum poti slabi cu comprese cu ghimbir Cum poti slabi cu comprese cu ghimbir
Ghimbirul poate fi un aliat de nadejde un lupta cu kilogramele in plus. Este un  puternic antioxidant, cu proprietati anti-inflamatorii, care ajuta la eliminarea toxinelor din organism.  Aplicat pe zonele cu probleme, ghimbirul poate ajuta la eliminarea grasimii. Iti poti face la tine