In goana dupa avere, diverse persoane au lansat pe piata pastile-minune, care te ajuta sa slabesti de la o zi la alta. Pentru ca fenomenul a luat din ce in ce mai mare amploare, specialistii vor sa traga un semnal de alarma.
Multe dintre efectele uimitoare pe care le promit pastilele pentru slabit sunt doar o simpla metoda de promovare. Medicii spun ca nu exista nicio pilula magica care sa te ajute sa slabesti ca prin minune, fara sa ai o alimentatie sanatoasa sau fara sa faci miscare.
Iata cateva dintre cele mai populare minciuni care circula pe internet despre pastilele pentru slabit:
1. Pierderea rapida in greutate
Nu poti obtine un succes fara sa depui efort, in orice ai intreprinde in viata. Acest lucru este valabil si in cazul in care vrei sa pierzi in greutate. Asadar, nu crede in sloganurile pastilelor de slabit, prin care se promite ca vei slabi rapid, ca prin minune. Orice dieta trebuie tinuta pe o perioada mai indelungata, pentru a pierde treptat in greutate si fara a recastiga kilogramele in plus.
2. Ofera mai multa energie
Multe dintre pastilele pentru slabit promit ca efect imediat stimularea energiei. Nimic nu te poate energiza mai bine decat o alimentatie sanatoasa si exercitiile fizice. Incearca sa faci putina miscare dimineata si vei fi uimit sa vezi cat de bine te vei simti intreaga zi.
3. Poti manca oricat
Poti manca cartofii prajiti, hamburgeri sau tot ce poftesti, daca iei pastilele-minune pentru slabit, acesta este un alt slogan de promovare pentru aceste pilule uimitoare. Ar fi minunat sa mananci tot ce vrei si slabesti vazand cu ochii, insa nu este realist, spun specialistii. Pentru a pierde in greutate trebuie mai intai sa faci modificari in alimentatie, sa te axezi cat mai mult pe legume si verdeturi si pe densitatea de nutrienti din alimentele pe care le consumi.
4. Accelereaza metabolismul
Nu exista nicio pastila magica care sa ajute la accelerarea metabolimsului, asa ca nu crede in astfel de promisiuni desarte. Poti accelera arderile doar prin miscare, asa ca iesi cat mai mult la alergat sau fa exercitii intense la sala.
5. Te scapa de burta
Grasimea de pe abdomen nu poate fi indepartata cu ajutorul unei simple pastile. Poti scapa de burta doar daca scazi in greutate. De asemenea, daca este vorba despre o tendinta genetica, eforturile tale de a scapa de burta trebuie sa fie mult mai intense. Incearca sa fii atenta la ceea ce mananci si axeaza-te pe cat mai multe exercitii care sa ajute aceasta grupa de muschi.