Skip to article

Ce sa mancam in timpul postului si sa fie satios

Postul este o perioadă destul de grea din punct de vedere alimentar pentru cei care vor să-l țină. Postul necesită tărie de caracter, dar și voință. Așadar, vă vom prezenta câteva rețete de post foarte sățioase, gustoase și care nu încalcă nicio regulă în ceea ce privește alimentele nepermise. Rețetele noastre sunt puțin mai deosebite decât cele cu care erați obisnuite, tocmai pentru a mai schimba puțin meniul.

Gulii umplute cu orez

Această rețetă este o variantă de post a ardeilor sau a doveleceilor umpluți. Tot ce trebuie să faci este să cureți guliile, să le umplii cu orez (poți adăuga și alte legume dacă vrei) și le pui la fiert. Această compoziție, pe lângă faptul că este extrem de sățioasă, este și foarte bună pentru sănătate (sunt recomandate pentru cei care își doresc să aibă o inimă sănătoasă, dar și pentru sistemul nervos).

Budincă făcută din fulgi de ovăz și fructe confiate

Chiar dacă nu pare prea sățioasă la prima vedere, această salată ține de foame mai mult decât credeți. Tot ce vă trebuie este lapte de soia (care nu este de dulce), ovăzul și fructele confiate. Aceste cereale și fructe conțin foarte multe vitamine, fibre, dar și proteine. Sunt sățioase și ajută sănătatea să se mențină.

Bruschete cu pate de ciuperci și acoperite cu sos de roșii

Băgați pâinea la cuptor pentru 15 minute. În acest timp, băgați pulpa de la roșii la blender. După aceasta, băgați și ciupercile. Puneți pateul de ciuperci pe bruschete și adăugați, peste, pasta de roșii.Aceste bruschete vor ține de foame și vă vor aduce un aport de vitamine considerabil.

Orez cu curry și cu grătar de tofu afumat

Orezul cu curry se prepară în aceeși modalitate ca și pilaful. În afară de asta, veți afuma tofu și îl veți incorpora în orezul cu cuury. Este sănătos, de post și, cel mai important, sățios.

Salată de spanac și cu avocado

Combinația este una foarte bună și care are un gust de-a dreptul exploziv. Vă va ține de foame mai mult decât credeți și este și extrem de sănătos. Spanacul nu trebuie să îl fierbeți, ci îl consumați așa, doearece își va păstra tot aportul de vitamine, fibre, dar și de proteine. Este o variantă sănătoasă pentru post și poate fi luată și ca o gustare la birou.

Rulada cu spanac și porumb

Vă trebuie o foaie de plăcintă sau o foaie din aluatul de gogoși (atenție să nu fie de dulce) și, înăuntru, adăugați porumbul și spanacul. Băgați totul la cuptor și lăsați acolo până în momentul în care foaia de plăcintă sau coca devine rumenă.Acum, vă vom reaminti și rețetele mai simple, rețetele cu care toți am fost crescuți.Mazăre și salată de ardei copți- este sănătoasă, sățioasă și vă dă energia de care aveți nevoie. Ciorbă de legume- cu cât legumele sunt mai multe, cu atât vitaminele sunt mai multe, iar ciorba este mai sățioasă. Legume făcute la abur- cu toții știm că legumele sunt sățioase, așa că preparați-le.

Articole recomandate

Oana Radu a slabit 90 de kilograma in mai multe etape. Ce dieta a tinut Oana Radu a slabit 90 de kilograma in mai multe etape. Ce dieta a tinut
Oana Radu ajunsese sa cantareasca peste 100 de kilograme. Cu multa vointa si cu ajutorul unei diete, artista a reusit sa slabeasca 90 de kilograme.  "Pot să va spun că eu am slăbit de două ori drastic în viață asta și treaba asta cu greutatea a
6 greseli de evitat la culcare ca sa nu te ingrasi 6 greseli de evitat la culcare ca sa nu te ingrasi
Somnul are o influenta foarte mare asupra greutatii corporale. Iata ce greseli ar trebui sa eviti la culcare, astfel incat sa nu te ingrasi. 1. Mananci tarziu Masa tarzie in noapte creste nivelul de insulina si obliga organismul sa produca mai putina melatonina. Putina melatonina in organism
Cum alegi un nutritionist bun? Cum alegi un nutritionist bun?
Sarbatorile au trecut, dar pentru multe persoane lupta cu kilogramele in plus abia acum incepe. Fie  ca ne dorim sa ne schimbam stilul de viata, fie ca vrem sa ne pregatim corpul pentru vara, sau sa scapam de cateva kilograme in plus, un lucru este cert, avem nevoie de sfaturile unui
Ce dieta ti se potriveste in functie de varsta? Ce dieta ti se potriveste in functie de varsta?
Una dintre marile greseli pe care le fac cele mai multe persoane atunci cand vor sa tina dieta este sa caute cura de slabire perfecta. Specialistii in nutritie spun insa ca organismele sunt diferite si ca cea mai buna dieta este in functie de varsta.  Potrivit acestora, in functie de varsta pe
Cum sa renunti la dulciuri in 5 zile Cum sa renunti la dulciuri in 5 zile
Stim cu totii ca zaharul – pe cat e de gustos – pe atat este de periculos pentru sanatate. Zaharul creeaza dependenta, duce la oboseala, schimbari dese de dispozitie. Atunci cand ai mancat ceva  dulce esti vesel si fericit, insa imediat ce ii trece efectul, starea de spirit ti se