7 lucruri pe care sa le spui zilnic copilului tau

history_edu ele.ro calendar_month 04 Dec 2012, 15:24
Comunicarea este un instrument puternic de educare, dar si de crestere a unui copil fericit si implinit.
Printre toate lucrurile importante si serioase care trebuie discutate cu el, nu rata din agenda zilnica unele dintre cele mai frumoase, importante si constructive cuvinte si expresii pe care trebuie sa i le adresezi!
1. Te iubesc
Nu trebuie sa treaca nicio zi fara sa ii spui copilului cat de mult il iubesti. Poate ca tu stii bine ce simti, insa micutul tau are nevoie sa o auda zilnic de la tine.
Iubirea pe care o porti micutului tau e neconditionata si trebuie impartasita cu orice ocazie. Aceste cuvinte simple au o valoare nepretuita pentru micutul tau, caruia i se umple inima de bucurie cand aude cat de mult este iubit de tine.
2. Imi pare rau
Sa nu crezi ca e doar datoria copilului sa spuna ca regreta atunci cand face o greseala. Doar pentru ca esti adult sau parinte, nu inseamna ca nu gresesti niciodata fata de el.
Daca stii ca ai comis-o, nu te sfii si cere-ti iertare de la micutul tau. Nu este un semn de slabiciune, ci un model de comportament pozitiv, din care copilul are multe de invatat si pe care il va prelua, la randul lui.
3. Iti multumesc
Multi parinti au dificultati atunci cand incearca sa invete copilul sa multumeasca si sa fie recunoscator pentru ce primeste si ce are. Uneori, simplul fapt ca tu o faci este suficient pentru ca micutul tau sa preia automat aceasta expresie in vocabularul lui uzual.
Daca ii si explici ca este politicos sa multumesti mereu atunci cand cineva te ajuta sau primesti ceva, deoarece il face sa se simta bine si apreciat, micutul va acorda si mai mult atentie acestei adresari.
4. Te rog frumos
Iata o formula de adresare care nu trebuie sa lipseasca din arsenalul de cuvinte cu care i te adresezi copilului. Este un semn de politete, dar dincolo de asta, este si o forma de respect.
Si copilul tau, chiar daca are cativa anisori, merge pe principiul "respecta-ma, daca vrei sa te respect". Asadar, nu ezita sa il rogi frumos de fiecare data cand ii soliciti ceva, daca vrei sa fii tratata cu aceeasi moneda de catre el.
5. Sunt mandra de...
Multi parinti gresesc atunci cand spun copilului "sunt mandru de tine", fara a conditiona aprecierea de un anumit comportament al lui.
Nu poti fi mandra de el doar pentru ca este copilul tau. Daca este folosita cum trebuie, expresia "sunt mandra ca/de tine, pentru ca..." poate fi un instrument motivational puternic pentru a-l ajuta pe copil sa reuseasca in ce isi propune.
Spune-i zilnic copilului tau cat esti de mandra pentru ca a reusit sa -si faca tema, ca te-a surprins cu o vorba frumoasa sau ca s-a oferit sa te ajute la ceva. Dar retine, este important sa il apreciezi atat pentru eforturi, nu numai pentru reusite.
6. Te cred
Copilul tau are nevoie sa stie ca ai incredere in el si ca nu este tot timpul vazut ca oaia neagra a familiei, care minte si face numai boacane.
Acorda-i votul tau de incredere, macar pana la proba contrarie. Si spune-i ca daca iti va insela increderea, prin minciuni sau incalcare de reguli, cu greu o va recastiga.
Micutul tau capata mai multa incredere in el insusi, daca stie ca tu il crezi in stare sa reuseasca sau ca are dreptate in anumite privinte.
7. Hai sa ne jucam impreuna!
Joaca este pentru dezvoltarea si educatia copilului, asa cum este aerul pentru respiratie.
Este important sa te joci cu el zilnic, deoarece asa veti petrece timp de calitate impreuna, care va va apropia foarte mult.
Autor: Daniela Ganciu
Foto:blog.relaxkids.com
Alte articole despre
Recomandari
Newsletter Ele.ro





Implicatii financiare ale fondurilor structurale nerambursabile
- person
"detalii la www.fondurile-structurale.com"