De ceva timp, mergand pe strada, am observat un lucru: tot mai multi copii tristi, copii a caror luminita din priviri a incetat sa mai straluceasca.
Ce s-a intamplat? Parinti, unde sunteti si de ce lasati tristetea sa se astearna pe chipul copiilor vostri?
Multi poate vor raspunde ca au probleme, greutati si necazuri si ca e normal ca si copiii lor sa observe asta si sa fie nefericiti. Nimic mai fals!
Imi amintesc de copilaria mea. A fost una frumoasa si plina de veselie.
Si nu, nu am trait intr-o familie careia nu i-a lipsit nimic din punct de vedere financiar, nici pe departe.
Parintii mei se descurcau destul de greu cu 3 copii de crescut, cu rate la apartament si masina si cu problemele lor de sanatate.
Premiza perfecta pentru 3 copii cu chipuri triste si nefericite ati spune, nu?
Ei bine, nu, v-ati insela amarnic!
Aveam zile cand mancam doar mancarica de cartofi la masa. Asta insa nu o impiedica pe mama sa ne aduca cate un mar simplu ca desert, insa impodobit cu cate o fundita haioasa care ne aducea instant zambetul pe buze!
Erau zile cand unul din noi era bolnav, iar mama statea la capataiul sau, ingrijindu-l. Insa asta nu o facea pe ea trista si nefericita si pe noi ingrijorati in plus, caci mam ne dadea la fiecare cate o misiune de "asistenti medicali".
Iar cand ii aduci surorii bolnave un ceai cald purtand bonetica de infirmiera pe cap parca se inzdraveneste mai usor, caci zambeste vazandu-te iar tie iti creste inima vazandu-i zambetul.
E atat de usor sa fii fericit, in ciuda a tot si a toate!
Parca treci altfel peste greutati si necazuri cand ai puterea sa te bucuri de orice lucru marunt care iti insenineaza viata!
Parca altfel trece copilaria cand iti vezi parintii zambitori, in ciuda greutatilor. Caci zambetul tuturor se transforma, incet-incet, in scutul care apara familia!
Sursa: Alina Marinescu
