Back to school - 5 lucruri pe care trebuie sa le stii ca sa fii in trend

Back to school - 5 lucruri pe care trebuie sa le stii ca sa fii in trend
history_edu
Autor
redactia ele.ro
  calendar_month
Publicat
01 Sep 2017, 17:04
       
Pentru că te afli la vârsta la care trebuie să impresionezi, să uimești, să smulgi laude și priviri admirative, iată 5 trenduri de la brandurile internaționale și românești pe care trebuie să le știi ca să fii în trend toamna aceasta.

Odată cu venirea noului sezon, generația Millenials, împreună cu Z Generation, își pune o singură întrebare: eu ce port mâine? E întrebarea pe care nu și-o pun doar cele care pleacă dimineața spre birou, ci și studentele.

1. Așadar, află în mod oficial ca toamna aceasta culoarea roșie guverneaza trendurile. Desigur, nu uita și de culorile verde și albastru, care se poartă masiv în această toamnă în nuanțe cât mai închise. Rozul satinat este la fel de apreciat și recomandat, iar în combinație cu griul metalic formează un cuplu perfect.

2. Profită de temperaturile încă prietenoase și construiește-ți câteva ținute în care să incluzi fustele, tricourile sau tenișii.

3. Carourile sunt imprimeurile vedete la liceu sau facultate, mai ales că ele amintesc de stilul nerd. |#nerdisthenewhot Tocmai de aceea, o cămașă în carouri nu are cum să îți lipsească din garderobă.

Nu-ți pasă nici de anotimpul ploios, atâta timp cât esti în trend.

Alege pantaloni sau blugi, o cămașă sau un pulover și ghete. Este vorba de stil, dar și de confort. Puloverele baggy sunt alegerea ideală pentru o ținută de liceu sau facultate, căci se combină foarte ușor cu o fustă sau pantaloni din piele.

5. Nu uita de accesorii sau de elemente vestimentare mai non conformiste care să te facă remarcată; o geantă maxi sau un rucsac cool, cardigan sau geacă în culori tari si neaparat un palton supradimensionat.

Outfiturile Back to school sunt mai în vogă ca niciodată și vor face din tine o fashionistă cu pofta de învațat. Curioasă ce ți-am pregătit? Descoperă nouacolecție Back to School de la StarShinerS.
Recomandari

Newsletter Ele.ro

 
 
[][][];;';';';';
  • person

    "a￯n incona￯tient, nimic nu ia sfa￯ra￯it, nimic nu trece, nimic nu se uita￯."

Blog Ele.rochevron_right
 
Forum Ele.rochevron_right
 
BLOC NOTES A5 96 FILE DICTANDO COPERTA

25 RON   32 RON

Ofert Ele.rochevron_right
20% reducere