Skip to article

Galimard - povestea parfumurilor regilor Frantei

Galimard - povestea parfumurilor regilor Frantei
Jean de GALIMARD, senior de SERANON, inrudit cu contele de Thorenc, a trait la Grasse, acolo unde, in 1747 a fondat Parfumeria Galimard.

Fondator al breslei producatorilor de manusi si parfumuri, Jean de Galimard era furnizor al Curtii Regale Franceze si al mult iubitului rege Ludovic, pe care il incanta cu de ulei de masline, pomade si parfumuri create chiar el.

De atunci au trecut peste 260 de ani. Parfumeria Galimard continua traditia ilustrului sau fondator si pastreaza procedeele care i-au adus renumele, reusind sa ramana o afacere de familie si sa transforme artizanatul intr-o sursa de creativitate contemporana.

Ca in vremurile de odinioara, in mijlocul naturii generoase din regiunea Grasse, gaseste iasomia, trandafirii, lavanda, portocalul, tuberozele ale caror miresme le capteaza prin intermediul unor procedee ancestrale, combinandu-le in compozitii subtile, acorduri sublime, inimi calde, note spumoase. Dand nastere astfel unor parfumuri caracterizate de autenticitate si menite sa incante simturilor.

Participa la concurs si castiga un parfum Galimard!

Printre cele mai apreciate parfumuri de dama Galimard se numara:

Si Tu Savais - un parfum plin de prospetime, luminozitate si veselie, o combinatie de mosc, lemn de cedru, iasomie, trandafir, lamaie


Galimard - povestea parfumurilor regilor Frantei



Cantabelle - un parfum clasic si contemporan, o compozitie vesela si fructata, o fuziune de portocala si coacaze negre


Galimard - povestea parfumurilor regilor Frantei



Recent, Parfumeria Galimard si-a imbogatit colectia cu doua noi miresme:

Shantoung contine un amestec de iasomie, tuberoza, santal, patchouli, violeta si ylang-ylang.


Galimard - povestea parfumurilor regilor Frantei



O combinatie de vanticel marin si un varf de indrazneala gurmanda, dublate de dulceata laptelui.

Accroche-Coeur combina florile de orhidee cu scortisoara si tonka, pe un fond bogat de note de ambra si vanilie.


Galimard - povestea parfumurilor regilor Frantei



Parfumeria Galimard ofera si parfumuri barbatesti dar si produse cosmetice pe baza de caviar, produse de intretinere corporala, spray-uri pentru camera, lumanari si perle parfumate.

Incepand cu 2012, cunoscatorii pot achizitiona produsele PARFUMERIEI GALIMARD si din Romania. Produsele Galimard se gasesc exclusiv in saloanele Smile Box (www.smilebox.ro).

Articole recomandate

Ser natural pentru riduri. Il poti prepara acasa, din patru ingrediente Ser natural pentru riduri. Il poti prepara acasa, din patru ingrediente
Poti scapa de ridurile inestetice cu un ser special, pe care il poti prepara chiar la tine acasa. Este foarte eficient si accesibil! In plus, rezultatele vor aparea in cateva zile.  Serul se prepara din uleiuri naturale, care ajută la regenerarea pielii, precum și la hidratarea
Ce secrete dezvaluie lungimea unghiilor despre o femeie Ce secrete dezvaluie lungimea unghiilor despre o femeie
Unghiile pot spune foarte multe lucruri despre personalitatea unei femei. Nu numai culorile pe care le alege, ci si lungimea unghiilor poate dezvalui secrete despre personalitatea ei. Iata care sunt acestea: Unghiile foarte lungi:  - reflecta o personalitate indrazneata, sexy si provocatoare;
Solutii pentru parul gras! Cum poti sa scapi de aceasta problema Solutii pentru parul gras! Cum poti sa scapi de aceasta problema
Nu există nimic mai inestetic decât părul gras. Ofera un aspect neglijent si iti strica imaginea. Pentru a scapa insa de aceasta problema, exista cateva solutii, pe care le poti incerca. Iata cateva sfaturi de la specialisti:  O vizita la dermatolog Daca te confrunti cu aceasta
Uleiurile de argan si de masline, aliatii frumusetii tale din cap pana in picioare Uleiurile de argan si de masline, aliatii frumusetii tale din cap pana in picioare
Pielea este cel mai de pret "accesoriu" al unei femei si trebuie sa se bucure de o ingrijire speciala, mai ales pe timp de vara. Fie ca pleci in vacanta la mare sau la munte, fie ca ramai in oras, in sezonul cald pielea este mult mai expusa la soare, praf, vant, asa ca trebuie rasfatata asa cum
Riduri? Solutia pentru un ten luminos si tanar Riduri? Solutia pentru un ten luminos si tanar
Razele de soare, praful si alti factori de mediu pot afecta luminozitatea tenului si contribui la accentuarea ridurilor. Peptidele si hidrocolizii naturali se numara printre aliatii cei mai eficienti in a combate efectele acestor factori prin actiunea lor asupra tenului. Efectul? Un ten luminos, cu