Skip to article

Bai cu plante

Bai cu plante
Pentru a da pielii un aspect mai placut si pentru a relaxa si fortifica organismul puteti folosi bai cu plante. Ele sunt bai la care se adauga infuzii sau decocturi din plante (dupa ce au fost filtrate). Se mai pot adauga si direct in baie saculete de tifon in care se gasesc plante macinate.

Utilizarea bailor cu plante se bazeaza pe actiunea directa, la nivelul tegumentului a diverselor principii active cu actiune antiseptica, antiinflamatoare, cicatrizanta si sedativa. Ele sunt recomandate atat celor sanatosi cat si celor cu anumite suferinte.

Pentru bai pot fi folosite numeroase plante ca: arnica, nalba, menta, cimbrul, leventica, coriandrul, rozmarinul, urzica, socul, sulfina, macesul, salcia, petale de trandafir, frunze de nuc etc.

Iata cateva exemple de astfel de bai:

- Se infuzeaza, timp de 15 minute, 4-6 linguri de petale de trandafiri intr-un litru de apa. Se strecoara si se adauga apei din cada. Se pot pune petalele de trandafir si direct intr-un saculet de bumbac care se introduce in cada cu apa.

- 4 linguri de flori de nalba de padure si tarate de grau se oparesc cu doi litrii de apa clocotita, se acopera si se lasa 20 de minute. Se strecoara si se adauga la apa din cada.

- Se taie felii 5-6 lamai si se oparesc cu 2 litri de apa clocotita. Dupa 6-8 ore se strecoara si se adauga la apa din cada.

- Se pun la fiert intr-un litru de apa, 4 linguri de rozmarin si 4 linguri de lavanda. Dupa ce a dat in clocot , se lasa 15 minute, se strecoara si se adauga la apa din cada.

- Se fierb 20 minute, 200 grame scoarta de salcie intr-un litru de apa. Se strecoara si se adauga in apa din baie.

Pentru revigorarea organismului, pentru boli de piele sau boli interne se pot face cure de cate 15-20 bai facute zilnic sau la doua zile. Persoanele cu anumite suferinte vor face baile in functie de afectiune si la indicatia medicului.

Baile cu plante sunt containdicate bolnavilor de reumatism acut, hipotensivilor si hipertensivilor, celor cu anemii severe, batranilor, gravidelor, celor cu afectiuni cardiace sau pulmonare, celor cu boli infectioase acute, celor cu flebite.

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!