Skip to article

Crioterapia. Ingheata-ti frumusetea!

Crioterapia. Ingheata-ti frumusetea!
Crioterapia, o metoda terapeutica si de infrumusetare la moda printre celebritati, te ajuta sa slabesti rapid, sa tratezi si sa previi aparitia ridurilor si a altor imperfectiuni ale pielii, dar si sa ai un tonus bun si o sanatate de fier.

Criosauna iti "ingheata" practic frumusetea si te ajuta sa ramai vesnic tanara!

Metoda foloseste tratamente bazate pe temperaturi extrem de joase, pana la -180 de grade Celsius. Este o metoda antiaging cu adevarat revolutionara in domeniul frumusetii si al sanatatii.

Pe langa faptul ca este cea mai rapida metoda de calmare a durerilor, criosauna combate stresul si tine deoparte toate problemele care-ti "pateaza" imaginea impecabila si iti pun in pericol sanatatea!

Cum functioneaza criosauna?

Pentru a-ti da mai bine seama cum functioneaza si ce presupune aceasta metoda, gandeste-te la sauna clasica. Crioterapia iti prezinta o varianta opusa saunei - criosauna - adica expunerea organismului la temperaturi foarte scazute, de peste -120 de grade Celsius.

Desi suna ingrijorator, expunerea la astfel de temperaturi nu are efectele dezastruoase pe care probabil ca ti le imaginezi, cum ar fi inghetarea corpului sau blocarea functionarii organelor. Camerele in care se fac aceste sedinte au temperaturi intre -120 si -180 de grade Celsius, dar aerul din interior este extrem de uscat, astfel ca organismul nu resimte efectele firesti ale unei expuneri normale la aceasta temperatura.

Spre deosebire de o sauna clasica, in care poti sta si 10 minute sau mai mult, crioterapia presupune o expunere redusa a organismului in camera "de gheata", de numai 1-3 minute, in functie de gradul de suportabilitate al frigului.

Care sunt beneficiile crioterapiei pentru frumusete?

"Arde" grasimile la -180 de grade Celsius!

Se pare ca celulele de grasime din corp sunt mai sensibile la frig si pot fi distruse mai usor prin temperaturi foarte scazute. Pentru reducerea straturilor adipoase se folosesc proceduri crioterapeutice speciale, cu ajutorul unor dispozitive care au rolul de a expune celulele de grasime la temperaturi adecvate pentru distrugere.

Ridurile. Ce sunt acestea?!

Un alt merit important al crioterapiei este prevenirea, dar si tratarea ridurilor care apar odata cu inaintarea in varsta. Procedurile presupun patrunderea unor ace extrem de reci in nervii faciali care determina relaxarea musculaturii fetei. Specialistii aplica mai intai un anestezic local si apoi introduc pe rand 5 ace subtiri pe ambele parti ale fetei.

"Sterge" varicele de pe picioare!

Varicele sunt unele dintre cele mai frecvente probleme la femei. Crioterapia foloseste ace si substante chimice speciale care se introduc pe sub venele din zonele unde apar varicele. Acestea determina rapid reducerea inflamatiei venelor, dar si reabsorbtia lor in organism. Specialistii pot introduce pana la 80 de ace in numai 20 de minute, ceea ce poate fi usor inconfortabil.

Crioterapia are o multime de alte efecte benefice asupra sanatatii tale:

- combate stresul;
- regleaza activitatea hormonala;
- intareste sistemul imunitar;
- calmeaza durerile si regenereaza celulele organismului.

Care sunt contraindicatiile?

Crioterapia nu este o terapie la care poate apela oricine. Medicii interzic aplicarea procedurilor in urmatoarele situatii:

- daca esti insarcinata;
- ai suferit un preinfarct;
- suferi de epilepsie;
- suferi de hipertensiune arteriala;
- ai implanturi.

Aceasta metoda revolutionara a inceput sa fie adoptata si de saloanele romanesti.


Autor: Daniela Ganciu

Articole recomandate

Epilarea nu mai are secrete nici pentru barbati Epilarea nu mai are secrete nici pentru barbati
Epilarea laser este o metoda rapidă, prin care se îndepărtează definitiv părul inestetic din orice zonă a corpului. Tratamentul de epilare definitivă este o procedură sigură, eficientă, comodă şi nedureroasă . Nu e de mirare că
5 reguli sa incetinesti natural imbatranirea 5 reguli sa incetinesti natural imbatranirea
“Batranete, haine grele”, asa spune o vorba din popor. Ti-ar placea, insa, sa descoperi elixirul tineretii fara batranete? Iata 5 modalitati sa incetinesti natural imbatranirea si sa te poti bucura de viata pana la varste inaintate. Regula 1. Mananca sanatos Acest lucru presupune:
Sportul - noul accesoriu de frumusete si sanatate al femeilor moderne Sportul - noul accesoriu de frumusete si sanatate al femeilor moderne
Reprezintă sportul bonificație extraordinară oferită femeilor ce doresc să-și mențină frumusețea și sănătatea? Ajută sportul la prelungirea vieții și nu doar la obținerea unei siluete armonioase? Activitățile
Botox-ul: mit si adevar Botox-ul: mit si adevar
Tratamentul de întinerire prin injectii cu toxina botulinica este rapid, fără durere, cu rezultate vizibile şi surprinzătoare.Pe cât este de tentant, pe atât este de controversat, de la indicatii la contraindicatii si la efecte adverse. Astfel, in jurul toxinei
Cum iti mentii pielea hidratata in sezonul rece: sfaturi pentru un ten perfect Cum iti mentii pielea hidratata in sezonul rece: sfaturi pentru un ten perfect
Pielea poate deveni mult mai uscata in sezonul rece. De asemenea, frigul si vantul pot face ca tenul tau sa devina super sensibil si sa se usuce foarte mult, ducand la producerea de eczeme si mancarimi.  Iata ce poti face pentru a-ti mentine tenul hidratat si in sezonul rece:  Bea multa