Skip to article

1 Mai sau fuga la mare

1 Mai sau fuga la mare
Este ora 11. Sunt un pic mahmura.

Prietenul ma sfatuieste cu duiosie sa scap de sentazia ca nu inteleg orice fraza depaseste 12 cuvinte band o bere pe stomacul gol.

Se simte bine ca dupa 2 beri si o gramada de tigari ma comport ca si cum as fi facut un chef monstru. Probabil ca asta ii spune ca nu sunt cu totul depravata.

Chiar si in situatii in care toti ceilalti din jur se bucura ca nu isi mai aduc aminte ce au facut aseara, asa pornind de la al 10-lea pahar in sus.

Si, in plus, are si el cu ce sa se laude ca imi este superior.

Il refuz, alcool mai devreme de 12? Alcool in general? Nu cred ca ma mai ating. Imi ascult prietena si cer un cappucino cu multa frisca si un sandwich minuscul pe care oricum nu stiu cum voi reusi sa il strecor in stomac.

Ea se uita la mine cu dezaprobare. Hm... probabil ca arat ca naiba si simtul ei estetic este pus la grea incercare. Nu insa mai grea decat capul meu care refuza sa stea drept si se tot lasa incomod pe spatarul scaunului.

Calculez cam de cate ore am nevoie pana imi revin si ma pot bucura si eu de ceea ce se intampla in jurul meu.

Imi dau seama, dupa ce imi pun ochelarii de soare desi nici o raza nu strabate prin perdeaua gri de nori, ca pentru mine va fi noapte cam pana maine dimineata cand voi putea sa tin ochii deschisi fara sa imi lacrimeze de la lumina. Oftez. Bine totusi ca nu e soare!

Doar marea e acolo, linistitoare, suprafata sticloasa la care te poti uita la nesfarsit fara ca fata peste care nu trece umbra nici unui gand sa te faca sa arati precum Ferdinand la poarta noua.

Ma infofolesc bine, ma asez pe un seslong cam tare si zac asa intre 5 si 7 ore mirandu-ma ca pot trai oriunde in alta parte, ca nu mi-am luat deja cu mine toate cartile, toalele si cremele ca sa ma mut undeva pe malul marii, acolo unde nu cer nimic nici de la mine nici de la altii pentru a fi complet multumita si fericita.

Cam asta este 1 Mai pentru mine - prima experienta mistica din an, momentul in care simt cu adevarat ca incep sa traiesc.

Banuiesc ca ati inteles - traiesc cu adevarat atunci cand contemplu ore in sir acelasi lucru.

Si nu pot pune asta pe seama mahmurelii nicicum.

Prietenii mei vad insa lucrurile altfel. 1 Mai este:

un bun prilej pentru multa, multa bautura,
o intalnire cu prietenii pe care de obicei ii eviti fiindca te enerveaza, dar in acest moment simti ca te poti infrati cu toata lumea,
cateva zile la rand de glume fara perdea si incercari nereusite de agatamente,
cateva momente mai tensionate din care se pot trezi cu unele vanatai,
o justificare pentru a fugi de responsabilitatile si proiectele neterminate si chiar neincepute cu cateva saptamani mai devreme, ca ce sens are sa te apuci de ceva din moment ce oricum te va intrerupe pauza de cateva zile,
prima sansa de a purta hainele de vara cumparate la reducerile toamnei trecute, etc.

Treaba lor, sa se bucure de el dupa cum vor. Tot ce le cer este sa nu formuleze propozitii mai mari de 12 cuvinte si sa nu incerce in nici un fel sa ma scoale de pe seslongul in care ma gandesc sa mai dormitez inca careva ore.

Mai vorbim maine, cand toate circuitele creierului vor fi repuse in stare de functionare. Asta daca nu cumva `mon ami` ma va atrage iar pe calea pierzaniei...

Citeste despre

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!