Skip to article

Copilul meu petrece prea mult timp pe strada

Copilul meu petrece prea mult timp pe strada
Daca intr-o prima etapa a vietii, in cei sapte ani de acasa, copiii cresc si se dezvolta sub atenta supraveghere a parintilor, bunicilor sau educatoarei, vine perioada mersului la scoala.

Atunci se presupune ca sunt destul de mari sa ramina singuri acasa, sa-si pregateasca temele pentru a doua zi, verificati sau nu de parinti la venirea acasa, si sa-si umple timpul liber cu joaca, generic vorbind sau cu ce inteleg ei prin distractie din prisma virstei la care au ajuns.

Este momentul cind copilul poate cadea cu multa usurinta prada numeroaselor tentatii venite din mijlocul grupului in care isi petrce timpul.

Un vecin mai mare, un coleg cu mai multa "experienta" il pot usor convinge sa experimenteze lucruri interzise pina acum: o tigara, jocuri de noroc, poate chiar o gura de tarie, sa vada cum e, ca doar acum e mare...

Daca parintii nu sesizeaza la timp transformarile intervenite in viata copiilor, in scurt timp in aceste familii se pot petrece adevarate drame.

Lucrul cel mai potrivit este ca parintele sa devina, de la cele mai fragede virste ale copilului, prietenul lui cel mai bun, caruia copilul sa-i spuna orice, fara frica de aplicarea unei corectii; cand parintele stie tot ceea ce i se intimpla copilului poate sa dea acestuia sfatul cel mai bun, dar, atentie, ca intr-o joaca si nu cu aerul ca se impune.

Copilul trebuie sa stie ca, oricind va apela la unul din parinti, va primi solutia cea mai buna a problemelor care il framinta.

Uneori in mintea copilului se petrec scenarii pe care un adult cu greu si le poate imagina. Ca sa-i inteleaga pe cei mici, cei mari trebuie sa-si aminteasca faptul ca au fost si ei odata copii si ca la un momentdat in viata, lipsa unui cuvint potrivit a dus la greseli iremediabile.

Copiii nu trebuie batuti sau speriati, ci trebuie apropiati si impresionati de capacitatea parintilor de a rezolva orice problema. Copiii trebuie sa deprinda exercitiul de a avea incredere in parintii lor, pe care trebuie sa-i socoteasca prieteni nu inamici.

Copilul sa stie oricind in viata ca nimeni nu-i vrea mai mult binele decit parintii lui.

La fel de important, parintii trebuie sa lase copilului libertatea de decizie, chiar daca asta inseamna la inceput supravegherea lui discreta, "din umbra". Amestecul brutal in sufletul copiilor produce cu timpul rani greu de cicatrizat si oricit de mult bine i-am dori copilului putem uneori sa-i facem mai mult rau.

Pentru a minimiza cat mai mult efectele primelor tentatii petreceti cit mai mult timp alaturi de copii si oferiti-le alternative de umplere a timpului liber, astfel incit "strada " sa joace un rol cit mai mic in viata lor.

Nici cresterea ca intr-o sera, ca intr-o colivie nu sunt potrivite, caci acestea rapesc copiilor capacitatea de se descurca in colectivitate, indiferent ca este vorba de colegii de clasa, de vecinii de la bloc sau cartier sau pur si simplu intr-un grup de necunoscuti.

Calea cea mai simpla de a fi totul in limite firesti este sa asigurati copilului doza ideala de libertate de actiune, afectiune si incredere, pentru a nu primi in viata lovituri ce lasa urme.

Anumite experiente sunt insa de dorit, pentru a oferi copilului experienta proprie in viata, fara de care nici un exemplu nu e suficient de bun sau nimerit.

Citeste despre

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!