Sarcina extrauterina

Sarcina extrauterina
  calendar_month        
Denumita si sarcina ectopica, acest tip de sarcina reprezinta de multe ori o urgenta medicala, deoarece poate pune in pericol viata mamei.

Sarcina extrauterina apare atunci cand ovulul fertilizat ramane blocat undeva in drumul sau spre cavitatea uterina, de aici si denumirea.

Ovarul, o data pe luna, elibereaza ovulul.

Daca acesta este fertilizat, undeva in drumul sau de la ovar catre uter, in trompele uterine, el isi continua drumul pana in cavitatea uterina, fixandu-se in endometru, mucoasa ce acopera peretii uterului.

Insa sunt destule situatii in care ovulul fertilizat nu poate inainta prin trompele uterine si ramane blocat acolo, continuandu-si insa dezvoltarea.

Blocarea ovocitului in trompe poate avea mai multe cauze, insa in principal urmatoarele:

trompe uterine slab functionale
Trompele uterine reprezinta niste tuburi de dimensiuni extrem de reduse in diametru, cu rol in conducerea spermatozoizilor catre ovul si a ovulului catre cavitatea uterina.

Captusite cu firisoare foarte subtiri si extrem de mobile, numite cili, cu rol in inlesnirea circularii spermatozoizilor, trompele asigura practic buna functionare a procesului de fecundare si de implantare a oului fecundat mai departe, in uter.




In cazul unor infectii cauzate de Chlamydia sau a unei infectii gonoreice intarziata in tratament, acesti cili sunt distrusi in mare proportie, determinand blocarea ovulului fecundat, undeva in trompe, astfel ducand la aparitia sarcinii extrauterine.

De asemenea, cistitele repetate, inflamatia pelvina sau anexitele au aceleasi consecinte asupra trompelor uterine, putand chiar conduce la blocarea in totalitate a acestora.

endometrioza
Tesutul endometrial este un tesut de implantare, necesar pentru ovulul fecundat pe parcursul celor 9 luni de sarcina.

Insa el nu se regaseste numai in uter, ci se poate atasa de orice organ din cavitatea abdominala.

In acest caz ovulul fecundat, insuficient ghidat de trompele uterine, se poate opri din drumul sau daca intalneste tesut endometrial, in afara uterului.

Simptomele unei sarcini ectopice variaza de la o gravida la alta, insa in general includ:

tensiune in sani care nu inceteaza cateva zile, chiar cu unguente calmante
crampe musculare destul de intense, aparent fara motiv
sangerari vaginale, in primele saptamani de sarcina
dureri surde in zona abdomenului inferior, sau numai intr-o parte a acestuia
stari de lesin bruste, ameteli si pierderea pentru cateva secunde a vederii

Recomandari