Skip to article

Invatamant digital in anul pandemiei. Cum si cu ce resurse

Invatamant digital in anul pandemiei. Cum si cu ce resurse
Un sondaj al Editurii Didactica Publishing House, realizat in luna septembrie arata ca 96% dintre cadrele didactice considera importanta si foarte importanta folosirea unei platforme educationale in contextul actual al programului educational. Potrivit datelor, si parintii simt nevoia unei astfel de platforme (65%), cu conditia ca aceasta sa fie intuitiva si usor de folosit, dar mai ales sa nu necesite asistenta permanenta a unui adult. 

In contextul invatamantului online adoptat aproape fortat, a fost lansat primul program digital educational, adaptat programei scolare, care se adreseaza deopotriva cadrelor didactice si parintilor. Elaborate dupa pedagogia finlandeza, materialele educationale lansate de Editura DPH sprijina dezvoltarea unor abilitati practice, precum scriere si citire, comunicare, matematica, stiinte ale naturii sau muzica, dar si abilitati din zona lifeskills, precum management emotional, responsabilitate, echilibru sau cooperare.

Intr-o prima etapa, acestea cuprind materiale educationale dedicate clasei pregatitoare si elevilor din clasele I – III, realizate in parteneriat cu Edustudio Helsinki. Ambele pachete sunt operate si utilizate prin intermediul platformei Cloubi, o platforma de invatare finlandeza de tip e-learning, utilizata cu succes in scoli din multe tari europene (Finlanda, Germania, Austria, Suedia etc.), dar si in  SUA.

Contextul actual a demonstrat ca digitalizarea sistemului educational presupune mai mult decat adaptarea la un context tehnologic. Pedagogia digitala nu este un simplu material in format pdf prezentat pe ecran, ci o abordare mult mai complexa. Prin aceasta platforma educationala oferim un suport real pentru cadrele didactice, dar si pentru parinti, astfel incat achizitiile fundamentale ale copiilor sa fie facute natural, prin joc si printr-o interactiune facila, accesibila, a explicat Florentina Ion, director general si fondator al Editurii Didactica Publishing House.  

Invatare prin joc pentru clasa pregatitoare

Pachetul digital Ghiozdanul din padure se adreseaza invatatorilor si parintilor care doresc sa sprijine invatarea la clasa sau la distanta, a copiilor din clasa pregatitoare. Acesta cuprinde 8 module care permit o predare si invatare interactiva pentru materiile: comunicare in limba romana, matematica si explorarea mediului, dezvoltare personala, muzica si miscare, arte vizuale si abilitati practice.

Cele 8 module tematice se bazeaza pe o poveste cu 5 personaje ce ghideaza invatarea. Aceasta poate fi urmarita in format audio sau poate fi citita de un adult. Pachetul digital contine peste 200 de activitati, 80 de resurse imprimabile, activitati de evaluare si auto-evaluare, dar si un ghid pedagogic, cu resurse si idei inspirate din pedagogia finlandeza.  Fiecare copil are un cont de acces propriu, astfel ca invatatorul sa poata urmari progresul fiecarui elev. Pachetul digital este insotit de un ghid pedagogic imprimabil, cu resurse si idei pentru invatator. Astfel incat acesta sa poata urmari progresul individual al fiecarui copil, sa faca evaluari si comentarii punctuale si sa primeasca inregistrari video si audio ale proiectelor elevilor.

Materiale suplimentare pentru o scriere corecta

Pachetul digital Scrie cu Zmeisorii se adreseaza invatatorilor si parintilor care doresc sa sprijine invatarea, aprofundarea si evaluarea continuturilor de ortografie si punctuatie la clasa sau la distanta, a copiilor din clasele I- III. Acesta a fost conceput pe baza competenetelor generale si specifice din curriculumul national, publicat de Ministerul Educatiei si Cercetarii din Romania. Primele 5 module sunt un suport pentru predarea si invatarea interactiva a principalelor continuturi de scriere si citire la materia Comunicare in limba romana: grupuri de litere si sunete, ortograme,scrierea corecta a cuvintelor, punctuatie. Modulul 6 include activitati de evaluare.

Accesul pentru un an la pachetul Ghiozdanul din padure costa 280 de lei, redus de la 560 de lei, respectiv 23 de lei/luna. Acesul pentru un an la pahetul Scrie cu Zmeisorii  este de 88 lei, redus de la 176 de lei, respectiv 7 lei/luna. 

Articole recomandate

Joburi pentru mamici. Incasezi indemnizatia, dar poti avea si un venit in plus. Joburi pentru mamici. Incasezi indemnizatia, dar poti avea si un venit in plus.
Foarte multe mamici aflate in concediu de crestere a copilului resimt nevoia de a avea si o activitate pe langa ingrijirea acestuia si treburile casnice. Daca la inceput vor sa se dedice complet bebelusului, dupa primele luni incep sa caute ocupatii din care sa obtina si un venit suplimentar, dar
Stabilirea raspunderii parintesti cand parintii divorteaza - avocat Roxana Pop explica Stabilirea raspunderii parintesti cand parintii divorteaza - avocat Roxana Pop explica
Conform Codului Civil, notiunea de autoritate parinteasca presupune un cumul de drepturi si de obligatii, pe care parintii le au cu privire la copil si bunurile acestuia. Aceste drepturi, cat si obligatii revin ambilor parinti, in mod egal. Cele doua parti conlucreaza si decid la comun ce este in
5 lucruri care nu trebuie sa lipseasca de la petrecerile pentru copii 5 lucruri care nu trebuie sa lipseasca de la petrecerile pentru copii
Copilul tău își așteaptă cu nerăbdare ziua de naștere în fiecare an. În calitate de părinte, îți revine rolul esențial de a te asigura că acea zi specială este sărbătorită corespunzător și că
Cum sa ajutam bebelusii in primii pasi ai igienei orale - folosind periuta de la Little Prints Cum sa ajutam bebelusii in primii pasi ai igienei orale - folosind periuta de la Little Prints
Primii dinti ai celui mic sunt si primele griji si o noua etapa in viata bebelusului si parintilor. Specialistii spun despre importanta igienei orale timpurii. Chiar daca, evident, un singur dinte nu pare greu de ingrijit si curatat, inca de acum ar fi bine de introdus ritualul de igiena orala. Iar
4 investigatii medicale pe care e bine sa le faci daca esti insarcinata 4 investigatii medicale pe care e bine sa le faci daca esti insarcinata
Sănătatea mamei, pe toată perioada sarcinii, este foarte importantă pentru dezvoltarea corectă a bebelușului. Așadar, dacă ai ales să rămâi însărcinată sau dacă sarcina a venit pe nepregătite, atunci este bine să