Intrarea in Biserica a Maicii Domnului 2023 se celebreaza pe 21 noiembrie. Este prima zi cu dezlegare la peste

Intrarea in Biserica a Maicii Domnului este prima sarbatoare cu cruce rosie din Postul Craciunului. Se celebreaza in fiecare an pe 21 noiembrie si este o sarbatoare incarcat de traditii si obiceiuri pe care credinciosii le respecta cu strictete.
Cunoscuta si sub numele de Ovidenia sau Vovodenie, termen ce provine din limba slavona si se traduce „ceea ce se face văzută”, Intrarea in Biserica a Maicii Domnului este ziua in care se spune ca se deschid cerurile, la fel cum se intampla de Craciun. Oamenii se pot intelege cu animalele, conform traditiei populare. Credinciosii se roaga pentru indeplinerea dorintelor, iar la sate fetele nemaritate merg la o fantana cu o lumanare alba ca sa isi afle ursitul. Se spune că pe luciul apei se poate vedea chipul celui cu care se va căsători.
Pe 21 noiembrie se prepara bucate de post si peste, fiind prima zi din Postul Craciunului cu dezlegare la peste. Crestinii duc preparatele la biserica pentru a fi sfintite. La finalul slujbei, acestea se impart sarmanilor, iar in ziua praznicului se fac pomeniri pentru cei care au în condiții suspecte, în accidente, înecați sau fără lumânare.
Recomandari
Newsletter Ele.ro





tiroida la 25 de ani
- person
"lucrul cu adevarat criminal e sa faci o persoana sa creada ca e unica pe care o vei iubi vreodata"