Semnul care arata ca ai farmece facute. Ce trebuie sa faci imediat

Semnul care arata ca ai farmece facute. Ce trebuie sa faci imediat
history_edu
Autor
redactia ele.ro
  calendar_month
Publicat
28 Iun 2022, 23:30
  update
Actualizat
28 Iun 2022, ora: 23:31
     
Multe dintre persoanele superstitioase cred in farmece, iar unele voci spun ca acestea chiar exista. Unul dintre semnele despre care se spune ca arata ca ai farmece facute este acela ca ai parte numai de ghinioane si nereusite intr-un timp foarte scurt. 

De asemenea,  dacă ai senzaţia că eşti urmărit sau că cineva te priveşte şi îţi urmăreşte toate mişcările, la fel poate fi vorba despre o astfel de magie neagră. Mai mult decât atât, deşi eşti într-o stare psihică şi fizică perfectă, ai anumite slăbiciuni sau o stare de rău greu de justificat, poate fi iarăşi un semn. Un alt semn este acela ca nu suporţi mirosul de tămâie sau nu poţi efectiv să participi la slujbele religioase.

Singura modalitate prin care farmecele pot fi dezlegate este prin întoarcerea la credinţă.

"Nu te amăgi, creştine, îţi spun că nici lupul nu devine vreodată oaie, conform zicătorii, nici diavolul nu devine vreodată doctor şi mai uşor ar putea să îngheţe focul şi să ardă zăpada decât să vindece cu adevărat diavolul, deoarece este întotdeauna neputincios. Şi dacă am presupune că ar putea să te vindece trebuie să cunoşti că nu vrea aceasta deoarece sănătatea omului este un lucru bun, ori diavolul urăşte întotdeauna cele bune, de aceea se numeşte urâtor de bine”, spunea Sfântul Nicodim Aghioritul.
Recomandari

Newsletter Ele.ro

 
 
Cum arata mosul tau?
  • person

    "ai o problema?nu poti sa o rezolvi?nici noi, dar macar o facem publica."

Blog Ele.rochevron_right
 
Forum Ele.rochevron_right
 
Cercei placati cu aur alb de 18k

89 RON   139 RON

Ofert Ele.rochevron_right
36% reducere