Skip to article

Alain Delon, operat de urgenta! Nu mai poate merge

Actorul Alain Delon a fost operat de urgenta la sold. Operatia a fost una dificila, tinand cont ca actorul are o varsta inaintata, 82 de ani. 

In acest moment, celebrul actor este imobilizat la pat si refuza orice ajutor din partea familiei. Anuntul trist despre starea lui Alain Delon a fost facut chiar de fiul acestuia, care a marturisit ca tatal sau este cu moralul la pamant. Alain Delon a fost operat în cel mai mare secret după ce nu a mai suportat durerile. Nu a spus nimănui că va fi supus unei deosebit de riscante intervenţii chirurgicale.

Copiilor lui nu le-a spus nici un cuvânt când a ajuns la spital şi a fost operat. Nu acceptă să-i calce cineva pragul. A renunţat chiar şi la fidelul lui secretar, dezvăluie fiul, potrivit Ici Paris!Potrivit presei franceze marile suferinţe ale lui Alain Delon au început din primăvară. Medicul i-a descoperit atunci o infecţie provenită de la implanturile dentare. A avut parte de dureri insuportabile în acea perioadă. Până ce nu a fost rezolavată infecţia, nu a putut să fie operat.“Cred că viaţa i-a luat înapoi tot ce i-a dat. Este singur şi nefericit. Dar nenorocirea şi-a făcut-o singur”, a mai spus fiul cel mare al actorului, Anthony Delon.

Articole recomandate

Karl Lagerfeld i-a lasat o avere uriasa pisicii sale Karl Lagerfeld i-a lasat o avere uriasa pisicii sale
Celebrul designer Karl Lagerfeld, care a murit marti la varsta de 85 de ani, i-a lasat o avere imensa pisicii sale.  Astfel, micuta Choupette, pisica birmaneză a lui Karl Lagerfeld, va moșteni averea de 171 de milioane de euro pe care acesta a lăsat-o în urma sa,
Karl Lagerfeld a murit Karl Lagerfeld a murit
Designerul Karl Lagerfeld a murit, marti, la varsta de 85 de ani. Celebrul creator de moda era internat intr-un spital din Neuilly-sur-Seine, în Paris. Karl Lagerfel fusese internat de urgență luni noaptea, iar cauza morții designerului nu este cunoscută
Anamaria Prodan, declaratii despre despartirea de Laurentiu Reghecampf: "Sunt o femeie sarmanta si ingrozitor de desteapta" Anamaria Prodan, declaratii despre despartirea de Laurentiu Reghecampf: "Sunt o femeie sarmanta si ingrozitor de desteapta"
In ultimul timp s-a tot zvonit ca Anamaria Prodan si sotul sau Reghe ar fi in pragul divortului. S-a speculat ca impresara ar fi avut mai multe relatii extraconjugale si acesta ar fi fost motivul despartirii.  In acest timp, Anamaria Prodan neaga vehement ca ar avea probleme in casnicie. 
Leo Iorga a ajuns in scaun cu rotile. Din cauza bolii nu se mai poate tine pe picioare Leo Iorga a ajuns in scaun cu rotile. Din cauza bolii nu se mai poate tine pe picioare
Cantaretul Leo Iorga, in varsta de 54 de ani, se lupta de 8 ani cu o boala incurabila: cancer la plamani. Desi credea ca in sfarsit a invins boala, cancerul a recidivat.  Acum, Leo Iorga este in stare grava si a ajuns in scaun cu rotile, deoarece nu se mai poate tine pe picioare. Artistul are
Iubita lui Liviu Dragnea, internata intr-o clinica privata. Care este starea Irinei Tanase Iubita lui Liviu Dragnea, internata intr-o clinica privata. Care este starea Irinei Tanase
Irina Tanase, logodnica lui Liviu Dragnea, este internata intr-un spital privat din Capitala. Iubita liderului PSD are probleme de sanatate.  Potrivit unor surse apropiate tinerei, aceasta ar suferi de o afecțiune cervicală care a necesitat spitalizarea la secția de
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda