Anca Serea a ajuns de urgenta la spital, chiar de ziua fiicei sale Sarah, care a implinit 13 ani. Prezentatoarea TV a fost luata cu Salvarea din Bulgaria, unde a fost internata la un spital local.
Anca Serea s-a simtit foarte rau. Ea nu si-a mai putut misca mainile si picioarele, acuza varsaturi si nu mai auzea cu urechea dreapta.
“Am plecat cu în Bulgaria, la o întâlnire. Am fost la Varna cu maşina. Am simţit că nu am o stare generală foarte bună. Adi a mers la farmacie, mi-a cumpărat niste calciu, magneziu, mi s-a făcut foarte rau, am vărsat. Am chemat ambulanţa. Sistemul sanitar din Bulgaria este foarte defectuos. Nu ştiu dacă mă credeţi, dar eram chiar pe marginea prăpastiei. Nu mai auzeam cu urechea dreaptă, nu mai vedeam cu ochiul drept, nu am mai putut să îmi mişc mâinile şi picioarele", a povestit Anca.
Ambulanţa a venit târziu, iar Adrian Sînă s-a speriat tare. “Problema e că oamenii nu vorbeau engleză aproape deloc. M-au dus la un spital de acolo şi m-au întrebat dacă vreau să stau internată 4 zile, că ei nu au nici cea mai vagă idee ce se întâmplă, era spital covid. Am refuzat să ne internăm, am mers la un alt spital, am stat peste noapte în Bulgaria şi am ajuns cu greu acasă, în Bucureşti. Acum sunt la spital, analizele sunt destul de slabe în ceea ce priveşte hemoglobina şi cantitatea de fier. Hemoglobina am avut-o 5-6, ştiu că pentru femeile de vârsta mea este o valoare foarte mică, iar fierul l-am avut 5".