Skip to article

Andra, despre divort si neintelegerile in cuplu: "Se despart oamenii"

Andra si Catalin Maruta formeaza unul dintre cele mai solide cupluri din showbizul romanesc. 

Intr-un interviu recent, artista a vorbit deschis despre casnicia ei si cum a reusit sa aiba un mariaj perfect si de durata. 

"În orice cuplu se schimbă lucrurile, la unii în bine, la alţii în rău. Sau în altceva, mă rog. La noi... păi noi suntem binecuvantaţi, aş zice, pentru că ne simţim tot mai aproape unul de celălalt, odată cu trecerea anilor. N-avem noi prea multă vechime, faţă de cuplurile mai în vârstă, dar lucrurile s-au aşezat frumos. Iar copiii ne-au consolidat foarte mult povestea. Poveste care oricum era frumoasă...

Cei care se despart au avut ghinion sau au fost cam inconştienţi atunci când au decis să aibă o relaţie pe termen lung, adică s-au lăsat duşi de val. Din păcate, sunt mulţi în situaţia asta, de unde şi vorba cu dragostea care e oarbă. Se despart oamenii care nu au prea multe în comun şi care, după o scurtă perioadă pasională, care ţine şi de foame, şi de sete, şi de dragoste, şi de tot, constată că nu prea mai au ce să-şi spună, ba se mai şi ceartă sau se enervează unul pe altul îngrozitor.
Eu cred că, dincolo de atracţia aceea de început, trebuie să analizezi foarte bine relaţia şi să fii sinceră cu tine: mă potrivesc cu omul ăsta sau e doar un foc de paie, un amor de-o lună?", a spus Andra.


Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!