Skip to article

Andreea Esca, mesaj tulburator de 1 Decembrie: "Am ajuns la concluzia ca voi avea sfarsitul Stelei Popescu"

Andreea Esca le-a urat tuturor romanilor "La multi ani" cu ocazia zilei de 1 Decembrie.

De asemenea, anul acesta Pro TV implineste astazi 22 de ani, iar Andreea Esca va purta ca in fiecare an sacoul rosu, pe care l-a purtat la debutul sau in anul 1995.

„De 1 decembrie mă gândesc la mine şi la ţara asta mai mult ca niciodată. Nu vreau să sune deloc patetic sau egoist, dar chiar aşa e. Revăd imaginea cu “Bună seara, România, bună seara, Bucureşti” şi realizez cum trece vremea. Cred că-mi stă mai bine brunetă, dar pentru că sunt singura care crede asta, rămân blondă. Iar de curând am ajuns la concluzia că voi avea sfârşitul Stelei Popescu. Nici asta nu vreau să sune ciudat, dar nu pot să nu recunosc, căci mi-a trecut prin minte. De ce? Pentru că, asemenea ei, fac ce-mi place, dar îmi plac mult prea multe. Tot ca ea, fac şi lucruri care nu îmi plac foarte mult, dar le fac pentru că îmi plac oamenii care mă roagă să-i ajut, sau, în orice caz, ceva acolo tot îmi place. Apoi sunt îndrăgostită iremediabil de lumea mea mică şi de satisfacţiile emoţionale pe care mi le aduce, şi nu cred că voi fi în stare să decid să evadez din ea, la odihnă. Pentru că bănuiesc că nu îmi place prea tare odihna, deşi corpului meu poate i-ar surâde varianta. Ca şi Stela, ador să râd şi să-i fac şi pe alţii să râdă. Ştiu, există însă varianta să nu apuc şi cei 80 de ani ai Doamnei Popescu. Dar i-am anunţat de pe acum pe colegii mei, ca în cazul în care îmi supravieţuiesc, să pregatească un reportaj frumos, şi în niciun caz să nu învinovăţească pe nimeni pentru burnout-ul meu”,
a scris Andreea Esca, pe alistmagazine.ro.

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!