Skip to article

Andreea Marin, despre salariul pe care il primea la "Surprize, surprize": "Eu n-am fost platita bine, in ciuda aparentelor"

Andreea Marin a vorbit deschis in cadrul unui interviu de la Kanal D despre inceputurile sale in cariere.

Prezentatoarea Tv a marturisit ca, in ciuda aparentelor, nu a fost foarte bine platita in perioada in care prezenta emisiunea "Surprize, surprize".

”Am vrut să fiu învăţătoare, apoi medic, însă niciunul dintre visele copilăriei nu s-a transpus în realitate. Am luat-o de la zero. Cu interviuri făcute pe stradă, am învăţat totul de la început. Eram plătită cu jumătate de normă, puteam să-mi cumpăr pe lume un suc accidulată şi să plătesc taxiul de acasă şi până la muncă, dus întors, pentru că voiam să fiu elegantă. Nu aveam nimic scump, nu-mi permiteam să port nimic scump. Mi-am dorit ca toţi copiii din ţara asta să aibă un tărâm al lor. A fost invenţia mea”
, a declarat Andreea Marin.

”Am locuit în Titan, Vitan, ceva de genul ăsta. Am venit de acasă cu o maşină fără marşalier, o fată foarte frumoasă. De fiecare dată când plecam de acasă, trebuia să mă gândesc unde parcam. Îmi luam un sacou pe lună, atât îmi permiteam, iar atunci venisem la Bucureşti. Vreau să spun că acel sacou a făcut istorie. Mi-a fost ruşine să spun că am doar unul, aveam un curaj care face totul cu sufletul. Eu n-am fost plătită bine, în ciuda aparenţelor. Eram la Surprize, eram îmbrăcată frumos, dar eram la emisiune. Atât”, a mai spus fosta zână a Surprizelor.

Articole recomandate

Doliu in lumea artistica din Romania! Un celebru cantaret a murit. Toata lumea ii stia piesele Doliu in lumea artistica din Romania! Un celebru cantaret a murit. Toata lumea ii stia piesele
Doliu in lumea artistica din Romania! Cantaretul Ilie Micolov s-a stins din viață sambata, la vârsta de 69 de ani. Artistul, care a rămas în memoria românilor datorită piesei „Dragoste la prima vedere”, a suferit un stop cardio-respirator. Ilie Micolov
Vladimir Draghia s-a casatorit. Primele imagini de la nunta: mireasa a fost superba Vladimir Draghia s-a casatorit. Primele imagini de la nunta: mireasa a fost superba
Vladimir Draghia, unul dintre cei mai ravniti burlaci din showbiz, a spus adio burlaciei. Actorul s-a casatorit cu iubita lui Alice, sambata. Ceremonia a avut loc in aer liber, pe o plaja privata de pe litoral. Evenimentul a fost unul intim si foarte restrans, la care au participat doar familia si
Gabriela Cristea, de urgenta la spital. Vedeta a suferit un accident Gabriela Cristea, de urgenta la spital. Vedeta a suferit un accident
Gabriela Cristea a ajuns de urgenta la spital zilele trecute dupa ce a suferit un accident acasa. Vedeta a povestit in cadrul emisiunii pe care o modereaza la Antena ca i s-a infipt un cui in picior si a trebuit sa mearga imediat la spital. Mai mult, fiica ei nu s-a simtit nici ea bine si a facut
Ce tare. Ce raspunde fiica Biancai Dragusanu cand este intrebata cum o cheama! Ce tare. Ce raspunde fiica Biancai Dragusanu cand este intrebata cum o cheama!
Bianca Dragusanu are o fiica tare simpatica. Micuta Sofia Natalia este frumusica foc si foarte haioasa. Invitata in cadrul unei emisiuni, Bianca Dragusanu a vorbit despre fiica ei. Este tare mandra de ea, mai ales ca acum a inceput sa si vorbeasca. „Cu siguranta, in momentul asta se uita la
Victor Slav a ramas somer. Emisiunea Wowbiz nu va mai fi difuzata! Victor Slav a ramas somer. Emisiunea Wowbiz nu va mai fi difuzata!
Veste trista pentru fanii emisiunii Wowbiz! Sefii de la Kanal D au decis sa nu mai difuzeze emisiunea. Astfel, Victor Slav si Andreea Mantea au ramas someri. Kanal D tocmai a anuntat ca emisiunea Wowbiz nu se va mai face din toamna. Soarta prezentatorilor Andreea Mantea si Victor Slav fiind incerta
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda