Skip to article

Angela Rusu: reteta de zacusca din trei legume

Angela Rusu: reteta de zacusca din trei legume
Cantareata Angela Rusu nu este doar o femeie talentata, ci si o gospodina desavarsita. In timpul liber, artista gateste si chiar isi pregateste singura conservele pentru toamna. Ea a dezvaluit, pentru click.ro, o reteta delicioasa de zacusca din trei legume, miere si scortisoara. 

"Îmi place foarte mult să gătesc. Mă relaxează, iar acum chiar am avut timp să mă ocup de treaba asta. De când eram fată știu să fac zacuscă, și o fac așa, ca la Gherla. De dimineață m-am trezit, am copt gogoșarii, vinetele și apoi m-am pus pe învârtit. Nu este o rețetă aparte de cea obișnuită, însă eu pun și două linguri de miere și un praf de scorțișoară pentru că îi dă un gust deosebit. Am avut 5 kilograme de vinete, 5 kilograme de gogoșari, 2,5 kg de ceapă, 0,750 grame de ulei, 500 grame de bulion, sare de murături, piper, iar pentru aromă am pus foi de dafin. Le-am făcut la foc normal, timp de 3-4 ore. E o zacuscă muzicală, pentru că i-am tot cântat până s-a făcut. Și nu orice melodie, ci ultima piesă Tată, bucuria mea, pe care i-am dedicat-o tatălui meu. Compoziția mi-a ajuns pentru 14 borcane, însă pentru că recolta este mare, vom mai face câteva ture, mai ales că am o familie mare, care adoră zacusca mea", a declarat Angela Rusu pentru ziarul Click!


Articole recomandate

Cristina Siscanu, dezvaluire inedita! Cum a fost ceruta in casatorie: "Eram goi" Cristina Siscanu, dezvaluire inedita! Cum a fost ceruta in casatorie: "Eram goi"
Cristina Siscanu a facut recent marturisiri despre modul in care a fost ceruta in casatorie de sotul sau, Madalin Ionescu.  „Ieșisem de la duș și aveam doar prosop pe cap. Mădălin era gol în dormitor și mă aștepta. A avut și flori și
Care este mancarea preferata a lui Papa Francisc Care este mancarea preferata a lui Papa Francisc
Papa Francisc este una dintre cele mai influente personalitati. Viata suveranului starneste curiozitate, iar site-ul mashed.com a dezvaluit care este mancarea preferata a acestuia.  Papa Francisc mănâncă foarte rar la restaurantele frecventate de alți oficiali seniori de la
Olguta Berbec, insarcinata pentru a doua oara. A dezvaluit sexul bebelusului Olguta Berbec, insarcinata pentru a doua oara. A dezvaluit sexul bebelusului
Cantareata Olguta Berbec este insarcinata pentru a doua oara. Artista a preferat sa tina sarcina secreta pana acum, la aproape 5 luni. Cezara abia asteapta sa isi cunoasca surioara, caci artista va aduce pe lume inca o fetita.  “A trecut perioada grea. Am cinci luni deja și o
Mircea Radu, acuzat ca si-a falsificat declaratia de avere Mircea Radu, acuzat ca si-a falsificat declaratia de avere
Prezentatorul TV Mircea Radu, in prezent director de comunicare al TVR, este acuzat ca si-ar fi falsificat declaratia de avere.  Mircea Radu este și consilier al Doinei Gradea, iar luna trecută Sindicatul Român al Jurnaliștilor a solicitat ANI și DNA să cerceteze
Angela Rusu: reteta de zacusca din trei legume Angela Rusu: reteta de zacusca din trei legume
Cantareata Angela Rusu nu este doar o femeie talentata, ci si o gospodina desavarsita. In timpul liber, artista gateste si chiar isi pregateste singura conservele pentru toamna. Ea a dezvaluit, pentru click.ro, o reteta delicioasa de zacusca din trei legume, miere si scortisoara.  "Îmi