Skip to article

Antonio Banderas s-a vindecat de coronavirus dupa 21 de zile

Antonio Banderas s-a vindecat de coronavirus dupa 21 de zile
Actorul Antonio Banderas s-a vindecat de coronavirus, dupa trei saptamani de la contractarea infectiei. Actorul a dezvaluit ca este pozitiv chiar de ziua sa de nastere, 10 august, cand a implinit 60 de ani. 

„După 21 de zile de izolare disciplinat, pot să spun că am învins infecţia cu Covid-19. Sunt vindecat. Gândurile mele se îndreaptă către cei care nu au fost la fel de norocoşi ca mine. Curaj pentru toţi cei care se află la jumătatea luptei”, a scris Antonio Banderas pe una dintre rețelele de socializare.

In perioada in care a stat in izolare si a respectat cu strictete sfaturile medicilor, actorul a citit, a scris si si-a facut planuri pentru viitor. 

„Mă simt relativ bine, poate doar mai obosit decât în mod obişnuit, dar sunt încrezător că mă voi recupera cât mai repede posibil, urmând indicaţiile medicilor, care sper că îmi vor permite să depăşesc procesul infecţios de care sufer şi care a afectat atât de multe persoane de pe tot globul.Voi profita de această izolare pentru a citi, a scrie şi a continua să-mi fac planuri pentru a da un sens celor 60 de ani recent împliniţi, o vârstă pe care o privesc cu mare dorinţă şi speranţă', a precizat actorul.


Articole recomandate

Scandal urias la Antena Stars. Doua vedete s-au batut in baie. Una dintre ele a ajuns la spital Scandal urias la Antena Stars. Doua vedete s-au batut in baie. Una dintre ele a ajuns la spital
A fost scandal monstru vineri dimineata pe platourile de filmare de la Antena Stars. Doua vedete ale trustului s-au luat la bataie in baie, iar una dintre ele a ajuns de urgenta la spital.  Conflictul s-a produs intre Simona Hapciuc, fosta Faimoasă de la „Survivor” și
Stefan Banica Jr, lovitura dura pentru Andreea Marin. Ce a putut sa spuna artistul despre fosta sa sotie dupa atatia ani de la divort Stefan Banica Jr, lovitura dura pentru Andreea Marin. Ce a putut sa spuna artistul despre fosta sa sotie dupa atatia ani de la divort
Stefan Banica Jr este unul dintre cei mai apreciati artisti din Romania. A avut mereu o viata discreta si nu si-a dorit niciodata sa isi expuna viata persoanala. A avut insa parte de numeroase controverse in timpul mariajului pe care l-a avut cu Andreea Marin. Artistul a fost casatorit si de trei
Editura Hyperliteratura retrage de pe piata cartea lui George Burcea, dupa ce actorul a spus ca "unele femei merita batute cu scaunele si mesele" Editura Hyperliteratura retrage de pe piata cartea lui George Burcea, dupa ce actorul a spus ca "unele femei merita batute cu scaunele si mesele"
Directorul editurii Hyperliteratura a avut o reactie dura dupa ce actorul George Burcea a publicat un comentariu agresiv, care instiga la violenta domestica. Cartea pe care o lansase fostul sot al Andreei Balan a fost retrasa de la vanzare de editura Hyperliteratura.  George Burcea s-a enervat
Detalii de ultima ora despre starea lui Viorel Lis, dupa ce s-a infectat cu Covid: "Incepuse sa ii atace plamanii" Detalii de ultima ora despre starea lui Viorel Lis, dupa ce s-a infectat cu Covid: "Incepuse sa ii atace plamanii"
Oana si Viorel Lis au trecut prin momente grele, dupa ce in urma cu o saptamana au fost testati pozitiv cu Covid. Fostul edil al Capitalei, in varsta de 78 de ani, a fost internat in spital deoarece are multiple probleme de sanatate. Acum se pare ca sunt bine, iar Oana a vorbit despre clipele grele
Laurette vrea sa dea lovitura in afaceri! Cat costa o ora de masaj la salonul pe care si l-a deschis in Capitala Laurette vrea sa dea lovitura in afaceri! Cat costa o ora de masaj la salonul pe care si l-a deschis in Capitala
Laurette s-a lansat in afaceri dupa ce a parasit televiziunea! Acum si-a deschis un salon in sectorul 2 al Capitalei, unde ofera servicii de masaj terapeutic.  Desi toti afaceristii se plang in aceasta perioada de pandemie ca nu mai fac bani, mulatra a avut curaj si a initiat aceasta afacere