Skip to article

Beatrice Rancea, batuta si umilita

Beatrice Rancea, cunoscuta din emisiunea "Dansez pentru tine", a avut o viata grea, inca de mica.

Pasiunea sa pentru dans a facut-o sa indure batai si umiliri, pentru a ajunge la performanta.

“De la patru ani am început dansul. Am urmat mai întâi școli particulare de dans, pentru că la liceul de coregrafie promoțiile încep în clasa a IV-a sau a V-a, până atunci trebuie să urmezi școli particulare. Acum, evident, oferta este mult mai mare, atunci erau doar câteva posibilități de a studia baletul clasic.
Eu am avut noroc să studiez primii ani cu doamna Penescu-Liciu și pe urmă am lucrat și cu Ida Matei, ambele erau foste prime balerine ale Operei. Profesoarele erau severe, ne atingeau, aveau tot timpul un bețișor. Dar niciodată nu m-am gândit serios să renunț. Oricum, profesorii de balet erau severi peste tot.

Am avut în liceu un profesor foarte-foarte exigent, dar senzațional de bun, maestrul Vintilă, care antrena primii balerini la operă. Am avut șansa să ia pe parcursul unui an și clasa noastră de studiu. Din câte am înțeles, după aceea a mers și a antrenat companii mari internaționale în lume, după ce a plecat din România.

Maestrul Vintilă ne bătea rău de tot, plus că era îngrozitor de sever, ne vorbea foarte dur, și, totuși, maestrul Vintilă mi-a dat cea mai mare notă din liceu de până atunci, deși mă făcuse până atunci să cred că sunt o catastrofă și că ar trebui mai bine să abandonez dansul la cum erau manifestările lui față de mine.

Mama evident că era speriată și chiar a întrebat ce se întâmplă, fiindcă veneam distrusă acasă, aveam senzația că e tot timpul nemulțumit de mine, că am ajuns o catrastrofă, că am regresat. Și i s-a explicat mamei că ăsta este stilul lui, mai dur, și că dimpotrivă e foarte mulțumit de mine și că voi lua și o notă maximă.

Din clasa a IV-a am intrat la Liceul de Coregrafie și am terminat clasa a XII-a tot acolo, la Liceul de Coregrafie București, care se numește acum Floria Capsali. Iar din anul 1980, cum am terminat liceul, m-am angajat la Operă.

Întâi am fost șapte ani în ansamblu, șapte ani în care am interpretat roluri trecând de la cele de primă-balerină, solistă, până la figurație, dus tava și tot ce face un dansator de ansamblu. Abia după aceea, în urma a nenumărate concursuri date, am fost angajată solistă”, a povestit regizoarea Beatrice Rancea, manager general al Operei Naționale Române Iași, pentru revistatango.ro.


Articole recomandate

Vesti proaste despre copilul lui Meghan Markle si al printului Harry Vesti proaste despre copilul lui Meghan Markle si al printului Harry
Vesti proaste din partea familiei regale pentru Ducii de Sussex! Se pare ca bebelusul lui Meghan Markle si al printului Harry nu va mosteni titlul de print pe care il poarta tatal sau.  Potrivit Daily Express, copilul lui Meghan Markle nu va purta titlu princiar. În urma unei decizii
Melania Trump, primele declaratii despre divortul de Donald Trump Melania Trump, primele declaratii despre divortul de Donald Trump
In ultimele luni, zvonurile ca un divort este iminent la Casa Alba s-au intetit. Mai multe voci sustin ca Melania Trump vrea sa divorteze cat mai repede de presedintele SUA, Donald Trump.  Desi rareori vorbeste public despre viata sa personala, Melania Trump a tinut sa faca cateva lamuriri
Din cauza acestei femei a divortat Roxana Ciuhulescu. S-a aflat intreaga poveste Din cauza acestei femei a divortat Roxana Ciuhulescu. S-a aflat intreaga poveste
S-a aflat de ce a divortat Roxana Ciuhulescu! Se pare ca motivul este o alta femeie. Fostul sot al vedetei ar avea o idila cu o alta femeie de mai mult timp. Surse din anturajul celor doi au declarat ca ar fi vorba despre o femeie japoneza, pe care Mihai Ivanescu ar fi cunoscut-o in anul 2016,
Iulia Vantur, violata in India Iulia Vantur, violata in India
Iulia Vantur a dat lovitura in India. Vedeta si-a facut debutul in primul sau film la Bollywood, “Radha Kyon Gori Main Kyon Kaala”. In aceasta pelicula, Iulia Vantur joaca rolul prinicipal, iar povestea filmului este una extrem de trista.  Î n filmul “Radha Kyon Gori
Oana Lis, in lacrimi. Din pacate, Viorel Lis se confrunta cu o boala foarte grava Oana Lis, in lacrimi. Din pacate, Viorel Lis se confrunta cu o boala foarte grava
Oana Lis trece prin clipe de disperare! Problemele de sanatate ale sotului sau, Viorel Lis, sunt din ce in ce mai grave. Se pare ca fostul edil al Capitalei a inceput sa aiba pierderi grave de memorie si sa nu mai recunoasca persoanele din jurul sau.  Oana Lis a precizat că analizele de
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda