Skip to article

Cine este Ester Peony, reprezentanta Romaniei la Eurovision

Ester Peony este reprezentanta Romaniei la Eurovision 2019. Artista a castigat selectia nationala cu melodia "On a Sunday" si va merge la Tel Aviv, unde vor avea loc semifinalele, intre 14 si 16 mai. 

„Sincer, n-are de ce să-mi fie teamă, pentru că ştiu că până în mai o să am foarte mult timp de pregătire şi chiar îmi doresc să îmi reprezint ţara cu mândrie şi sigur o să câştigăm”, a declarat Ester Peony pentru Agerpres.

 „Cel mai mult m-a motivat ... M-am rugat la Dumnezeu şi ştiu că de sus porneşte totul şi fiecare are un drum, un destin şi îi mulţumesc lui Dumnezeu”, a spus Ester Peony, adăugând că a găsit sprijin în echipa şi fanii săi, aflaţi la spectacolul de la Sala Polivalentă.Artistul de la Eurovision preferat al reprezentantei României este câştigătoarea din 2012 a concursului, Loreen.„Am ascultat foarte mult cum cântă, cum interpretează şi am încercat să combin cumva stilul meu şi să iau de la fiecare artist care îmi place câte ceva, să se formeze ceva frumos”, a mai spus Ester Peony.

Cântăreața a vorbit cu jurnaliştii, după primirea trofeului Eurovision 2019 România, despre cum a compus piesa câştigătoare.

„Piesa am produs-o în studio cu producătorul meu, doar eu cu el. Totul a pornit de la nişte acorduri de chitară. Am chemat-o şi pe prietena mea cea mai bună, Ioana, care a scris versurile şi de la ea a pornit On a Sunday”, a povestit Ester Peony.„On a Sunday” este compus de Ester Alexandra Creţu şi Alexandru Şerbu, pe versurile Ioanei Victoria Badea.

Ester Alexandra Creţu (Ester Peony) şi-a descoperit pasiunea pentru muzică în copilărie, la Montreal, Canada, potrivit site-ului oficial Eurovision 2019.În 2014, a devenit cunoscută pentru modul în care cânta coveruri ale unor piese faimoase şi a semnat cu o casă de discuri românească. Un an mai târziu, a debutat cu single-ul "Sub aripa ta", alături de Vescan. În prezent, ea lucrează la primul album, care va fi lansat anul acesta, mai arată eurovision.tv. 


Articole recomandate

Anamaria Prodan, dependenta de peruci. Cum arata parul ei natural Anamaria Prodan, dependenta de peruci. Cum arata parul ei natural
Anamaria Prodan a devenit dependenta de peruci dupa ce a renuntat la celebra sa coafura palmier. Acum, isi doreste parul lung si pentru a-l lasa sa creasca sanatos, Ana apeleaza la tot felul de peruci pentru a-si schimba look-ul.  Ea cheltuieste in jur de 4.000 de euro pe noua sa pasiune:
Paula Hriscu si-a lansat primul album Paula Hriscu si-a lansat primul album
Paula Hriscu si-a lansat primul album "Nu-i bai ca-s micuta" printr-un spectacol grandios! Ai ales sa lansezi primul tău album alături de nume mari ale folclorului , printr-un spectacol la sala Dumitru Farcas din Cluj-Napoca. A fost o decizie inteleapta? Paula Hriscu:  Acest
Oana Roman a slabit spectaculos! Din noiembrie pana in februarie a dat jos 10 kilograme Oana Roman a slabit spectaculos! Din noiembrie pana in februarie a dat jos 10 kilograme
Oana Roman a slabit 10 kilograme in doar cateva luni. Mai exact, a inceput sa tina dieta in luna noiembrie a anului trecut si pana acum, in luna februarie.  Oana a marturisit ca pe langa regimul alimentar, face si cateva tratamente corporale.    "Noiembrie versus Februarie.
Lili Sandu a marturisit de ce nu a putut ramane insarcinata pana la 40 de ani Lili Sandu a marturisit de ce nu a putut ramane insarcinata pana la 40 de ani
Lili Sandu a dezvaluit la sfarsitul saptamanii trecute ca este insarcinata cu primul sau copil. Vedeta a marturisit de asemenea si de ce nu a putut sa ramana insarcinata pana la varsta de 40 de ani.  Ea a povestit pe blogul sau ca medicii i-au spus ca are o sansa la 100 sa ramana insarcinata.
Lili Sandu este insarcinata Lili Sandu este insarcinata
Lili Sandu va deveni mamica pentru prima oara. Vedeta a anuntat vineri, in cadrul unei emisiuni TV, ca este insarcinata in luna a patra.  „Este într-adevăr un miracol pentru că drumul nu a fost ușor. Când am văzut la ecograf bebelușul am simțit