Skip to article

Cum s-a imbogatit Catalin Botezatu in pandemie

Cum s-a imbogatit Catalin Botezatu in pandemie
Creatorul de moda Catalin Botezatu s-a imbogatit in timpul pandemiei de coronavirus. Designerul a gasit reteta succesului in afaceri, chiar daca a fost nevoit sa isi inchida magazinele. 

Desi nu a avut prezentari de moda, Catalin Botezatu a avut numeroase contracte de imagine, chiar s-au dublat in timpul pandemiei de coronavirus. 

“Chiar dacă nu am avut prezentări de modă şi lucrurile s-au încetinit într-o oarecare măsură, contractele de imagine s-au înmulţit, s-au dublat chiar. O parte din afacerile mele au fost afectate. Aşa cum se ştie, fabricile au fost închise, au fost pierderi, am închis magazine. Dar am luat-o ca atare, ne-am asumat. Cu toţii am pierdut şi dacă suntem puternici o vom lua de la capăt şi vom recupera”, a declarat Botezatu pentru Click.ro.

”Am muncit foarte mult. Dar mi-am permis să mă odihnesc câteva zile într-un loc drag sufletului meu, la o pensiune pe care o consider o a doua mea casă. Nu mi-au lipsit deloc locurile exotice. La această pensiune m-am simţit mai bine decât în orice altă destinaţie. Am stat singur, am avut timp să îmi pun ordine în gânduri şi în proiectele pe care le voi derula în continuare. În această perioadă am mâncat ce am vrut, cât am vrut; m-am şi îngrăşat puţin. M-am jucat cu câinele meu, Gucci, el mi-a fost singura companie.Nu, nu m-am plictisit pentru că, aşa cum spuneam, în fiecare zi aveam un program uşor «leneş», mi-am permis să mă trezesc mai târziu, dat fiind că mă aflam într-o casă, o pensiune de munte, la un om care se ocupă de mine ca o adevărată mamă; luăm micul dejun când doream. Am fost un răsfăţat. Pentru prima oară în viaţa mea am mers la cules de fragi şi afine. Zona era plină de astfel de fructe. Nu s-a instalat niciun fel de monotonie”, a mai spus designerul.

Articole recomandate

Tatal Laurei Cosoi a murit in urma infectiei cu coronavirus Tatal Laurei Cosoi a murit in urma infectiei cu coronavirus
Tatal Laurei Cosoi s-a stins din viata astazi, in urma infectiei cu coronavirus. Anuntul trist a fost facut de catre Catalin Eugen Caba, vicepresedintele Federatiei Române de Scrabble, care a vorbit despre Marius Cosoi ca fiind unul dintre cei mari antrenori de handbal pe care i-a avut sportul
Actorul Gheorghe Visu, internat la spital si conectat la aparate de oxigen Actorul Gheorghe Visu, internat la spital si conectat la aparate de oxigen
Actorul Gheorghe Visu a anuntat pe pagina sa de socializare ca este internat si conectat la aparatele de oxigen, fara sa dea alte detalii despre starea lui de sanatate. „Carlan batran atasat la perete…imbatat de oxigen noaptea ca privighetoarele noaptea”, a scris actorul pe
Andrei Stefanescu a divortat dupa 7 ani de casnicie Andrei Stefanescu a divortat dupa 7 ani de casnicie
Andrei Stefanescu a anuntat pe pagina sa de socializare ca a divortat de Antonia, dupa 7 ani de relatie. Artistul a facut anuntul abia acum, desi divortul a avut loc in luna septembrie, la notar.  ”Dragii nostri, dupa cum bine stiti, mereu am fost discreti cu evenimentele din familia
Pepe, prima reactie despre scandalul cu Raluca Pastrama Pepe, prima reactie despre scandalul cu Raluca Pastrama
Pepe a avut prima reactie dupa ce in presa au aparut informatii ca ar fi agresat-o fizic pe sotia lui, Raluca Pastrama, de care a anuntat in urma cu ceva timp divortul.  Surse apropiate cuplului au declarat ca artistul ar fi batut-o pe Raluca. Aceasta ar fi mers sa faca o plangere la politie
Pepe, cercetat pentru violenta in familie dupa ce ar fi batut-o pe Raluca Pastrama Pepe, cercetat pentru violenta in familie dupa ce ar fi batut-o pe Raluca Pastrama
Pepe si Raluca Pastrama ar fi fost protagonistii unui scandal urias, in urma caruia artistul s-ar fi ales cu dosar penal pentru violenta in familie.  Raluca Pastrama ar fi cerut ordin de protectie dupa ce Pepe ar fi agresat-o fizic intr-un spatiu public. Cantaretul s-ar fi ales cu dosar penal