Skip to article

Elena Basescu si Syda s-au impacat! Isi petrec vacanta impreuna

Elena Basescu si fostul sau sot, Bogdan Ionescu, zis Syda, au revenit la sentimente mai bune si in sfarsit s-au impacat de dragul copiilor pe care ii au impreuna.

Fostul sot al Elenei a marturisit cei doi copii trebuie să petreacă timp cu ambii părinți și simtă lipsa vreunuia dintre ei.

Convenţia pe care o am cu mama copiilor este de o săptămână legată în luna Iulie şi alta în luna august în care avem copiii fiecare. Şi acum este rândul meu, asta pe lângă miercurile şi cele două weekend-uri pe lună în care am copiii în mod regulat, a declarat Bogdan Ionescu, la TV.

Bogdan Ionescu și-a refăcut și el viața, la fel ca Elena Băsescu, având o relație.  

Ne petrecem vacanţa împreună, ca o adevarată familie şi ne înţelegem foarte bine, fiind o legatură care s-a creat în timp, prin înţelegere şi unitate. Copiii se simt minunat, având alături atât bunicii (n.r.- părinţii lui), cât şi pe noi, fiind mereu în centrul atenţiei, iubiţi si răsfăţaţi", a mai spus Bogdan Ionescu.

Articole recomandate

George si Amal Clooney divorteaza dupa patru ani de casnicie George si Amal Clooney divorteaza dupa patru ani de casnicie
George si Amal Clooney isi spun adio dupa 4 ani de casnicie. Cei doi pozau in familia perfecta, insa se pare ca intre ei existau inca din 2017 neintelegeri.  Potrivit apropiatilor, George si Amal Clooney sunt hotarati sa puna punct mariajului, chiar daca au impreuna doi copii.  Se
Carmen Iohannis, tinuta de exceptie in Franta. Toata presa internationala a laudat-o Carmen Iohannis, tinuta de exceptie in Franta. Toata presa internationala a laudat-o
Carmen Iohannis a inchis gura carcotasilor cu ultima sa aparitie. Dupa ce a fost aspru criticata de-a lungul timpului pentru alegerile sale vestimentare, cu ocazia vizitei facute in Franta, pentru marcarea a 100 de ani de la Ziua Armistitiului, Carmen Iohannis a fost laudata de toata lumea, in
Cati bani a cheltuit Gabriela Cristea pentru a ramane insarcinata Cati bani a cheltuit Gabriela Cristea pentru a ramane insarcinata
Gabriela Cristea s-a chinuit ani la rand sa ramana insarcinata. Odata ce si-a gasit insa linistea alaturi de cantaretul Tavi Clonda si cu ajutorul unor tratamente, vedeta a reusit sa aduca pe lume o fetita, iar acum este insarcinata pentru a doua oara.  La prima sarcina, Gabriela Cristea a
Fiul Andreei Berecleanu s-a injunghiat. Vedeta a aflat chiar in timp ce prezenta stirile Fiul Andreei Berecleanu s-a injunghiat. Vedeta a aflat chiar in timp ce prezenta stirile
Andreea Berecleanu a trecut prin momente tragice in urma cu cativa ani, chiar in timp ce prezenta jurnalul de stiri. Vedeta a primit un mesaj prin care era anuntata ca fiul sau s-a taiat la o mana.  Fiul ei a incercat sa curete un dovleac, cum era Halloween si isi dorea o
Simona Gherghe, primele declaratii despre cea de-a doua sarcina Simona Gherghe, primele declaratii despre cea de-a doua sarcina
Simona Gherghe a marturisit ca isi mai doreste un copil. Cu toate acestea, prezentatoarea TV spune ca mai are inca nevoie de timp pentru a se reface dupa prima sarcina.  „Stai să-mi revin. A făcut pe 23 septembrie un an şi patru luni… stai să-mi revin. A fost
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda