Fostul deputat a declarat ca nu stie inca data la care se va intoarce in tara, insa a marturisit ca isi doreste sa revina acasa.
„Abia am ajuns acasă. A fost o experiență foarte grea de data aceasta. Spun de data aceasta pentru că o compar cu cea din 2015, când am fost arestată preventiv în România. A fost mult mai greu decât atunci pentru că acum există un copil, există Eva, și despărțirea de ea a fost foarte greu de suportat. Am găsit-o mult mai mare decât am lăsat-o. Am lăsat-o la 13 zile, când m-au ridicat de pe stradă și am găsit-o acum mult mai mare. Cred că și ea e curioasă să mă cunoască. Încercăm să ne cunoaștem reciproc. Cel mai greu de suportat a fost că nu eram cu copilul meu. Altfel, faptul că eram cu Alina Bica a făcut mai ușoară perioada asta. Departe de țară, mult mai greu decât ce s-a întâmplat în 2015, dar Dumnezeu a făcut o minune că în Ajunul Crăciunului am ajuns acasă”, a declarat Elena Udrea, la Antena 3.
Imediat ce a fost eliberata, Elena Udrea a postat si prima imagine cu familia ei pe o retea de socializare si le-a urat Sarbatori fericite prietenilor sai virtuali.
