Skip to article

Florin Calinescu, pregatit sa intre in politica. Ce spune despre Liviu Dragnea

Florin Calinescu a anuntat ca este pregatit sa intre si in politica, daca presedintele PSD Liviu Dragnea ar obtine dreptul de a candida la presedintia Romaniei sau daca ar deveni primar.

„Este evident pentru toată lumea că tot ce se întâmplă din 2016 încoace nu are nicio legătură cu gargara aia de program electoral, din care nu s-a întâmplat nimic. Scopul acestui partid, și aici mă gândesc că or mai fi și membri de partid cumsecade. Eu nu pot să îmi imaginez să fiu membru de partid pe la Sighetu-Marmației sau pe la Iași și să văd că la București toată lumea devine din ce în ce mai penală, mai condamnată și face un singur efort: să îl salveze pe șeful. Pentru că din punctul meu de vedere e destul de clar: bă, scap eu, scăpați și voi. Și nu numai că se vrea scăpat, dar vrea să ajungă cel puțin premier, dacă nu președinte. Toată tevatura asta cu justiția nu este făcută pentru unii care fură o bicicletă, ci este făcută cu un singur scop: 1. mă scăpați pe mine, 2. mă recuperați: trebuie să fiu capabil legal să candidez.

Pentru mine ar fi ceva apocaliptic să se întâmple toate astea și să ajungă președintele României. Atunci chiar iau în foarte serios să intru în politică. Nu să plec din țară, așa cum v-ați fi așteptat, ci să zic: dacă 3-4 milioane se duc la vot și aleg președinte pe un condamnat căruia i s-au grațiat, i s-au prescris faptele, atunci merită o abordare serioasă a acestei situații. Cred că găsindu-l pe acest ministru al Justiției, și eu nu pun botul la zvonuri că a făcut o școală de tinichigii, nu pun botul că nu prea se știu primii lui pași în domeniu sau că ar fi fost racolat de securitate inainte de '89, deci ca să îți găsești un astfel de cetățean, care ajunsese într-un post onorabil de judecător și să vii tu înapoi, doar ca să își rezolve soarta copiilor de la Iași, și să te bagi într-o troacă absolut perfectă din punct de vedere dejecțional, doar ca să faci pe plac șefului de partid și să înfrunți cu așa seninătate opinia publică și colegii, adversarii.”, a spus Florin Călinescu într-un live făcut pe Facebook.

Articole recomandate

Dorian Popa l-a ajutat pe Mihai Nae, cel mai titrat dresor canin al momentului, sa slabeasca 12 kg in 2 luni! Dorian Popa l-a ajutat pe Mihai Nae, cel mai titrat dresor canin al momentului, sa slabeasca 12 kg in 2 luni!
Cate fete n-ar da orice sa-l aiba pe Dorian Popa instructor de fitness… Nu stim daca artistul se gandeste serios la aceasta meserie ca back-up, stim insa ca ar putea performa, daca si-ar dori, antrenamentele cu el fiind extrem de eficiente. Cel mai bun exemplu este lucrul cu Mihai Nae,
Nelu Ploiesteanu, distrus de durere. Inmormantarea fiului sau a fost amanata Nelu Ploiesteanu, distrus de durere. Inmormantarea fiului sau a fost amanata
Durere imensa pentru Nelu Ploiesteanu. Fiul sau in varsta de 32 de ani s-a stins din viata. Baiatul era bolnav de ani buni. Acesta suferea de tetrapareza spastica, aparuta in urma unui vaccin facut la doua luni. Tanarul era imobilizat la pat de 20 de ani. Sotia lui Nelu Ploiesteanu a avut insa
Radu Ille, de urgenta la spital in stare grava Radu Ille, de urgenta la spital in stare grava
Cantaretul Radu Ille a ajuns de urgenta la spital in stare grava. Acesta s-a simtit rau si acuza dureri insuportabile. Din primele investigatii facute de medicii, se pare ca artistului nu ii mai functioneaza un rinichi. „Să îl vezi pe Radu Ille cu entorsă la ambele picioare. Am
Pare urmarit de un blestem. Varul lui Florin Calinescu s-a spanzurat Pare urmarit de un blestem. Varul lui Florin Calinescu s-a spanzurat
Florin Calinescu a primit o noua lovitura. Varul actorului, in varsta de 61 de ani, s-a sinucis. Barbatul a fost gasit spanzurat in grajd de catre fiul sau. Acesta mai avusese o tentativa de sinucidere. Un echipaj SMURD de terapie intensiva mobila a mers la Babana, unde locuia varul lui Florin
Rasturnare de situatie: Averea Ionelei Prodan ramane unei singure persoane. Cine este aceasta Rasturnare de situatie: Averea Ionelei Prodan ramane unei singure persoane. Cine este aceasta
Rasturnare de situatie in cazul averii lasate in urma de Ionela Prodan. Desi aceasta lasase mostenire celor doua fiice ale sale, pana la urma doar una singura ca ramane cu toate bunurile artistei. Anca, sora mai mare a Aneimaria Prodan, a renuntat la tot si i-a cedat surorii sale mai mici

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!

Ele.ro iti recomanda