Skip to article

Gabriela Cristea a aflat sexul bebelusului

Gabriela Cristea a aflat sexul bebelusului
Gabriela Cristea este insarcinata pentru a doua oara. Prezentatoarea TV si sotul sau, Tavi Clonda, sunt in al noualea cer. 

Vestea va vor deveni din nou parinti a venit dupa un mare necaz, chiar la o saptamana dupa ce tatal lui Tavi Clonda s-a stins din viata. În timpul unei declarații pe care a făcut-o recent, îndrăgita prezentatoare a dezvăluit că nu se aștepta să rămână gravidă pentru a doua oară.

“Eu nu mă așteptam să fiu însărcinată, pentru că nu mă simțeam a fi însărcinată. Țineam cură de slăbire, îmi doream așa, să facem lucruri pentru noi. Și m-am trezit că sunt într-o întârziere, ca să zic așa, nu îmi suna nimeni la ușă. Nu a venit o zi, 2, 3.. .și tot așa, după care, la un moment dat, am zis să vedem ce putem face, că trebuie să o sun pe doamna doctor. Dar înainte, eu sigură pe mine că nu sunt însărcinată, mi-am făcut testul așa… dar, nu am terminat bine de făcut testul, și am văzut două liniuțe, era să leșin. M-am dus în cameră, unde Tavi mustăcea și el și i-am zis: «Na de aici!»”, a declarat soția lui Tavi Clonda.

Gabriela Cristea a aflat deja si sexul viitorului bebelus. Se pare ca vor deveni din nou parinti de fetita. 

Articole recomandate

Vedete care s-au imbogatit in timpul pandemiei Vedete care s-au imbogatit in timpul pandemiei
Daca pentru multi pandemia a venit si cu scaderi substantiale in ceea ce priveste veniturile, unele vedete se pot lauda cu succese in aceasta perioada. Stefania, mai multe contracte de imagine Stefania, iubita lui Speak, a castigat foarte multa notorietate in ultimele luni, dupa participarea la
Cine este iubitul lui Leonard Miron! Cei doi au o relatie de 18 ani Cine este iubitul lui Leonard Miron! Cei doi au o relatie de 18 ani
Prezentatorul Leonard Miron a fost prima vedeta din showbizul romanesc care a recunoscut ca are o alta orientare sexuala. La vremea aceea, marturisirea sa a creat foarte mare polemica, iar mama realizatorului TV a fost foarte afectata.  Dupa acea dezvaluire, familia a intrerupt orice relatie
Ea este Ela, noua iubita a lui Victor Slav! Cum arata si cu ce se ocupa Ea este Ela, noua iubita a lui Victor Slav! Cum arata si cu ce se ocupa
Victor Slav iubeste din nou, iar de curand a inceput sa se afiseze in public din ce in ce mai des cu noua lui iubita.  Cea care i-a furat inima prezentatorului TV se numeste Ela si lucreaza ca hostess la o terasă de pe malul Dâmboviței. Tanara este foarte sexy, cu forme de
Margherita, prima reactie dupa accidentul rutier pe care l-a provocat Margherita, prima reactie dupa accidentul rutier pe care l-a provocat
Margherita de la Clejani a fost implicata sambata dimineata intr-un accident rutier. Potrivit primelor informatii, artista ar fi lovit o masina parcata regulamentar pe strada Norilor din Capitala.  Potrivit polițiștilor de la Brigada Rutieră care au ajuns la fața locului
Margherita de la Clejani, implicata intr-un accident rutier. Surse: ar fi fost sub influenta drogurilor Margherita de la Clejani, implicata intr-un accident rutier. Surse: ar fi fost sub influenta drogurilor
Margherita de la Clejani a fost implicata sambata dimineata intr-un accident rutier pe strada Norilor din Capitala. Artista a lovit o masina parcata regulamentar.  Potrivit primelor informatii, Margherita ar fi fost sub influenta drogurilor. Mai exact heroina! Polițiștii au