Skip to article

Ioana Ginghina l-a uitat deja pe Alexandru Papadopol. Ce spune despre o noua relatie

Ioana Ginghina l-a uitat deja pe Alexandru Papadopol. Ce spune despre o noua relatie
Ioana Ginghina pare sa il fi dat deja uitarii pe actorul Alexandru Papadopol, de care s-a despartit recent. Vedeta incearca sa isi pastreze energia pozitiva si chiar a planificat o vacanta cu copiii. 

Ne-am luat deja vacanţa în Grecia, pentru că încerc să nu-i schimb obiceiurile ca să nu simtă vreo mare schimbare deocamdată. Cumva am zis să ţin aceleaşi ritualuri pe care le avea, iar noi mergeam în fiecare an acolo. După aia, ne-am gândit să plecăm să vizităm Sri Lanka pentru că am auzit atâtea despre, e pe lista noastră. Acum îmi doresc să călătoresc. Mă redescopăr, merg şi la psiholog. Contează să te simţi bine”, a declarat Ioana pentru click.ro.

De asemenea, recunoaște că este pregătită să întâlnească un alt bărbat care s-o facă fericită, un ”prinț pe cal alb”, cum îl numește ea.

Nu ştiu dacă acum sunt pregătită să mă reîndrăgostesc neapărat, dar să ştii că îmi doresc să vină prinţul meu pe cal alb. Eu întotdeauna am fost aşa…. Dacă mi-ai cunoaşte familia ai vedea că avem o naivitate care ne curge prin sânge. Şi niciodată nu am luat lucrurile foarte în tragic. Poate a fost un avantaj… şi când am pierdut sarcina, acum ceva timp, când eram cu Alexandru eram la fel. Totdeauna trebuie să vină ceva bun, o fericire după o perioadă proastă. Şi probabil o să vină şi prinţul pe cal alb şi vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi”, a declarat Ioana într-un interviu acordat clikc.ro.

Articole recomandate

De ce boala sufera Elena Ionescu, castigatoarea Survivor De ce boala sufera Elena Ionescu, castigatoarea Survivor
Desi foarte multi concurenti au slabit in cadrul concursului, Elena Ionescu s-a ingrasat in perioada petrecuta in Republica Dominicana.  Vedeta a tinut insa sa precizeze ca nu din cauza faptul ca a mancat mai mult in aceasta perioada, ci din cauza unei dereglari hormonale grave. Castigatoarea
Mezzosoprana Maria Macsim Nicoara s-a trezit din coma Mezzosoprana Maria Macsim Nicoara s-a trezit din coma
Mezzosoprana Maria Macsim Nicoara s-a trezit din coma, potrivit unor surse citate de click.ro! Artista "respira spontan", insa este in continuare in stare grava.  De asemenea, au aparut noi informatii despre relatia pe care o avea cu sotul sau. Colegii de la opera au dezvaluit ca artista a
Silvia Dumitrescu sufera de o boala incurabila Silvia Dumitrescu sufera de o boala incurabila
Silvia Dumitrescu a dezvaluit de curand ca sufera de o boala a tiroidei, Hashimoto. Aceasta afectiune nu are leac, iar artista va trebui sa se lupte cu ea toata viata. Din cauza acestei boli, artista a marturisit ca a pierdut si lupta cu kilogramele un plus. De asemenea, această
Scandal dupa finala de la Survivor: "Nu merita sa castige. Rusine Kanal D!" Scandal dupa finala de la Survivor: "Nu merita sa castige. Rusine Kanal D!"
Cantareata Elena Ionescu a castigat finala show-ului Survivor si a intrat astfel in posesia marelui premiu in valoare de 250.000 de lei.  Din pacate insa, multi dintre telespectatorii emisiunii au contestat prestatia artistei din cadrul show-ului si au fost de parere ca nu ea trebuia sa
Eugenia Serban, diagnosticata cu doua tipuri de cancer. Dezvaluiri dureroase facute de actrita Eugenia Serban, diagnosticata cu doua tipuri de cancer. Dezvaluiri dureroase facute de actrita
Eugenia Serban trece prin momente dramatice! Actrita a dezvaluit ca anul trecut a fost diagnosticata cu doua tipuri de cancer. Vedeta a suferit doua interventii chirurgicale si a marturisit ca a trecut prin chinuri groaznice.  "Anul trecut in luna aprilie a inceput totul. Mergand la controlul