Skip to article

Madalina Ghenea: "Regret ca nu am avut un copil la 20 de ani

Madalina Ghenea a vorbit recent intr-un amplu interviu despre viata sa profesionala, familie, dar si copil.

Vedeta a marturisit ca unul dintre cele mai mari regrete ale sale este acela ca nu a facut un copil mult mai devreme.

”Am un singur regret, acela că nu am avut un copil la 20 de ani. Dintotdeauna mi-am dorit un copil şi mi se pare că acum este un pic târziu. Atât de tare mi-am dorit un copil încât am încercat chiar să adopt la un moment dat. A fost o sarcină dificilă şi m-am speriat. Nu stăteam locului. Aveam contracte, am ascuns sarcina şi am lucrat”
, a declarat Mădălina Ghenea, în cadrul emisiunii Oanei Turcu.

De asemenea, superba actriţă a vorbit despre cum e văzută de public şi a mărturisit că ea nu se crede atât de frumoasă pe cum o cred cei din jur. ”Eu nu pot spune nici acum că mă consider foarte frumoasă. Le mulţumesc tuturor celor care mă compară cu unele dintre cele mai frumoase femei din lumea asta, femei pe care eu le admir foarte mult şi pe care le consider un exemplu. Însă în cazul meu este vorba de mai multe ingrediente. Eu nu mă văd aşa minunată cum mă văd alţii. Am avut şi noroc, acesta este unul dintre ingredientele principale. E important să faci alegerile potrivite. Chiar dacă în loc de 100 de proiecte pe an am acceptat doar 10, acestea 10 au rămas în timp”, a mai spus ea.

Articole recomandate

Gabriela Cristea a nascut! Prima imagine din spital Gabriela Cristea a nascut! Prima imagine din spital
Fericire mare in familia Gabrielei Cristea. Prezentatoarea tv a devenit astazi mama pentru a doua oara, conform cancan.ro. Gabriela Cristea a adus pe lume o fetita perfect sanatoasa, la o clinica privata din Capitala. Inainte de nastere, Gabriela Cristea s-a fotografiat pe patul de spital.
Serban Copot, prima reactie dupa moartea tatalui sau Serban Copot, prima reactie dupa moartea tatalui sau
Serban Copot a transmis primul mesaj dupa ce s-a aflat ca tatal lui s-a stins din viata in urma cu cateva zile. Serban Copot a preferat sa-si planga durerea in liniste. Aseara tarziu, artistul a transmis un mesaj in mediul online.  „Suntem 4 frati. Eu sunt cel mai mic. 4 copii crescuti
Surpriza: cine ii ia locul Simonei Gherghe la Acces Direct Surpriza: cine ii ia locul Simonei Gherghe la Acces Direct
Simona Gherghe mai are putin si naste si a intrat in concediu prenatal pe 15 martie.  Începând cu data de 18 martie, Cristina Cioran, cunoscută și pentru roluri în seriale autohtone precum „Numai Iubirea”, va fi cea care îi va ține locul vedetei
Valentina Pelinel a slabit uimitor dupa nasterea gemenelor Valentina Pelinel a slabit uimitor dupa nasterea gemenelor
Valentina Pelinel a slabit uimitor dupa nasterea gemenelor. Sotia lui Cristi Borcea, care se afla din nou la inchisoare, a mers recent sa isi inregistreze bebelusele la Starea Civila pentru a le scoate certificatele de nastere.  La doar doua saptamani dupa ce a nascut, Valentina se poate
Kate Middleton, insarcinata pentru a patra oara? Kate Middleton, insarcinata pentru a patra oara?
Kate Middleton ar urma sa aduca pe lume al patrulea copil! Cel putin asta se tot zvoneste in ultimul timp in presa din Regatul Unit!  Palatul Kensington nu a oferit nicio declaratie oficiala cu privire la o a patra sarcina a lui Kate. In varsta de 37 de ani, Ducesa de Cambridge le-a marturisit
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda