Minerva si destinul ei plin de incercari. De cate ori a scapat de moarte si ce boala i-a marcat copilaria

Minerva si destinul ei plin de incercari. De cate ori a scapat de moarte si ce boala i-a marcat copilaria
  calendar_month        
Minerva, una dintre cele mai cunoscute voci din astrologia romaneasca, a parasit aceasta lume, lasand in urma nu doar predictii si interpretari astrologice, ci si o poveste de viata impresionanta, marcata de suferinta si momente dificile.

De-a lungul anilor, a trecut prin incercari grele, printre care si pierderea unor persoane dragi, dar si confruntarea cu probleme grave de sanatate.

Boala care i-a marcat copilaria

Gabriela Dima, cunoscuta publicului sub numele de Minerva, a simtit greutatile vietii inca de mica. La doar 9 ani, medicii au suspectat-o de leucemie limfocitara acuta, un diagnostic care i-a schimbat copilaria pentru totdeauna.

"Am trecut prin asta la noua ani. A fost o lupta continua cu mine si cu parintii mei. La noua ani s-a constatat o leucemie limfocitara acuta. Nu era nimeni sigur de diagnostic. Eu am constatat mai tarziu, la 17 ani, cand am intrebat-o pe mama: ‘Eu de ce nu am voie sa ma joc sau sa ies’. Nu aveam voie sa fac nicio miscare brusca. E cumplit cand esti pe patul spitalului in starea aia. M-am luptat vreo 17 ani si acum mai iau medicamente. Nu am avut copilarie, am trait ca intr-o cusca in spital”, povestea Minerva.

Ani mai tarziu, a descoperit ca nu suferea de leucemie, ci de o alta boala a sangelui care i-a provocat numeroase probleme de sanatate si suferinta. "Imi era din ce in ce mai rau. Acumulam apa vazand cu ochii. Ma umflam ca un balon. Pielea incepuse sa crape si limfa sa-mi curga pe picioare. Ma sufocam. Au fost zile in care am dormit in sezut. Dimineata la 7.00, a venit fratele meu cu un carucior si asa m-am dus. Prima oara venisem pe picioarele mele, iar acum ma simteam groaznic, nu voiam decat totul sa se termine, indiferent cum. I-am spus fratelui meu ca are procura in cazul ca plec dincolo, sa scoata banii din banca sa faca cele lumesti. Ca actele juridice sunt in regula, raspunsul lui a fost sa termin cu prostiile”, isi amintea ea.

Momentele in care a simtit ca moartea e aproape Pe langa problemele grave de sanatate, Minerva a trait experiente care au pus-o fata in fata cu moartea. Intr-un interviu acordat in cadrul emisiunii „40 de intrebari cu Denise Rifai”, astrologul a dezvaluit ca de cinci ori a simtit ca si-a vazut sfarsitul cu ochii.

"Cam de vreo cinci ori. Dar alta e problema, gandeste-te ca m-am dat peste cap cu masina de vreo doua ori. Am iesit dintre fiare cum ma vezi. Am descoperit ca am un defect morfogenetic. Am o proteza hibrida, ca orice Varsator sunt deschizator de drumuri, daca la mine merge, merge si la alte milioane de oameni”, marturisea Minerva. De-a lungul vietii, desi a avut capacitatea de a interpreta destinele altora, si-a dat seama ca uneori instinctul i-a dictat sa fie prudenta. "Sunt momente in care intuitia imi spune sa raman pe loc.

Povestea cu masinile care s-au ciocnit s-a intamplat la intrarea in Bucuresti. Eu am tras cat mai mult, am incercat sa urc pe trotuar, dar a nimerit in mine, asta a fost sa fie. Cred ca moartea este o stare de fapt, e o trecere in alta dimensiune. Moare trupul, nu moare spiritul. Am convingerea asta”, spunea Minerva. Viata ei a fost un sir nesfarsit de incercari, dar a demonstrat mereu putere, curaj si credinta in destin. Desi nu mai este printre noi, povestea ei ramane un exemplu de rezistenta in fata obstacolelor vietii.

Recomandari