Skip to article

Oana Roman, in depresie: "Mi-au spus ca sunt grasa". Cate kilograme are de fapt

Oana Roman, in depresie: "Mi-au spus ca sunt grasa". Cate kilograme are de fapt
Oana Roman a marturisit ca a trebuit sa indure de-a lungul timpului multe jigniri din partea oamenilor, in special din pricina greutatii sale. 

Fiica lui Petre Roman nu a rămas neputincioasă în fața acestor oameni și a învățat să se iubească mai mult. 

”Toată viața am luptat împotriva complexelor pe care altii încercau să le arunce asupra mea. De când ma știu am fost altfel și pentru că eram altfel m-am simțit profund marginalizată. Mi s-a spus ca nu sunt destul de bună, că sunt doar fata lui tata, că nu am nici un merit, că nu sunt frumoasă, ca sunt grasă și câte și mai câte! Mulți ani am crezut , apoi am înțeles că de fapt ceilalți proiectau asupra mea propriile lor frustrări. Eu nu eram greșită. Ei erau și sunt greșiți. Mi-am văzut deci de drumul meu și am reusit. Am învățat să mă iubesc pe mine pentru ca alții să mă poată iubi.  Mă gândesc să vă dau întâlnire la un mic seminar în care să încercăm împreună să întelegem cum să scăpăm de complexe pentru a putea trăi în armonie”
, a scris Oana Roman pe contul ei de Facebook.

Am 1,74 înălțime, cât despre kilograme, habar nu am în acest moment, cred că am în jur de 8o, așa. Deci am vreo 6-7, 10 kg în plus față de cât ar trebui să am.  Mai vreau să mai slăbesc un pic, dar pentru mine nu este ăsta scopul vieții mele. Sunt foarte multe fete în ziua de astăzi care au două scopuri în viață, primul este să aibă bani ca să-și cumpere genți și rochii, iar al doiea scop este să slăbească și să-și facă operații, ca să arate într-un fel, ca să poată face acei bani. E o problemă a civiliziației noastre această gândire. Scopul în viață este să muncești, să înveți, să îți faci o familie. Nu cred că trebuie să-ți faci un scop în viață din a fi slab sau a face bani”, a spus Oana Roman, în cadrul unui interviu pentru revista Viva.

Articole recomandate

Anca Serea, marturisiri despre problemele de sanatate "Am vrut sa-mi scriu testamentul" Anca Serea, marturisiri despre problemele de sanatate "Am vrut sa-mi scriu testamentul"
Anca Serea, mamica a sase copii, s-a confruntat cu mari probleme de sanatate anul trecut. Prezentatoarea TV a marturisit ca a fost atat de speriata, incat a vrut sa isi scrie testamentul cu cateva luni in urma. Anca a ajuns la spital anul trecute de mai multe ori, din cauza unei anemii severe,
Gabi Badalau ii face plangere penala fostei sotii Gabi Badalau ii face plangere penala fostei sotii
Gabi Badalau si fosta sa sotie, Claudia Pastrascanu, se lupta pentru custudia celor doi copii pe care ii au impreuna. De curand, Gabi Badalau si-a facut o noua relatie cu Bianca Dragusanu, cu care a petrecut o vacanta romantica in Maldive.  La intoarcere, Gabi Badalau a dorit sa isi vada
Gheorghe Turda a avut COVID-19, dar spune ca nu crede in boala Gheorghe Turda a avut COVID-19, dar spune ca nu crede in boala
Cantaretul de muzica populara Gheorghe Turda a trecut prin infectia cu noul coronavirus. A stat in izolare, s-a vindecat, iar acum spune ca el nu crede in aceasta boala.  „Pe 2 ianuarie am ieșit din izolare, mi-am făcut testul, îl am în buzunar. Am cu două -trei
Rica Raducanu, internat dupa ce a fost testat pozitiv cu COVID-19 Rica Raducanu, internat dupa ce a fost testat pozitiv cu COVID-19
Rica Raducanu, fost portar, a fost internat dupa ce a fost diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus. De asemenea, sotia acestuia a fost testat pozitiv cu COVID-19.  Fostul sportiv a mărturisit că soția sa este în stare mai gravă decât el, având nevoie de
Starea Mioarei Roman s-a agravat Starea Mioarei Roman s-a agravat
Oana si Catinca Roman trec prin momente dificile. Starea de sanatate a mamei lor, Mioara Roman, s-a agravat si va fi internata.  „Mama s-a simțit rău zilele trecute, starea ei s-a agravat. Testul Covid a ieșit negativ, mâine o internăm pentru trei zile. Vineri