Rasturnare de situatie in cazul mortii creatorului de moda Razvan Ciobanu. Un martor povesteste ca in dimineata accidentului a vazut trei masini in zona in care a fost gasit trupul neinsufletit al creatorului de moda.
“Trei mașini au fost. M-am ascuns, nu m-au văzut. Cred că era amenințat. L-au scos din mașină ei, l-au pus jos, au luat mașinile și au plecat. Telefonul l-au luat în mașină, l-au spart, i-au scos cartela. Sunt sigur că a fost omorât”, a spus bărbatul care ar fi fost martor la accident.
De asemenea, vicepreședintele Sindicatului Națională al Agenților de Poliție mărturisește că indiciile de la locul accidentului întăresc ipoteza unui omor.
“Sunt elemente care duc la omor. În primul rând ar fi teoria unei infracțiuni de omor. Mașina a mers în linie dreaptă și ar fi deviat când a găsit o groapă. Acest autoturism și-ar fi schimbat direcția de mers la orice formă de relief.S-a mai spus că ar fi primit un mesaj de la o persoană și s-ar fi dezorientat, dar în acest caz nu avea cum să facă accident. În plus, nu avea cum cadavrul să stea în acea poziție pentru că corpul ar fi fost aruncat în față în urma impactului și nu în spate, iar pe airbeg-uri trebuia să fie urme de sânge. Este posibil că cineva să fi intervenit”, a spus Marius Burlacu, vicepreședintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție, potrivit Acces Direct.
Pentru că se afla sub influenţa drogurilor, nu este exclus ca cineva să-l fi pus în autoturism, pe pilot automat. Anchetatorii se gândesc chiar că cineva ar fi putut seta pilotul automat al maşinii şi l-ar fi putut lăsa singur la volan, în câmp. S-ar putea explica astfel de ce maşina a fost condusă aproape în linie dreaptă 850 de metri.