Finalul de an aduce noi schimbari in televiziunile de la noi!
Nici nu s-au linistit bine apele dupa schimbarile cu care ne-au luat prin surprindere televiziunile in acest sezon, ca altele noi se anunta in peisajul media.
Doua emisiuni de succes ies din grila de programe a posturilor TV. Este vorba de "Mondenii", emisiunie difuzata pana acum la Prima TV si "Roata norocului", emisiune pe care o prezenta Liviu Varciu la Kanal D.
Pana acum nu se stie care sunt motivele pentru care televiziunile au renuntat la aceste doua productii.
In cazul emisiunii "Mondenii" decizia pare a fi luata din cauza audientelor extrem de slabe inregistrate in ultimele sezoane.
Daca atunci cand a debutat show-ul, adica in urma cu sapte ani, Mirela Zeta, Mihai Bendeac si Andreea Gramosteanu, au reusit sa faca cunoscut proiectul si sa tina lumea in fata micilor ecrane, dupa plecarea lui Bendeac, distributia s-a tot schimbat pana cand telespectatorii si-au pierdut interesul fata de aceasta emisiune.
Actorii au fost anuntati, luni, ca nu vor mai mai face emisiunea si anul viitor, la Prima TV, scrie "Ring" .
Chiar daca in curand, actorii vor fi nevoiti sa isi caute alt loc de munca, ei continua filmarile pentru a termina acest sezon.
Nu la fel stau lucrurile si in cazul lui Liviu Varciu, care ramane si el fara emisiunea "Roata norocului".
Deocamdata oficialii de la Kanal D nu au oferit o explicatie pentru care au decis sa renunte la productie, ce este insa cert, e faptul ca Varciu va face parte in continuare din echipa postului TV turcesc.
Dupa ce a filmat in avans cateva editii pentru "Roata norocului", ultimele care vor mai fi difuzate, Liviu si-a luat o bine meritata vacanta si se pregateste pentru un nou proiect, tot la Kanal D, cu care spera sa sparga audientele.
Pana atunci, vedeta se bucura de timpul liber petrecut alaturi de fiica lui,Carmina, cu atat mai mult cu cat salariul de 3.500 de euro continua sa ii intre lunar, in cont.