Vedeta a ales o rochie de mireasă atipică şi a avut o petrecere lipsită de tradiţii. Naşii cuplului au fost jurnaliştii Ionela Năstase şi Vlad Petreanu.
Realizatoarea TV a marturisit că şi-a dorit să fie un moment intim şi discret, dezvăluind că ceea ce trebuia să fie o petrecere de ziua lui Răzvan, cu care s-a cununat civil când era însărcinată în luna a opta, s-a transformat într-o nuntă.
„Ne gândisem să organizăm o mică petrecere la piscină. Şi, dacă tot am chemat prietenii şi familia, am zis să ne şi cununăm religios. Aşa că asta a fost! Nimic complicat, nu m-am dat peste cap să organizez cine ştie ce, a fost o petrecere relaxată“, a povestit vedeta Antenei 1 pentru „Viva“.

Simona Gherghe a ales o rochie de mireasa atipica, de vară, semnată de designerul Maria Lucia Hohan. Ea a asortat-o cu o coroniţă din flori şi un buchet superb. Mirele a purtat un costum de zi, alb-bleu. Naşa, Ionela Năstase, a ales pentru această ocazie o rochie spectaculoasă, galbenă, cu volane mari.
