Skip to article

Vedete care s-au certat la cutite cu fanii. Cine a sarit la gatul admiratorilor!

Vedete care s-au certat la cutite cu fanii. Cine a sarit la gatul admiratorilor!
Sa fii persoana publica nu este usor. Chiar daca ai unele avantaje, pe langa aceasta ai si numeroase dezavantaje. Esti urmarit pas cu pas si, orice ai face, tot nu vei reusi sa fii pe placul tuturor.

De asemenea, intimitatea ajunge sa fie practic nula, caci imediat ce iesi din ascunzatoare esti asaltat de fani.

Iata cateva dintre vedetele autohtone pentru care celebritatea a devenit un cosmar si au ajuns sa se certe la cutite chiar si cu fanii lor:


1. Victor Slav
Victor Slav ar putea prezenta unul dintre cele mai importante show-uri de la Antena 1. Vezi despre ce este vorba!

Victor Slav a cedat nervos de curand, dupa ce cativa fani au incercat sa il fotografieze in avion. Se pare ca gestul admiratorilor l-a scos din minti pe prezentator, care a fost cat pe ce sa ii ia la bataie.

"Victor a fost foarte recalcitrant, nici nu i-a mai pasat ca toata lumea s-a uitat la el. A inceput sa tipe, sa le reproseze oamenilor, sa vorbeasca urat. Efectiv si-a iesit din fire, nimeni nu se astepta sa il vada intr-o asemena ipostaza. A amenintat oamenii, pe un ton ridicat, le-a spus sa stearga fotografiile, mai-mai ca a sarit la bataie. Putin mai avea, noroc ca au sarit alti pasageri sa il calmeze, ca nu aveai cu cine te intelege. Si Bianca i-a zis sa se potoleasca, dar intr-un mod discret, ea nu a vrut sa se dea in spectacol", a povestit un martor al scenei, pentru CANCAN.ro.

2. Lora
Lora, desfiintata de fani pe Facebook. Uite cum au jignit-o dupa ce au vazut cum danseaza!

Lora a avut parte de mai multe incidente cu fanii sai de pe Facebook. Unul dintre cele mai revoltatoare a fost insa in momentul in care artista era grav bolnava.

Atunci, o presupusa admiratoarea de-ale sale i-a trimis un mesaj ingrozitor, in care o jignea profund si ii dorea moartea artistei.
Lora


De asemenea, in ultima perioada, Lora primea pe retelele de socializare tot mai multe mesaje prin care i se cerea sa recunoasca ca este de etnie rroma. Contrariata de insistenta unor persoane, Lora a decis sa ii puna la punct pe rautaciosi.

"Probabil pentru ca fratele meu e saten si umbla bronzat si probabil pt ca ii place sa poarte palarie, am inceput sa primesc mesaje foarte idioate cum ca ar trebui sa ies sa "recunosc public" faptul ca sunt de etnie rroma. Sincer, acum incep sa inteleg de ce exista atatea probleme si de ce rromii nu ne au la inima. Pentru ca sunt foarte multi rasisti si e de-ajuns sa te banuiasca cineva ca ai fi de etnie, ca iadul se dezlantuie. Sa va fie rusine celor care va credeti superiori pe motiv de culoare sau etnie, oricare ar fi ea. Imi doresc sa dispara aceasta gena a rasismului, asa cum imi doresc sa dispara cancerul de pe Pamant. Doamne- ajuta..si multumesc ca sunt cu toate tiglele pe casa si ca am sufletul pe care simt ca il am", a postat vedeta pe reteaua de socializare.

3. Oana Roman
Oana Roman da de pamant cu vedetele care si-au turnat apa rece pe cap. Uite ce le transmite!Oana Roman este foarte activa pe retelele de socializare si isi instiinteaza fanii cu aproape tot ceeea ce face. Anul trecut, vedeta a facut o mica escapada la Paris si a impartasit prietenilor sai virtuali o experienta din orasul iubirii. Unul dintre fanii sai i-a adus un repros vedetei.

"Tu te crezi vedeta mare in Romania, dar in Paris esti un nimeni. Vroiai sa intri tu prima la cabaret pentru ca erai Oana Roman?", a transmis fanul.

Oana Roman a fost extrem de deranjata de comentariu si l-a pus la punct pe "fanul" sau.

"Sunt super fericita ca sunt nimeni la Paris pentru ca pot sa merg linistita pe strada fara sa ma deranjeze nimeni. Ai inteles total gresit ce am spus, nu ma asteptam decat ca eu si oricine se duce acolo, sa fim tratati ca niste oameni care platesc bilet pentru un spectacol, nu ca niste animale. E meteahna mare asta a romanilor ss fie rautaciosi si necivilizati in abordare chiar daca traiesc in occident ca tine", a raspuns Oana Roman.

4. Bianca Dragusanu
Bianca Dragusanu, show in club alaturi de cea care i-a pus in pericol casnicia

Bianca Dragusanu s-a enervat cumplit pe fanii sai si a postat anul trecut pe pagina sa de Facebook un mesaj dur.

"PROVOCARE: rog toti prietenii de pe FB, cei bine intentionati sa NU reactioneze la acest mesaj! Fac un sondaj sa vad cati prosti mascati au timp sa-si dea cu parerea pe pagina mea. Acest mesaj este dedicat celor idioti, analfabeti, frustrati, tampiti, complexati si pentru care viata lor reprezinta o mareee plictiseala generala:))) ATENTIE!!!! Astept reactiile voastre penibile prin care va autodescrieti! START!", a fost mesajul publicat de Bianca pe site-ul de socializare.

Cum era de asteptat, comentariile nu au intarziat sa apara, unele au fost extrem de injurioase.

"Pai tocmai ce te-ai descris, tarfo!", "Toata lumea stie ca esti tarfa pe bani", Daca tot te dai mare Doamna de Bucuresti, macar invata sa te porti. Se pare ca tot in mocirla ai ramas... vai de viata ta!", "Biancooooo, esti mai proasta decat prevede legea... frustrata esti tu, zdreantza", "Bianca, draga mea, indiferenta doare cel mai tare... Nu are rost sa iti bati capu' cu incultii... Ar trebui sa se gandeasca ca fiecare arata cum ii place si face, gandeste ce doreste... Oricum, persoanelor care vorbesc ca la usa cortului se vede ca nu au cei 7 ani de acasa... Daca nu le place de tine nu ar mai trebui sa te urmareasca, daca te urmaresc inseamna ca sunt invidiosi, ca nu au o iubita ca tine sau ca fetele nu arata ca tine" - sunt doar cateva dintre sutele de mesaje primite de vedeta dupa postarea cu pricina.

5. Andreea Marin
Andreea Marin


Andreea Marin a pozat pentru o revista de barbati si a postat una dintre fotografiile realizate pe contul ei de Facebook. Unul dintre fanii sai s-a aratat insa dezamagit de pictorial si a acuzat-o pe vedeta ca fotografia a fost foarte mult prelucrata.

Desi in general nu ia in seama comentariile rautacioase si nu raspunde provocarilor, Andreea Marin a tinut sa il puna la punct pe fanul rautacios.

"Te voi dezamagi: in aceasta poza nu a fost nevoie de photoshop. Tocmai de aceea ma bucur cand oamenii ma intalnesc pe strada si nu traiesc o dezamagire, comparand realitatea cu fotografiile. O lumina bine pusa de un fotograf care stie ce face, o rochie simpla bine aleasa astfel incat sa te avantajeze ( in acest caz, creatoarea Mihaela Drafta stie ca sunt o femeie cu forme si a facut rochia dintr-un material elastic si cu o taietura potrivita mie), un machiaj fin, fara exagerari, o coafura care sa inspire simplu feminitatea, accesorii minimale si un decor deloc incarcat, dar de efect, toate aceste detalii fac o fotografie ce ar putea fi comuna sa devina una reusita", a scris Andreea Marin pe Facebook.

Articole recomandate

Vedete care si-au terorizat partenerii de viata de teama sa nu fie inselate. Cine nu isi mai scapa perechea din ochi! Vedete care si-au terorizat partenerii de viata de teama sa nu fie inselate. Cine nu isi mai scapa perechea din ochi!
Tradarea, geloziile si infidelitatea sunt principalele ingrediente care fac dragostea mai frumoasa si mai palpitanta atunci cand vine vorba despre showbiz. Intr-o lume in care tentatia este la tot pasul, vedetele reusesc sa reziste cu greu in fata ispitei.Pentru a se asigura ca partenerii lor de
Vedetele fac bani si din inmormantari si parastasuri. Uite cum se folosesc de cele mai tragice momente din viata lor! Vedetele fac bani si din inmormantari si parastasuri. Uite cum se folosesc de cele mai tragice momente din viata lor!
Momentele tragice din viata vedetelor reprezinta si ele o noua metoda de promovare. Pe langa scandalurile amoroase, sarcinile, nuntile si divorturile, mai nou, si inmormantarile si parastasurile au devenit maniere prin care vedetele pot castiga la capitolul imagine. Iata cine sunt vedetele care au
Vedetele care isi toarna apa rece in cap, in pericol. Uite ce le avertizeaza medicii! Vedetele care isi toarna apa rece in cap, in pericol. Uite ce le avertizeaza medicii!
Vedetele din lumea intreaga s-au alaturat campaniei "Ice Bucket", lansata de organizatia umanitara ALS", care lupta impotriva sclerozei multiple. Medicii atentioneaza insa ca aceasta practica poate pune in pericol sanatea si, in anumite, cazuri poate duce chiar la deces. "Aceasta metoda de turnare
Vedete care si-au pus viata in pericol la job. Cine a fost luat cu Salvarea de la munca! Vedete care si-au pus viata in pericol la job. Cine a fost luat cu Salvarea de la munca!
Sa fii vedeta pare cea mai frumoasa meserie. In spatele faimei insa se afla multe ore de munca, oboseala si chiar pericole. Iata cateva dintre vedetele care ar face orice pentru cariera si uneori si-au pus viata in pericol pentru munca lor: 1. Alina Puscas Alina Puscas a trecut prin cele mai
Vedete care nu isi mai gasesc linistea in dragoste. Cine sunt divele care dau mereu peste barbatul nepotrivit! Vedete care nu isi mai gasesc linistea in dragoste. Cine sunt divele care dau mereu peste barbatul nepotrivit!
Chiar daca sunt cele mai dorite femei si sunt adesea curtate, unele dintre vedetele autohtone nu pot spune ca au o viata sentimentala perfecta. Mai mult, multe dintre divele noastre au parte numai de ghinioane in ceea ce priveste dragostea. Iata cine sunt celebritatile care nu isi mai gasesc
7 vedete care se stiu din tinerete: uite cum se distrau inainte sa ajunga faimoase 7 vedete care se stiu din tinerete: uite cum se distrau inainte sa ajunga faimoase
Ce mai petreceau fetele in urma cu 20 de ani! Desi pentru omul de rand astfel de distractii erau aproape inaccesibile, atunci cand democratia in tara noastra era la inceput de drum, Oana Roman si Loredana faceau parte din aceeasi gasca si profitau din plin de o viata lipsita de griji. Desi pare