Skip to article

Victoria Beckham, primele declaratii despre divort

Victoria Bechkam a acordat recent un interviu revistei "Vogue", in care a vorbit deschis despre casnicia si familia sa.

Vedeta a facut marturisiri si despre zvonurile despre divortul de sotul sau, David, care au aparut tot mai des in presa internationala.

"Oamenii inventează poveştile astea de când suntem împreună, de 20 de ani, aşa că eu şi David nu le mai băgăm în seamă şi ne trăim viaţa. Dar ele îi afectează pe cei din jurul nostru şi nu e corect", a declarat Victoria.

"Am realizat că suntem mai puternici împreună decât individual. Nici unul dintre noi nu ar fi ajuns unde a ajuns acum dacă nu eram împreună. E vorba despre unitatea familiei". 

Victoria a acordat interviul Vogue pentru a marca zece ani de când a început brandul de modă şi apare într-un pictorial alături de copiii săi, deşi David este absent de pe prima pagină. El a publicat, însă, o imagine cu coperta revistei, alături de un mesaj în care spune cât de mândru e de reuşitele soţiei sale. "Victoria a muncit atât de mult şi are o poveste incredibilă de succes, iar eu sunt atât de mândru de ea. Sunt fericit că pot să îi susţine visele", a fost mesajul publicat de Beckham pe pagina sa de Instagram. 

Articole recomandate

Meghan si Kate Middleton din nou la cutite. Ducesa de Cambridge a plecat plangand dupa ce a vizitat bebelusul Meghan si Kate Middleton din nou la cutite. Ducesa de Cambridge a plecat plangand dupa ce a vizitat bebelusul
Tensiunile continua intre Meghan Markle si Kate Middleton continua. Ducesa de Cambridge a mers de curand sa il viziteze pe nepotul sau, micutul Archie. Se pare ca intalnirea celor doua ducese a fost una tensionanta.  Potrivit zvonurilor aparute in presa britanica, Kate Middleton nu a fost
Cum arata Lavinia Parva la doar cateva zile dupa ce a nascut Cum arata Lavinia Parva la doar cateva zile dupa ce a nascut
Lavinia Parva, sotia cantaretului Stefan Banica Jr, a devenit mamica pentru prima ora in urma cu cateva zile. Artista a adus pe lume un baietel, la o clinica privata din Capitala.  Cantareata este foarte energica dupa nastere si a fost surprinsa recent intr-o benzinarie din Capitala. A facut
Ducesa de Cambridge, cea mai cool aparitie. Niciodata nu a mai fost vazuta imbracata asa Ducesa de Cambridge, cea mai cool aparitie. Niciodata nu a mai fost vazuta imbracata asa
Kate Middleton a avut o aparitie surprinzatoare la inaugurarea celui mai nou proiect al sau, Chelsea Flower Show. Cu aceasta ocazie, Ducesa de Cambridge a purtat un outfit inedit.  Ţinuta era compusă dintr-o pereche de pantaloni culottes, nude, o cămaşă cu
Razvan Ciobanu a vrut sa se sinucida Razvan Ciobanu a vrut sa se sinucida
Au trecut trei saptamani de cand Razvan Ciobanu s-a stins din viata in urma unui grav accident. Ancheta politiei este inca in desfasurare pentru a se afla cum a murit creatorul de moda. Anchetatorii iau in calcul trei variante: accident rutier, crima sau sinucidere.  Desi toti apropiatii
Anamaria Prodan, din nou in doliu Anamaria Prodan, din nou in doliu
Anamaria Prodan este din nou in doliu, dupa ce unul dintre prietenii sai buni s-a stins din viata. Este vorba despre fostul actionar de la Dinamo Florin Walter. Omul de afaceri a murit duminica seara in urma unui atac vascular.  Fiica Ionelei Prodan a transmis un mesaj de condoleanțe la
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda