Skip to article

Gala Wella 2005 - Tendinte Hairstyle

Pe 26 noiembrie la Teatrul National Bucuresti a avut loc Gala Wella, un spectacol unic in Romania, unde am fost invitati sa asistam la lansarea tendintelor din moda parului pentru anul 2006.

In cadrul acestui eveniment au avut loc atat prezentari ale celor mai noi produse Wella, dar si finalele a doua concursuri nationale. Unul dintre concursuri se adreseaza tinerelor talente in arta coafarii parului si are doua sectiuni: urban style si creative syle.

Cel de-al doilea concurs Trend Vision Award ofera posibilitatea stilistilor consacrati sa isi prezinte propriile lor viziuni asupra tendintelor anului. In acest an la Gala Wella au fost invitati stilistii spanioli din echipa New Carite si stilistul german H. Eisele care a prezentat noua tehnica de vopsit Freestyle Colors Painting intr-un seminar de exceptie.

Trend Vision 2006
Wella ne propune, in acest an inspirandu-se din lumea incojuratoare, un proiect avangardist ce cuprinde cele patru tendinte ce definesc frumusetea pentru anul 2006: World Fusion, Gothic Luxury, Real Daydream si Techno Nature.


Gala Wella 2005 - Tendinte Hairstyle

World Fusion
Acest trend se refera la un amestec plin de energie si dinamism, unde influentele etnice se imbina cu elemente de folclor pentru a crea un aspect nou. Culorile pentru acest trend sunt vii si vibrante, nuante ca albastrul, galbenul stralucitor sunt alaturate rozului. Astfel la trend-ul World Fusion pot fi obsevate numeroase influente africane si forme geometrice extem de moderne. Se poarta atat parul cret, drept cat si ondulat cu volum. Parul este aranjat lejer, stralucitor, are aspect jucaus, creativ, putand fi strans in cosite cu panglici colorate sau decorat cu bucle dragalase. Indiferent de lungimea parului, coafurile se asorteaza cu costume pline de bijuterii si ciorapi ?n culori uluitoare pentru fete brunete natural, cu parul roscat in nuante calde sau blonde.


Gala Wella 2005 - Tendinte Hairstyle

Gothic Luxury
Acest trend propune culori puternice si stralucitoare iar rosul, negrul si blondul platinat sunt preferate. Trend-ul Gothic Luxury pune in valoare tunsori ce dau o eleganta iesita din comun. A fi rebel inseamna a protesta pentru o cauza proprie, declaratia fiind facuta in primul rand de imbracamintea sport de strada. Hotarata precum Uma Thurman cu haina galbena de motociclist din "Kill Bill", femeia razboinica nu respecta in mod sfidator nici o conventie, ignora diferentele de sex, rasa sau varsta. Inseamna a rupe traditiile, a nu lasa pe altii sa iti spuna ce sa faci, cu ce sa te imbraci sau cum sa gandesti. Coafurile sunt salbatice, rebele, cu creste in stil punk sau cu tepi. Tunsoarea radicala e constituita din mai multe lungimi ale parului in diferite parti ale capului, avand culori ciudate. Culorile explozive de blond, negru sau rosu ca focul simbolizeaza si ele energia dezlantuita a revoltei.


Gala Wella 2005 - Tendinte Hairstyle

Real Daydream
Modelele acestui trend propun culori pastelate, dar si nuante foarte naturale ce amintesc de culoarea scortisoarei, ciocolatei si caramelului. Parul poate fi putin ciufulit sau nearanjat, drept sau ondulat cu puternice accente romantice fara a fi kitsch. Personalitatea pe care o sugereaza aceste tunsori este romantica, visatoare, chiar naiva, sugerand prin textura si forma dorinta de intimitate si tandrete. Lookul general este unul lejer, parul fiind lasat cat mai liber si mai putin strans. Parul ondulat poarta mesajul dorintei, mangaind fata in valuri pline de volum. Buclele jucause cad lasciv pe gat si pe umeri sau sunt prinse in noduri elegante.





Gala Wella 2005 - Tendinte Hairstyle

Techno Nature
Acest trend ce se imbina perfect cu o vestimentatie tip sport avangardista. Tunsorile sunt functionale si usoare, iar culorile sunt naturale, delicate cu efecte metalice. Acest trend face trimitere la un loc unde umanitatea a armonizat tehnologia si natura. Cuvantul cheie pentru aceste tunsori este drumul catre perfectiune. Prin fuziunea tehnologiei cu natura, trendul isi doreste sa creeze o lume plina de claritate si estetica simpla, o lume a liniilor si formelor cu functionalitate eleganta, dar in acelasi timp cu un aer putin jucaus. Reducerea tuturor lucrurilor la esential creeaza un nou fel de lux, sofisticat din punct de vedere tehnic. Parul mangaie fata, radiind perfectiune si avand ca baza simplitatea. Lungimi sofisticate si compacte ating usor umerii, parul tuns scurt, cu foarte mare meticulozitate este completat de contururi clare, sectiuni bine definite si coafuri ce micsoreaza volumul. Acest simt al preciziei este intregit subtil de culori de maro bogat, nuante de blond ce confera incredere in sine si negru elegant.

Citeste despre prezenta lui Dorin Negrau in cadrul Galei Wella 2005.

Articole recomandate

Cati bani a incasat Andra pentru a canta imnul Romaniei pentru Simona Halep Cati bani a incasat Andra pentru a canta imnul Romaniei pentru Simona Halep
Andra a cantat Imnul Romaniei pe Arena Nationala pentru Simona Halep, cand a prezentat trofeul de la Wimbledon.  Cu aceasta ocazie, le-a facut o surpriza tuturor si nu a cerut niciun ban pentru a apărea pe Arena Națională, cântând gratis pentru Simona Halep
Alexandra Stan, dosar penal dupa un accident in centrul Bucurestiului Alexandra Stan, dosar penal dupa un accident in centrul Bucurestiului
Alexandra Stan s-a ales cu dosar penal dupa ce a provocat un accident rutier in centrul Capitalei. In urma incidentului o persoana a fost ranita.  Potrivit primelor informatii, Alexandra Stan a lovit un taxi, iar pasagera din autoturism a fost ranita. Accidentul rutier s-a petrecut
Carmen Tanase, de urgenta la spital: "Imi amortea un picior, inima imi falfaia" Carmen Tanase, de urgenta la spital: "Imi amortea un picior, inima imi falfaia"
Carmen Tanase a ajuns de urgenta la spital. Actrita s-a retras o perioada din lumina reflectoarelor dupa ce a avut cateva probleme de sanatate.  Vedeta s-a decis sa faca mai multe investigatii pentru a se asigura ca nu sufera de nimic grav, mai ales ca simtea unele dureri care prezentau risc,
Simona Halep si-a asumat relatia cu un milionar celebru. Cine este misteriosul iubit al tenismenei Simona Halep si-a asumat relatia cu un milionar celebru. Cine este misteriosul iubit al tenismenei
Simona Halep iubeste si este iubita! Celebra tenismena si-a asumat relatia cu milionarul Toni Iuruc. Cei doi au fost surprinsi de paparazzi tinandu-se de mana intr-un cartier de lux din Capitala inainte de a intra intr-un restaurant.  La doar 27 de ani, Simona se poate declara implinita pe
Printul Harry si Meghan Markle se pregatesc sa devina din nou parinti Printul Harry si Meghan Markle se pregatesc sa devina din nou parinti
Meghan Markle si printul Harry au devenit parinti pentru prima oara in urma cu doua luni. Cei doi se gandesc deja la al doilea copil, asa ca au decis sa infieze un fratior sau o surioara pentru micutul Archie.   Potrivit celor de la Radar Online, Meghan Markle nu este gravidă şi
Link-uri recomandate:designer interior onlinedesigner interior bucurestinikydecor.romobilier living preturiclassic interior design
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda