Povesti din viata: M-a parasit pentru ca nu era pregatit, dar s-a insurat cu alta dupa 4 luni

Se spune ca viata bate filmul, lucru perfect adevarat daca arunc o privire in viata mea. Mereu am fost captivata de povestile tumultoase ale eroinelor din filme sau din cartile dragi sufletului meu, dar nu mi-am imaginat niciodata ca o sa ajung sa traiesc astfel de povesti.
Da, viata bate filmul si cartile si toate povestile de dragoste pe care le-am auzit de-a lungul anilor, iar asta am simtit-o pe pielea mea. Si unde mai pui ca in viata reala, intamplarile sunt ceva mai dureroase, lacrimile mai amare, suferinta nu e deloc trecatoare, iar parca finalul acela perfect, in care cei doi raman impreuna pentru totdeauna, intarzie sa mai apara.
El a intrat in viata mea, in urma cu patru ani, asa cum orice personaj cu greutate o face: vine, te transforma intr-un alt om, de nici tu nu te mai recunosti, si pleaca. Asa a facut si el. A venit, m-a facut sa-l iubesc, s-a asigurat ca mi-a patruns adanc in suflet, si ca s-a lipit de el pentru totdeauna, dupa care a intors spatele si, cu o usurinta de neegalat, a plecat.
Si l-am iubit si cand m-a mintit, uitandu-se in ochii mei, si cand m-a parasit cu zambetul pe buze si atunci cand s-a intors in bratele mele, cu un dor nebun de noi doi, chiar daca avea gustul altor femei. L-am adorat cand m-a facut sa vars lacrimi amare si cand am renuntat la cel mai de pret vis al meu, doar pentru ca el nu era pregatit. Mi-a alinat sufletul cand mi-a spus ca sunt cel mai bun si mai frumos om de pe pamant si ca viata lui nu are niciun sens fara mine.
Era ca si cum dragostea mea pentru el a fost mereu parte din mine, iar cand el a aparut nu a facut altceva decat s-o invie. Altfel nu imi explic cum am ajuns sa-l iubesc mai mult decat ma iubeam pe mine. Pentru ca asa ajunsesem, sa-l pun pe El pe primul loc, sa-mi pese mai mult de dorintele lui decat de ale mele, sa-i vreau binele chiar si atunci cand imi facea rau. Dar oare nu asta este dragostea adevarata? Se spune ca iubesti cu adevarat doar atunci cand esti capabil sa faci sacrificiul suprem pentru cel pe care-l iubesti si sa nu regreti.
Si nu pot sa nu ma intreb: atunci cand el pleaca, dupa patru ani de relatie, cu o alta fata de mana, si iti spune ca o sa te am aproape mereu, nu va trebui decat sa inchid ochii si am sa te vad, iar atunci voi zambi fericit, tu, care ramai cu sufletul facut bucati, cum poti sa-l mai refaci si sa lasi, intr-o zi, pe altcineva sa mai intre in el? Cum poti sa mergi mai departe cand stii ca El traieste cu altcineva tot ce tu ti-ai dorit pentru voi?
Ma intrebai mereu ce ai sa te faci tu fara mine. Ei, bine... tu te-ai descurcat de minune si fara mine. Intrebarea e alta: ce ma fac EU fara tine?
Alte articole despre