Sex fara inhibitii: de ce este violul o fantezie sexuala frecventa
history_edu ele.ro calendar_month 29 Aug 2012, 14:04
In ultimele decenii, ideea oamenilor despre sex fara inhibitii include si violul ca o fantezie sexuala frecventa, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Actul sexual impus, ca un joc intre doi parteneri sau ca un vis erotic incitant, s-a transformat intr-un fetis care nu mai socheaza pe nimeni. Fantezia violului devine cu totul altceva, odata devenita realitate.
Cazul taximetristului din Tulcea care acuza o femeie ca l-ar fi sechestrat si abuzat sexual a scandalizat intreaga tara. Ineditul situatiei in care sexul slab domina sexul tare starneste amuzament si stupoare, insa dovedeste totodata si complexitatea violului, de la o fantezie frecventa la o infractiune condamnata aspru de lege si de morala.
Fantezia violului pentru femei si barbati
Un clasament realizat de cercetatori arata ca fantezia violului pentru femei se afla pe locul 3 in lista fetisurilor ascunse feminine. Alte rezultate spun ca 1 femeie din 10 are cel putin un vis erotic cu viol, de cele mai multe ori in care ele sunt victimele.
Mai rar, exista si cazuri de femei pasionate de jocurile de rol ale dominatiei si supunerii, in care violul are un rol crucial pentru excitatia lor. Fanteziile de acest tip sunt extrem de comune, iar cand sunt puse in practica de comun acord cu partenerul, sunt considerate acte sexuale normale.
Situatia se schimba atunci cand o femeie, precum tanara de 30 de ani din Tulcea, i-a impus soferului de taxi sa se angajeze intr-un act de BDSM (sado-masochism), cand acesta se astepta (probabil) la cu totul altceva. Frumoasa bruneta l-a obligat partenerul de ocazie sa ii faca sex oral ore in sir, numindu-l "sclav" si manipulandu-l prin violenta sa i se supuna.
Scandalul mediatic si apelurile la 112 nu ar mai fi avut loc daca acelasi act sexual prin dominare si supunere s-ar fi petrecut cu aprobarea barbatului: multe femei dominatoare sexual practica acest gen de act intim impus, usor agresiv, cu parteneri dornici sa fie dominati.
Excitatia puternica resimtita de aceste femei in situatia in care se simt stapane pe tovarasul de asternut vine din adancul subconstientului si poate fi influentata de experiente si traume trecute, ori pur si simplu face parte din personalitate.
La fel de multi barbati au fantezii cu viol si le pot exprima in dormitor, cu consimtamantul partenerei, printr-un schimb de putere excitant. Instinctul primar are un cuvant greu de spus in acest caz: femeile si barbatii se nasc, de regula, cu o nevoie de a poseda sau de a fi posedati.
Fantezia violului se poate satisface, asadar, de comun acord in dormitor. Cu o buna comunicare si o stabilire prealabila a limitelor actului, violul poate sa fie o simpla forma de exprimare sexuala, un joc de roluri incitant si satisfacator.
Cand fantezia violului merge prea departe
Experienta BDSM traita de taximetristul tulcean s-a transformat intr-un proces penal imediat ce partenera dominatoare si-a fortat supusul sa faca lucruri impotriva vointei sale. In acest punct, fantezia violului merge prea departe, iar fetisul devine infractiune.
Oamenii de stiinta avertizeaza ca studiile de specialitate au demonstrat ca nici macar anumite reactii fizice de excitare nu justifica impunerea actului sexual, doar pentru ca victima pare ca simte placere (erectia sau lubrifierea vaginului sunt acte involuntare, reflexive, incontrolabile prin discernamant).
Daca fantezia violului nu implica pierderea sentimentului de siguranta, in realitate sexul fortat este traumatizant, atat fizic, cat si mental.
Autor: Adelina Dobrin
Alte articole despre