Skip to article

Cerul a ramas albastru

Cerul a ramas albastru
Nu ma fascineaza neaparat o culoare anume a ochilor sau unele trasaturi, ci intregul. Am privit inepresivii ochi superbi ai unei fete fara sa-mi trezeasca nicio senzatie si am intalnit priviri fara sa aibe nuantele abisurilor sau padurilor si am ramas tintuita de emotie.

Cerul a ramas albastru

O data, trecad pe o strada banala, din Roma, am vazut un barbat de o neinchipuita frumusete, meridionala, cu ochii si parul negrii, cu trasaturi idescriptibile decat prin prea uzatul "frumos". E drept ca toata tinuta si hainele lui emanau o vraja parca insa chipul le intrecea pe toate.

M-am oprit in loc intrebandu-ma cum reuseste restul lumii sa mearga mai departe si nu raman si ei pironiti, ca si mine, in fata unei asemenea persoane. E drept ca am cunoscut femei si barbati frumosi cu adevarat in viata mea, dar acea aparitie a fost poate una dintre cele mai incredibile. Atata frumusete lua parca rasuflarea.

Am intalnit si am iubit un om si el frumos peste inchipuire, tot pe acele taramuri meridionale, dar ochii ii erau albastrii, o culoare insa densa si profunda. Poate tot frumusetea fara multi termeni de comparatie m-a facut sa nu ma pot rupe de vraja pe care o raspandea in jur si el, parca firesc.

Dar acum cateva zile am vazut pe cineva care semana destul de bine cu un bun prieten care a murit mult prea tanar. Asemanarea era in toate destul de buna, dar mai ales privirile albastre, senine de aceasta data, m-au facut iar sa ma opresc in drum fara sa am parca curajul sa mai rasuflu. Mi-as fi dorit sa fie cel care nu putea fi, sa ma duc si sa-l intreb direct si firesc:" ce mai faci?"

Cerul a ramas albastru

Cat de multe lucruri imposibile trec pe langa mine, am si incetat sa ma mai mir. Doar ca undeva parca mintea refuza sa creada ca exista "nu" si ca daca mi-as dori cu adevarat ceva, foarte tare, ar deveni posibil. S-ar fi oprit acel barbat miraculos de frumos sa vrea sa ma cunoasca? As fi putut ramane alaturi de omul extraordinar pe care l-am iubit prea tare si care a ales despartirea cand a trebuit sa dea socoteala? Ar fi ramas in viata prietenul atat de drag in ciuda unei boli care nu iarta?

Poate ca exista minuni si poate ca ar trebui sa cred in ele ca sa se intample. Uneori mi se pare ca nimic nu poate rupe urzeala banala a lucrurilor pe care e stim de la bun inceput cum vor fi. Dar atunci e suficient sa privesc cerul si sa vad cat de albastru poate sa fie, si sa stiu ca in el pot vedea si ochii care nu mai sunt si pe cei pe care nu am reusit niciodata sa-i privesc indeajuns si i-am pierdut. Poate pentru ca nu am crezut indeajuns.
Doar cerul cred ca va ramane mereu albastru.

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!