Astazi, marea majoritate a cazurilor de malarie se inregistreaza in Africa sub-sahariana sau in anumite zone asiatice. Au fost realizate progrese pentru impiedicarea propagarii bolii, insa ele au fost insuficiente pentru a eradica aceasta epidemie.
Ce este paludismul?

Malaria este o boala provocata de un parazit care se transmite la om cu ajutorul unui anumit tip de femela tantar : anofel. Paludismul se manifesta la inceput prin febra, care apare la cateva saptamani dupa contractarea bolii. Ea se poate insoti uneori de dureri de cap, tulburari digestive si dureri musculare. Malaria evolueaza apoi in cicluri, cu alternanta de febra, insotita de tremuraturi, si transpiratii reci.
Boala poate duce si la anemie, deoarece infecteaza globulele rosii, iar unele dintre ele pot muri. In absenta tratamentului, paludismul poate duce la moarte.
Tratamentul malariei
Exista mai multe tipuri de medicamente contra malariei, unele pentru preventie si celelalte pentru vindecare. Acest tratament este recomandat persoanelor care calatoresc in zonele riscante, el este prescris de medic si adaptat fiecarei situatii si subiect.
Totusi, e bine de stiut ca aceste medicamente nu functioneaza intotdeauna. Cea mai buna metoda de preventie este, deci, protejarea de tantari atunci cand te afli intr-o zona unde exista cazuri de paludism: poarta imbracaminte care sa-ti acopere corpul in intregime, da-te cu produse repulsive si stai la adapost.
Paludismul in prezent
Chiar si astazi, un copil moare la fiecare 30 de secunde de paludism. Mai multe echipe incearca sa puna la punct un vaccin care sa stopeze epidemia, insa sarcina lor este ingreunata de faptul ca parazitul isi schimba forma in cursul bolii.
Urmareste in continuare dosarul nostru saptamanal despre "Epidemii in istoria omenirii", pentru a afla si despre ciuma , holera , gripa spaniola , variola , HIV , dar si pentru a afla riscurile actuale ale producerii unei pandemii.