Skip to article

Romanii platesc de 10 ori mai putin decat vesticii pentru tratamentul cancerului de piele

Romanii platesc de 10 ori mai putin decat vesticii pentru tratamentul cancerului de piele
Peste 236 de cazuri tratate cu chirurgia micrografica Mohs, in 2010, la singurul centru de diagnostic si tratament al cancerului de piele din Europa de Est specializat in aceasta tehnica.


Pacientii romani apeleaza tot mai des la chirurgul dermatolog pentru scoaterea alunitelor cu risc dar si pentru indepartarea carcinoamelor si melanoamelor, in conditiile in care incidenta cancerului de piele este intr-o crestere continua alarmanta, potrivit specialistilor in dermato-chirurgie. in Romania exista, in cadrul clinicii Dermastyle, singurul centru din Europa de Est de diagnostic si tratament al cancerului de piele specializat in chirurgie micrografica Mohs, tehnica considerata "standard de aur" in tratamentul carcinoamelor.

Metoda Mohs, care are o rata de vindecare a carcinoamelor de piele de 99%, consta in indepartarea succesiva a tuturor straturilor cutanate afectate de cancer. Observarea tesutului se face cu ajutorul microscopului, pentru evaluarea cu exactitate a gradului de eradicare a tesutului afectat.

"De la inceputul anului au fost operate prin tehnica Mohs 236 cazuri, multe din tumori fiind recidivante dupa tratamente incomplete sau gresite, situatie neintalnita in tarile Europei de Vest si SUA. Procedura nu este acoperita de casa de asigurari si pacientii trebuie sa plateasca direct, in caz ca opteaza pentru aceasta. Pretul platit de romani este insa de 10 ori mai mic decat cel platit in Europa de Vest si SUA," declara Dr. Mihaela Leventer, Presedinte al Societatii Romane de Medicina Estetica si Dermatologie Cosmetica si Chirurgicala, fondator Dermastyle.

Evolutia chirurgiei Mohs a fost una dintre temele abordate in cadrul celui de-al 31 Congres anual al Societatii Internationale pentru Dermato-Chirurgie (ISDR- International Society for Dermatologic Surgery), organizat in premiera in Romania, de catre Societatea Romana de Medicina Estetica si Dermatologie Cosmetica si Chirurgicala, (SRMEDCC) la sfarsitul lunii septembrie.

Astfel, unul dintre invitatii Congresului, Dr. Joseph Alcalay, presedintele Societatii Israeliene de Dermatologie si Venerologie, a prezentat noutati in dezvoltarea chirurgiei Mohs prin utilizarea tehnicii de imunohistochimie, care reprezinta cel mai ridicat nivel de sensibilitate si specificitate pentru acest tip de interventii. De asemenea, dna. dr. Mihaela Leventer a prezentat utilizarea tehnicii de chirurgie Mohs in cadrul tumorilor cutanate cu potential de invazie perineurala, care prezinta un grad ridicat de risc, pentru o evaluare a preparatelor histopatologice si chiar utilizarea imunohistochimiei pentru detectarea invaziei perineurale.

La Congres au participat medici din 28 de tari (167 romani si 133 participanti straini), printre invitatii speciali aflandu-se si Perry Robins, presedintele Skin Cancer Foundation, una dintre cele mai importante organizatii internationale dedicate prevenirii cancerului de piele, cel mai frecvent tip de cancer la om, potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Prof. Perry Robins a declarat ca in acest moment "dermatologul salveaza vieti gratie procedurilor de diagnostic si tratament in cancerul de piele".

"Dermatologia chirurgicala intra in curicula de rezidentiat a dermatologului roman. Totusi, pentru proceduri speciale cum este chirurgia Mohs, chirurgie laser sau proceduri estetice speciale sunt necesare cursuri suplimentare care se fac fie in clinici de profil, fie cu ocazia numeroaselor congrese la care participam, cum ar fi acest Congres Mondial, care a avut loc pentru prima data in tara noastra, " a adaugat Dr. Mihaela Leventer, Presedinte al Societatii Romane de Medicina Estetica si Dermatologie Cosmetica si Chirurgicala, fondator Dermastyle.


Alte tehnologii/proceduri de ultima ora si aplicatiile lor, prezentate in cadrul Congresului, au fost reducerea laxitatii cutanate (a pielii lasate) si remodelarea siluetei prin procedura de lipoaspiratie asistata de laser sau canule de radiofrecventa, lifting lichid nechirurgical (proceduri de umplere si reconturare a fetei cu volumizatoare pe baza de acid hialuronic), tratarea in viitor a carcinoamelor cutanate cu medicamente a caror cercetare e in faza inaintata, lasere si tehnologii nonlaser in chirurgia si dermatologia estetica, controlul cicatrizarii cutanate si manipularea intregului proces pentru imbunatatiri estetice.

Articole recomandate

Stiti care este diferenta dintre premenopauza si perimenopauza? Stiti care este diferenta dintre premenopauza si perimenopauza?
Menopauza este un fenomen natural, pe care multe femei îl traversează cu dificultate și care ridică multe întrebări. Trebuie reținut că menopauza, momentul instalării menopauzei, nu apare brusc, fiind precedat de premenopauză și
Studiu: Peste trei sferturi dintre pacientii cu COVID-19 prezinta cel putin un simptom activ la sase luni dupa imbolnavire Studiu: Peste trei sferturi dintre pacientii cu COVID-19 prezinta cel putin un simptom activ la sase luni dupa imbolnavire
Un nou studiu publicat in revista medicală si realizat de savantii chinezi arata ca pacientii cu COVID-19 prezintă cel puțin un simptom activ la șase luni după ce ce s-au îmbolnăvit. Cele mai frecvente simptome care persistă este oboseala sau slăbiciunea
Au aparut primele cazuri de gripa in Romania Au aparut primele cazuri de gripa in Romania
In saptamana 28 decembrie - 3 ianuarie au fost confirmate in tara 15 cazuri de gripa, a anuntat, vineri, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. Anul trecut in aceeasi perioada erau 500 de cazuri de grippa.La nivel național, numărul total de cazuri
Infectia cu coronavirus poate sa apara si dupa vaccinare. Cum explica epidemiologii fenomenul Infectia cu coronavirus poate sa apara si dupa vaccinare. Cum explica epidemiologii fenomenul
Dupa vaccinare exista posibilitatea infectarii cu noul coronavirus, sustin medicii epidemiologi. Imunizarea ajuta insa organismul sa lupte cu boala. Astfel, persoanele vaccinate vor suferi o forma mai usoara de Covid-19.  Vaccinul impotriva infectiei cu noul coronavirus ofera imunitate la un
Cum remediezi dereglarile de somn Cum remediezi dereglarile de somn
Un somn odihnitor este foarte important pentru starea de bine si de sanatate a fiecaruia dintre noi. Totusi ce putem face atunci cand nu ne putem bucura de efectele binefacatoare ale somnului? Exista numerosi factori care pot cauza dereglari ale somnului, printre care bolile cronice, precum