Skip to article

S-a triplat numarul deceselor cauzate de fumat

S-a triplat numarul deceselor cauzate de fumat
Una din principalele tinte ale actiunilor de combatere a consumului de tutun o reprezinta copiii si adolescentii.

Dupa cum spunea un reprezentant al unei companii de tutun, inca din 19811, "adolescentul de azi este potentialul consumator zilnic de maine", motiv pentru care "este important sa stim cat mai multe posibil despre caracteristicile fumatului la adolescenti". Producatorii de tutun au dezvoltat produse noi, atragatoare pentru copii, adolescenti sau adolescente, vezi aromele de ciocolata sau menta sau tigarile slim, ultra-slim, colorate, in pachete asemanatoare rujurilor. Cei care isi doresc ca, in principal copiii sa nu se apuce de fumat si sa nu devina dependenti de aceasta boala cronica, pot cauta solutii in motivele pentru care acestia sunt atrasi de tutun. Familia in care unul sau ambii parinti fumeaza este primul contact al copilului cu drogul.

S-a demonstrat de mult timp1 ca, in cazul copiilor care traiesc in familii in care nu se fumeaza, probabilitatea inceperii fumatului scade cu aproximativ 75%. Un studiu efectuat pe o durata de 3 ani2 arata ca parintii care continua sa fumeze, insa in afara casei, descurajeaza copiii in initierea fumatului. Mai mult, chiar daca adolescentul a inceput deja sa fumeze, faptul ca nu ii este permis sa fumeze in casa, ii dubleaza acestuia sansele de renuntare la fumat. In ultimi 10 ani, romanii au trecut printr-o transformare pozitiva.

Studiul GATS, realizat de Ministerul Sanatatii, sub indrumarea metodologica a Organizatiei Mondiale a Sanatatii, arata ca, in 2011, mai putini romani fumau zilnic si, fapt imbucurator, mai putini fumau acasa. Daca in 2003, 50% dintre adultii cu varsta intre 15 si 60 de ani declarau ca au fost expusi acasa fumului de tigara in ultima saptamana, in 2011 procentul a scazut la 35,4%. O explicatie este si scaderea numarului total de adulti fumatori. Totodata, mass media, prin actiunile de informare, a jucat un rol important: daca in 2003 doar 65,6% dintre adulti mentionau ca au vazut emisiuni despre efectele negative ale fumatului, in 2011, procentul lor a crescut la 83,6%.

"Daca parintii incep sa faca ei insisi ceea ce le cer copiilor lor, adica fie renunta la fumat, fie macar nu fumeaza acasa, daca mass-media si medicii ii informeaza pe parinti si pe copii despre efectele fumatului, daca autoritatile statului iau masuri pentru scaderea atractivitatii fumatului, prin inscriptionari ale pachetelor si interzicerea publicitatii si pentru ingreunarea accesului la produsele din tutun (prin cresterea pretului), atunci mai ramane o singura cale de atac": limitarea locurilor in care adolescentii sunt incurajati sa fumeze. Aceasta inseamna interzicerea fumatului in cluburi, discoteci, baruri si in toate locurile publice inchise in care, nu-i asa, "e cool sa fumezi" dar in care expunerea la fum de tutun ajunge la 94,4%.", declara Dr. Magdalena Ciobanu Coordonator Program National Stop Fumat.

E adevarat ca riscul unui accident ischemic (infarct, AVC) sau al unei crize de astm bronsic produse de inhalarea acuta a fumului de tutun este redus la un adolescent, fata de un adult, dar recent1 National Institute of Drug Abuse din SUA arata ca "pana si o expunere limitata la fum de tutun ofera suficienta nicotina pentru a altera functionarea creierului". Mai mult, pre-adolescentii care nu fumeaza activ ci doar pasiv pot resimti simptome (acuze) de sevraj de nicotina. Cel mai recent raport "The Tobacco Atlas", realizat de World Lung Foundation si lansat in cadrul celei de-a 15-a Conferinte Internationale "Tutunul sau Sanatatea", in martie 2012, a scos in evidenta cateva realitati cutremuratoare: in 2011, in toata lumea, au murit din cauza bolilor provocate de fumat aproximativ 6 milioane de oameni. in urma cu 10 ani, la prima editie a raportului, numarul deceselor imputabile tutunului era de aproximativ 2,1 milioane.

Deci, in numai 10 ani, numarul deceselor cauzate de fumat s-a triplat!

Se estimeaza ca, daca nu se vor lua masuri si actuala tendinta de consum al tutunului va continua, un 1 miliard de oameni vor muri din cauza fumatului activ si pasiv in acest secol; in secolul XX, au murit din cauza fumatului in jur de 100 milioane de oameni; in 2011, in toata lumea, au murit 600.000 de oameni nefumatori, din cauza fumatului pasiv.

Victimele sunt copiii si femeile. In Romania, situatia este la fel de ingrijoratoare. De exemplu, mortalitatea prin cancer pulmonar - boala despre care 98,3% dintre adultii romani stiu ca este provocata de fumat - aproape s-a triplat in 25 de ani. in 1963, rata mortalitatii prin cancer pulmonar la barbati, exprimata la 100.000 locuitori, era de 25,6, iar in 2009, ajunsese la 74,6. Nici femeile nu stau mai bine, evolutia ratei mortalitatii prin cancer pulmonar, confirmand ceea ce prezicea un cunoscut epidemiolog englez: "daca femeile vor fuma ca barbatii, vor muri ca barbatii". Astfel ca, de la o rata de 6,50/0000 in 1963, s-a ajuns in 2009 la o valoare de 17,10/0000.

Vestea buna este ca exista o solutie, atat la nivel individual cat si social. Pe baza studiilor stiintifice de evaluare, inclusiv a cost-eficientei, Organizatia Mondiala a Sanatatii propune statelor o strategie in 6 puncte, numita sugestiv MPOWER: Monitorizare, Protectie (impotriva fumului de tutun), Oferire de ajutor (pentru renuntarea la fumat), Avertizare (prin inscriptionarea pachetelor de tutun), Interzicerea publicitatii si sponsorizarii, Cresterea taxelor.

Fumatul este o boala si, tocmai din acest motiv, multi oameni nu reusesc sa renunte la tigari singuri, sau o fac cu mare greutate si suferinta. Pentru acei fumatori care isi doresc din tot sufletul sa renunte la dependenta de fumat, dar realizeaza ca nu pot singuri sau au un numar mare de recidive, exista ajutor medical de specialitate. Ministerul Sanatatii, cu sprijinul Institutului Marius Nasta, deruleaza de 5 ani Programul National Stop Fumat care include: consiliere privind renuntarea la fumat, linia telefonica cu apel gratuit (cunoscuta sub numele de Tel Verde) si accesul la medicamente gratuite.

Toate cadrele medicale incluse in program cred in eficienta programului si se implica cu tot sufletul in efortul tratarii pacientilor dependenti de fumat. Pentru a intra in program, pacientii trebuie doar sa sune la Tel Verde: 0800 878 673 (apelabil gratuit doar din Romtelecom) sau la 021 3356920 sau sa acceseze pagina de internet a programului pentru a afla unde se afla cel mai apropiat medic specialist.

Articole recomandate

Treci natural peste sindromul premenstrual Treci natural peste sindromul premenstrual
Se estimează că 3 din 4 femei sunt afectate de o anumită formă a sindromului premenstrual la fiecare menstruație. Practic, fiecare femeie prezintă cel puțin un simptom al sindromului premenstrual în decursul vieții, iar vârful de incidență
Cat timp sunt contagiosi bolnavii de COVID Cat timp sunt contagiosi bolnavii de COVID
Persoanele care se infecteaza cu coronavirus sunt contagioase timp de 9 zile de la aparitia simptomelor, arata datele celui mai recent studiu. Aceste rezultate subliniază importanţa autoizolării timp de cel puţin 10 zile. Autorul principal Muge Cevik, de la Universitatea din St
Persoanele vaccinate anti-Covid vor mai fi obligate sa poarte masca? Persoanele vaccinate anti-Covid vor mai fi obligate sa poarte masca?
Persoanele care se vaccineaza impotriva COVID-19 trebuie sa mai poarte masca? Aceasta este una dintre intrebarile pe care si le pun foarte multe persoane dupa ce s-a anuntat ca a fost realizat un vaccin.  Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din România, Valeriu Gheorghita, a
Persoanele vindecate de coronavirus trebuie sa se vaccineze? Persoanele vindecate de coronavirus trebuie sa se vaccineze?
Simin Aysel Florescu, directorul medical al Spitalului Victor Babes, a explicat ce parere are despre vaccinarea anti-Covid, in cadrul unei emisiuni de la Digi24. „E un lucru care nu se știe foarte cert acum”, a spus Simin Aysel Florescu, întrebată dacă mai
Ce contine vaccinul anti-Covid? Explicatiile unui medic de la Spitalul Victor Babes Ce contine vaccinul anti-Covid? Explicatiile unui medic de la Spitalul Victor Babes
In curand va fi disponibil un vaccin impotriva infectiei cu coronavirus, insa foarte multe persoane se tem sa se vaccineze, desi acesta era asteptat cu nerabdare de lumea intreaga.  Directorul Spitalului Victor Babeș, Simin Aysel Florescu, a explicat in cadrul unei emisiuni de la Digi24,