Skip to article

Sanofi-aventis isi reafirma angajamentul pentru oftalmologie

Sanofi-aventis isi reafirma angajamentul pentru oftalmologie
Sanofi-aventis (EURONEXT: SAN si NYSE: SNY) a anuntat recent semnarea oficiala a unui acord de cooperare intre Fovea Pharmaceuticals, Divizia sa de Oftalmologie, si Institutul Vederii (Institut de la Vision), unul dintre principalele centre de cercetare a bolilor oftalmologice din Europa, pentru derularea unor activitati de cercetare in domeniul diagnosticarii, prevenirii si tratarii bolilor oculare.

Acest acord are ca scop constituirea unui parteneriat privilegiat intre sanofi-aventis si Institutul Vederii, dupa modelul de cercetare si dezvoltare translationala, si consolidarea colaborarii dintre sanofi-aventis si organismele care alcatuiesc Institutul Vederii, precum Universitatea Pierre si Marie Curie (UPMC), INSERM, Institutul National Francez al Sanatatii si Cercetarii Medicale, si CNRS, Centrul National Francez pentru Cercetare Stiintifica.

Acest parteneriat de cercetare va permite grupului sanofi-aventis sa isi dezvolte in continuare platforma dedicata oftalmologiei, prin extinderea expertizei sale in domenii promitatoare, pentru a le oferi pacientilor solutii inovatoare, mai ales pentru bolile retinei, pentru care nevoile terapeutice raman imense.

Potrivit acestui acord pe 3 ani, sanofi-aventis va avea acces prioritar la platformele tehnologice ale Institutului Vederii, pentru a derula activitati de cercetare, si va sprijini proiecte de cercetare si colaborare, mai ales in domenii precum regenerarea nervului optic, biologia vasculara, inflamatia, terapia genica a diferitelor tesuturi oculare. Sanofi-aventis va primi drepturi mondiale exclusive asupra rezultatelor colaborarii. In cazul comercializarii, sanofi-aventis ar urma sa plateasca redevente membrilor Institutului Vederii.

"Suntem foarte incantati de semnarea acestui contract major, care intareste colaborarea diviziei noastre de oftalmologie cu echipele de cercetare din cadrul Institutului Vederii", a declarat Christopher A. Viehbacher, Chief Executive Officer sanofi-aventis. "Aceasta colaborare va incuraja schimburile reciproce de expertiza tehnica si know-how, cu obiectivul de a pune la punct terapii inovatoare pentru persoanele cu deficiente de vedere. Acest acord reflecta ambitia noastra de a construi o oferta globala de oftalmologie pentru pacienti."

"Principiul care a stat la baza crearii Institutului Vederii a fost acela de a reuni intr-o singura locatie cercetatori din domeniul cercetarii academice si private, care sa impartaseasca cunostinte translationale, de la cercetarea fundamentala la dezvoltarea clinica", a declarat Pr. Jose-Alain Sahel, Directorul Institutului Vederii. "Sunt incantat de acest acord, care ne va permite sa ne continuam colaborarea cu sanofi-aventis, care devine astfel principalul nostru partener industrial. Chiar daca gasirea unor tratamente inovatoare pentru pacientii care sufera de boli retinale greu de tratat este plina de provocari, sunt convins ca vom reusi."

"Acest acord este emblematic deoarece se bazeaza pe o colaborare extinsa si aprofundata", a declarat Pr. Jean-Charles Pomerol, Presedintele UPMC. "Acesta subliniaza, de asemenea, angajamentul puternic al UPMC, INSERM si CNRS de a se implica in activitati de cercetare pentru tratarea bolilor oculare, dar si capacitatea Institutului Vederii de a colabora cu lideri ai industriei."


Despre bolile oculare
Bolile oculare afecteaza perceptia vizuala si pot duce uneori la orbire la unii pacienti afectati de formele severe. In tarile industriale si emergente, trei boli specifice care pot provoca orbirea sunt considerate prioritare de OMS1: retinopatia diabetica, glaucomul si degenerarea maculara asociata cu varsta. Incidenta retinopatiei diabetice creste odata cu cresterea numarului de diabetici. In 2010, potrivit OMS, aproximativ 221 milioane de persoane sufereau de diabet la nivel mondial, aceasta boala fiind una dintre cauzele majore ale deficientelor vizuale. Pe de alta parte, glaucomul a devenit o problema de sanatate publica din cauza dificultatilor in diagnosticarea timpurie a bolii si mentinerii tratamentului pe toata durata vietii. In fine, degenerarea maculara asociata cu varsta, cauza majora a afectarii vizuale in tarile industrializate, urmeaza sa creasca in urmatorii ani pe fondul imbatranirii populatiei.

Despre Institutul Vederii
Infiintat in 2008 in cadrul Spitalului National de Oftalmologie Quinze-Vingts, unul dintre cele mai importante centre de profil din Europa, si condus de Pr. Jose-Alain Sahel, Institutul Vederii reuneste in aceeasi locatie actori majori din cercetarea fundamentala, clinica si industriala, pe o suprafata de 6.000 mp dedicata integral cercetarii bolilor oculare umane si vederii. Mai multe echipe de cercetare de la Universitatea Pierre si Marie Curie, INSERM si CNRS lucreaza aici, alaturi de Centrul de Investigare Clinica dedicat in totalitate oftalmologiei. Institutul este gazduit si gestionat de UPMC, care are un mandat de administrare din partea CNRS si INSERM. UPMC negociaza, gestioneaza si monitorizeaza toate contractele de cercetare ale Institutului Vederii.

Despre Universitatea Pierre si Marie Curie (UPMC)
UPMC, alaturi de Universitatea Pantheon-Assas (Paris 2) si Universitatea Paris Sorbonne (Paris 4), este membru fondator al Fundatiei pentru Cooperare Stiintifica "Sorbonne Universites". Prima universitate franceza in clasamentul Shanghai, UPMC este principalul succesor al Facultatii de Stiinta de la Sorbona, fiind cea mai mare universitate de medicina si stiinta din Franta. Toate disciplinele stiintifice si medicale majore sunt studiate in diferite locatii ale universitatii: chimie, electronica, informatica, matematica, mecanica, fizica, geologie si mediu, stiintele vietii si medicina. Bugetul consolidat global este de 400 de milioane de euro. Personal: comunitate universitara de 10.800 de angajati, din care 5.900 de profesori-cercetatori si cercetatori. Studenti: 31.000 de studenti, printre care 6.300 de straini. Cercetare: 125 de laboratoare, 19 scoli doctorale, 6.700 publicatii pe an, ceea ce inseamna 10% din productia franceza, 3.400 de doctoranzi si 745 de teze sustinute in fiecare an. Pentru mai multe informatii, va rugam vizitati http://www.upmc.fr/

Despre Fovea Pharmaceuticals, Divizia de Oftalmologie a Grupului sanofi-aventis
Sanofi-aventis are ambitia de a deveni lider in oftalmologie si de a se diferentia prin solutii inovatoare si o abordare centrata pe pacient. Fovea Pharmaceuticals, Divizia de Oftalmologie a Grupului, are patru produse in fazele I si II de dezvoltare. Cele trei produse din Faza II (FOV1101, FOV2302 si FOV2304) sunt dezvoltate pentru tratarea formei alergice persistente de conjunctivita, edemului macular acut ca urmare a ocluziei venei retinale si edemului macular cronic datorat retinopatiei diabetice. Al patrulea produs, RetinoStat®, dezvoltat prin parteneriatul dintre sanofi-aventis si Oxford BioMedica, se afla in prezent in faza I de dezvoltare, pentru tratamentul degenerarii maculare legata de varsta. Creata in mai 2005, Fovea Pharmaceuticals este o filiala detinuta in totalitate de grupul sanofi-aventis din 2009; compania isi are sediul la Paris, in incinta Institutului Vederii. Pentru mai multe informatii, va rugam vizitati www.fovea-pharma.com.

Despre sanofi-aventis
Sanofi-aventis, lider mondial in productia de medicamente, descopera, dezvolta si distribuie solutii terapeutice pentru a imbunatati viata tuturor oamenilor. Sanofi-aventis este cotata la bursele de valori din Paris (EURONEXT: SAN) si New York (NYSE: SNY). Pentru informatii suplimentare, vizitati: www.sanofi-aventis.com

Articole recomandate

Cum sa ai o viata sanatoasa? 5 sfaturi de la specialisti Cum sa ai o viata sanatoasa? 5 sfaturi de la specialisti
In fiecare zi descoperim nou teluri pe care dorim sa le ducem la bun sfarsit. Iar accentul asupra lucrurilor simple precum alimentatia, odihna, timpul petrecut cu familia, lucruri atat de necesare pentru un stil de viata echilibrat, este in scadere. Astfel se naste stresul cotidian care ne indeamna
La ce este utila o pereche de saboti medicali? La ce este utila o pereche de saboti medicali?
Echipamentele de munca sunt diferite de la un domeniu la altul, aducand angajatului diverse beneficii sau reducand riscurile. In cazul domeniului de constructii, spre exemplu, pentru respectarea protectiei muncii, oamenii sunt nevoiti sa poarte caschete care sa ii protejeze de eventuale cazaturi de
De ce este mai convenabil sa cumperi dintr-o farmacie online? De ce este mai convenabil sa cumperi dintr-o farmacie online?
Nu poți spune că alegerea unui produs într-o farmacie este cel mai ușor lucru, cu excepția cazului în care știi deja ce vrei cu precizie. Prin urmare, în majoritatea cazurilor te bazezi pe vânzător. Dacă dorești să îți
Dental myths: de ce mituri vor specialistii sa te feresti Dental myths: de ce mituri vor specialistii sa te feresti
Într-o eră a informațiilor rapide, pe care le avem la îndemână în orice minut, ne considerăm norocoși: din câteva click-uri, putem obține milioane de rezultate. Însă suntem, de asemenea, predispuși căderii într-o
3 solutii eficiente pentru o dantura stralucitoare 3 solutii eficiente pentru o dantura stralucitoare
Pentru cei mai mulți dintre noi un zâmbet strălucitor înseamnă calea spre succes atât din punct de vedere social, cât și profesional. Un zâmbet alb și frumos este visul oricăruia dintre noi. Ei bine, în zilele noastre, există