Skip to article

Cat de tanara vrei sa fii?

Te-ai privit vreodata in oglinda, gandindu-te: "De ce genele mele au decis sa am nasul asa?" Ei bine, nu esti singura! Milioane de femei, din toata lumea, isi pun astfel de intrebari in fiecare zi. Unele dintre ele merg mai departe, hotarandu-se sa se supuna unei interventii cosmetice, chirurgicale sau nu.

Oamenii decid sa apeleze la interventiile cosmetice din diferite motive: riduri, imperfectiuni ale pielii provocate de cicatrizare sau acnee, grasime inestetica, trasaturi fizice neobisnuite sau care nu sunt pe placul lor.

Daca ti-ai dori sa schimbi ceva la tine, dar inca nu te-ai hotarat sa faci acest pas, noi te sfatuim sa arunci o privire mai atenta asupra acestor proceduri de infrumusetare, si-ti dam o mana de ajutor oferindu-ti opinia unui specialist in domeniu.

Asadar, pentru tine si pentru ele.ro, doamna Doctor Dana Jianu a avut amabilitatea sa raspunda la cateva intebari. Speram ca raspunsurile iti vor fi de ajutor.

R: In cazul unei persoane care apeleaza pentru prima data la o tehnologie antirid, ce recomandati: chirurgia sau tratamentul cu substante precum Botoxul sau acidul hialuronic?

Dr. Jianu: Depinde de varsta la care se adreseaza pentru tratamentul antirid si de gravitatea problemelor.

La o varsta tanara (pana la 40 - 45 de ani) si daca sunt implicate mai mult ridurile din treimea superioara a fetei se indica tratamente cu toxina botulinica si fillere (tip acid hialuronic). Aceste tratamente au rolul de a mentine un timp mai indelungat tineretea fetei si a gatului, fara bisturiu.

La o varsta matura (peste 45 - 50 de ani) pentru un rezultat mai eficient se impune o combinatie intre tratamentele chirurgicale - diferite tipuri de lifting cervico - facial sau blefaroplastie cu tratamente nechirurgicale cu toxina botulinica (ele pot pregati cura chirurgicala, dar mai apoi au rol de intretinere) ajutate de fillere si alte tratamente: peeling-uri, laser, etc. Acestea din urma, si ele, pot fi facute inainte si intarzia tratamentul chirurgical.

Un rol foarte important pentru anumite cazuri de imbatranire faciala il au tratamentele chirurgicale minim invazive de restaurare a volumelor cu transplantat de lipocolagen (lipofilling facial).

R: Credeti ca tratamentele antirid oferite intr-o clinica de chirurgie estetica pot fi inlocuite cu succes de cremele profesionale ale firmelor cosmetice?

Cat de tanara vrei sa fii?

Dr. Jianu: Fara a nega rolul cremelor hidratante si hranitoare destinate ingrijirii cosmetice ale fetei, gatului, decolteului (in conditiile in care ele sunt cosmeceutice - deci parafarmaceutice - si sunt atent recomandate si selectate de catre medicul specialist in dermatologie cosmetica) trebuie sa dam "Cezarului ce este al Cezarului": descoperirile si practica medicinei si chirurgiei estetice sunt instrumente cu mult mai puternice si eficace, cu efecte cu efecte mult mai vizibile, spectaculoase asupra infatisarii, decat orice crema inventata vreodata!

Eforturile umane si financiare si de cercetare in domeniul medicinei (si implicit chirurgiei), industriei farmaceutice destinate "reintineririi si infrumusetarii" sunt uriase, mergand de la nivel guvernamental la nivel individual. Este ca si cum ai compara un avion supersonic cu un planor. Pe mine chiar ma amuza reclamele TV - care evident subestimeaza inteligenta privitoarelor - in care se afirma cu emfaza: "daca folosesti crema x, gata cu acele sau cu bisturiul!"

Este o naivitate milenara - a femeilor mai ales - sa spere in creme minune! Realitatea este insa cu totul alta: daca maine n-ar mai exista nici o crema pe piata, dar ne-ar ramane numai doctorii esteticieni si natura cu farmacia ei verde (ex: ulei de masline, felii de castraveti, comprese cu ceai verde, limeta bogata in vitamina C, etc.), n-ar suferi nimeni!

R: Ati face o marire de sani la o fata care nu a implinit inca 18 ani, chiar daca are acordul scris al parintilor? Sunteti de acord cu operatiile estetice la minori?

Dr. Jianu: In principiu este recomandabil este recomandabil ca pacienta candidata pentru operatia de augmentare mamara sa implineasca varsta de 18 ani si apoi sa aiba loc operatia. Eu ma refer aici la cazurile de hipotrofie mamara severa (tanara cu torace de "baietel") si care are indicatie adevarata si rapida de augmentare mamara pentru ca este mai putin probabil sa-i mai creasca sanii natural, iar sansele sa rateze o viata personala armonioasa sunt ridicate.

Operatiile estetice la minori au indicatie chirurgicala si morala numai in cazul in care defectul este foarte vizibil si/ sau pune in pericol starea de sanatate fizica si mentala a copilului sau adolescentului (ex: un nas foarte mare si urat, urechi foarte clapauge, sani hipertrofiati, ginecomastie, etc) malformatii congenitale dizgratioase.

R: Dintr-un documentar, am aflat despre povestea unei femei care si-a facut o operatie de lipoaspiratie, iar ranile s-au suprainfectat si nu s-au mai inchis niciodata. Cu tehnologia actuala, mai este posibil sa se intample asa ceva? Care sunt riscurile asociate acestei interventii? Femeile sunt prevenite despre aceste riscuri?

Dr. Jianu: De multe ori mass media "culege" povestiri senzationale negative despre chirurgia estetica. Trebuie bine inteles de catre public ca orice act medical si chirurgical (cu atat mai mult) comporta riscuri inclusiv unul mortal! Fiind operatii la cererea pacientului acesta are datoria fata de el insusi sa selecteze medicul (din mai multi eventual) si clinica potrivita, ce par sa-i ofere cele mai multe sanse de reusita (medici certificati cu experienta si activitate de minim 5 ani, clinici (sau spitale) cu reputatie, un dialog indelung si clar in timpul uneia sau mai multor consultatii).

Toate acestea se vor reflecta intr-un cost - care la un medic bun si o clinica buna - nu pot fi mici! Daca insa se umbla dupa "chilipiruri" si operatia va fi efectuata de un medic care nu are pregatire de specialitate, intr-o bucatarie amenajata ad-hoc in sala de operatie numai pentru ca este ieftin, atunci calea catre complicatii, chiar si mortale, este larg deschisa! Tehnologia, oricat de avansata, nu tine loc de pregatirea medicului si de regulile de asepsie (igiena blocului operator).

In timpul consultatiei medicul trebuie sa informeze pe larg asupra tuturor complicatiilor posibile iar pacientul, pana la operatie, sub semnatura face dovada ca le-a inteles deplin.

R: Care este perioada cea mai buna din an pentru o operatie estetica? Cat de tanara vrei sa fii?



Dr. Jianu: In general sunt de evitat, psihologic si social perioadele de sarbatori: Craciun, Revelion, Paste. Apoi apar variatii de indicatii in functie de zona operata:

fata (nas, pleoape, lifting facial) de preferat primavara si toamna.
sani: oricand, mai putin vara, deoarece este de evitat pentru 1 luna si jumatate - 2 luni expunerea la soare

si in general lunile iulie - august sunt de evitat deoarece este mai dificila convalescenta!

R: Vi s-a intamplat sa refuzati un pacient din cauza ca ati considerat ca dorinta lui nu este justificata sau ca nu ar arata bine cu noul sau look?

Dr. Jianu: Mi s-a intamplat sa refuz in decursul practicii mele de chirurg estetician cateva cazuri, de obicei pentru ca nu exista o concordanta intre cerinta si fundamentul real. Astfel spus, se invocau false "defecte". Fie ca tin de un profil psihologic perturbat, fie ca sunt simple capricii, aceste cazuri (RARE) nu au indicatie chirurgicala in opinia mea.
Sunt cazuri care trebuie indrumate la alti colegi (medici) pentru a beneficia de consiliere psihologica sau tratament psihiatric. Pacientii ar trebui sa se conformeze si sa nu perceapa aceste recomandari medicale drept un afront personal.

R: Credeti ca operatiile estetice creeaza dependenta? Ce procent din pacientii dumneavoastra si-au facut operatii multiple?

Dr. Jianu: Tratamentele estetice nu dau (nu ar trebui sa dea) dependenta! Nu putem vorbi de o "dependenta" de chirurgia estetica atata timp cat lucrurile raman pe taramul ratiunii. Nevoia estetica, desi puternic subiectiva are (ar trebui sa aiba) o radacina profund rationala atunci cand vorbim de chirurgia estetica. Chirurgii ar trebui sa incurajeze la pacientii lor numai acele operatii sau tratamente strict necesare, la momentul oportun. Nici mai multe, nici mai repede decat ar fi necesar. Sigur sunt insa tratamente (injectabile mai ales sau peeling-uri) care trebuie si pot fi repetate ori de cate ori este nevoie, fara a avea repercusiuni negative, pentru a mentine un rezultat bun.

Exista si o subtilitate semantica. Daca doriti, nevoia de a fi frumos/ frumoasa pe dinafara si pe dinauntru (de la infatisare, la haine, accesorii, nivel de cultura) poate da un anume fel de "dependenta" de acele lucruri, "dependenta" omului modern care doreste sa se simta bine in el insusi.

Reporter ele.ro: Bianca Geambasu

Articole recomandate

De ce nu vine ciclul menstrual. 9 motive pentru care iti intarzie menstruatia De ce nu vine ciclul menstrual. 9 motive pentru care iti intarzie menstruatia
Ti-a intarziat ciclul si te intrebi de ce nu vine ciclul menstrual? Primul lucru care iti vine in cap este ce s-ar putea sa fii insarcinata. Sau nu!   Iata de ce nu vine ciclul menstrual. 9 motive pentru care itipoate intarzia menstruatia:    1. Esti insarcinata Acesta este cel mai
Ceai de musetel. Beneficii pentru sanatate. Cine trebuie sa-l evite! Ceai de musetel. Beneficii pentru sanatate. Cine trebuie sa-l evite!
Toata lumea a auzit despre ceai de musetel si l-a folosit cel putin o data in viata. Ceaiul de musetel are multiple beneficii pentru sanatate, insa are si contraindicatiile sale. Despre toate acestea, vom vorbi in articolul de mai jos. Cunoscut in termeni populari si ca romanita, musetelul sau
10 obiceiuri care te vor face o persoana mai calma 10 obiceiuri care te vor face o persoana mai calma
Intr-o perioada plina de evenimente in care stresul a devenit se intalneste mai des decat nisipul in desert cei mai multi dintre oameni sunt mereu pe fuga. Exista insa si persoane calme. Ii recunosti dintr-o singura privire: modul linistit in care se comporta indiferent de graba din jurul lor,
Remedii naturale care calmeaza simptomele gastritei Remedii naturale care calmeaza simptomele gastritei
Gastrita este inflamația mucoasei gastrice, stratul celular care protejează stomacul de aciditatea și sucurile gastrice. Această boală poate fi cauzată de diferite cauze, cum ar fi fumatul, alcoolul, dieta, consumul de droguri, intervenții chirurgicale sau
Bolile de inima: Totul despre problemele cardio-vasculare Bolile de inima: Totul despre problemele cardio-vasculare
Atunci cand se vorbeste despre bolile de inima oamenii se gandesc mereu la atacul de cord. Insa sunt foarte multe elemente care submineaza abilitatea inimii de a-si indeplini rolul, printre acestea numarandu-se boala arterei coronariene, cardiopatia sau aritmia. Citeste mai departe pentru a vedea
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda