Skip to article

Sfaturi practice privind abordarea medicala a celulitei

Problema celulitei este o procupare a doamnelor, indiferent de numarul kilogramelor suplimentare indicat cu nonsalanta de prietenul si totodata dusmanul nostru, cantarul.

Astazi, celulita nu se mai apreciaza in kilograme, ci in centrimetri. Si stiti de ce? Deoarece circumferinta trunchiului dar, mai cu seama a soldurilor, feselor, coapselor si gambelor noastre, se modifica pornind de la retentia hidrica. Gresesc cu ceva?

Se stie faptul ca si persoanele slabe pot constata aparitia celulitei pe zonele predispuse ale corpului, precum: abdomen, fese, solduri, coapse, gambe si chiar brate.

Sfaturi practice privind abordarea medicala a celulitei

Uneori, celulita este insotita si de o alterare a peretelui vascular, constatata de fiecare dintre noi prin spargerea capilarelor. Acest aspect este vizibil, de altfel, prin transparenta pielii si de cele mai multe ori, si prin transparenta ciorapilor sau dresurilor de culoare sau nuante deschise.

Deteriorarea peretelui capilar este insotita si exprima, de altfel, si o slaba calitate a tesutului conjunctiv. El se afla peste tot in corpul nostru, fiind tesut de sustinere. Este bogat reprezentat in tegument, perete vascular, partile moi care inconjoara sau fac parte dintr-o articulatie, printre si in organele interne si chiar si in muschi, par si unghii.

Adevarul este trist si uneori chiar doare, deoarece picioarele incarcate prin retentia hidrica sau insuficinta circulatorie venolimfatica, ne dor.

Ne mai doare si cand privim imaginea noastra in oglinda. Nu, nu aruncati oglinzile deoarece ne vor fi de folos la sfarsitul tratamentelor si curelor de scadere ponderala si de remodelare corporala, inclusiv a celor de tonifiere musculara si de dietoterapie propuse de specialistii

Ameliorarea calitatii tesutului conjunctiv , a componentelor sale fundamentale, precum fibrele de elastina si colagen, substanta fundamentala;

Stapanirea procesului celulitic, indiferent de localizare, de vechime si de stadiul evolutiv (flasca, compacta);

Mijloacele recomandate, spre a ne indeplini obiectivele propuse, sunt:

Dietoterapia (regim hiperproteic si hipocaloric, cu restrangerea numarului de calorii in concordanta cu nivelul eforului fizic desfasurat si raportat la zilele saptamanii);
Mineralovitaminoterapie, in special vitamiele C, A, E si fier, calciu, o serie de microelemente, recomandate in special in lunile din an care au litera "r" in componenta;
Consumul de 2,5-3 litri de apa plata pe zi`
Evitarea consumului alimentelor conservate, condimentate, sarate;
Masajul terapeutic si/sau cosmetic (difera tehnica maseurului si experienta sa in domeniu), inclusiv masajul de drenaj venolimfatic;
In cazul celulitei compacte se recurge la utilizatea aparatului de ultrasunete in scop fibrolitic si antiaderential (programele sunt prestabilite in memoria aparatului si se aleg in functie de scopul urmarit);
Drenajul venolimfatic sub vid (aparatul prezinta mansoane multicompartimentate care de umfla si se dezumfla in mod succesiv, facilitand intoarcerea continutului venolimfatic de la nivelul membrelor inferioare spre micul bazin);
Impachetarile cu produse profesionale anticelulitice si vasodilatatoare, care sa permita activarea tonica, suplimentara, a circulatiei locoregionale, pe segmentele sau zonele vizate;
Electrostimularea, electrogimnastica sau gimnastica pasiva (are avantajul de a comanda la nivelul muschilor interesati, sute de contractii intr-un interval de timp scurt, in raport cu gimnastica efectuata la o sala de fitness, aerobic sau de gimnastica medicala);
Activitatea sportiva la sala sau in apa (gimnastica acvatica), alaturi de gimnastica medicala, fitnesul terapeutic sau cel medical, vor face minuni asupre siluetei dumneavoastra;
Daca incepeti un tratament constand in vacuum si presoterapie (Starvac, Cellu M6) ar trebui sa consultati inainte specialistii Cemtrului Medical Care pentru a va sfatui ce tratament suplimentar sa urmati spre a evita echimozele (vanataile) si deteriorarea ireversibila a structurilor tesutului conjunctiv.

Terapia combinata este cea mai fiziologica, ea asigurand o scadere ponderala, o eliminare a celulitei si o remodelare corporala sigura si sanatoasa, stabila si pertinenta pentru organismul nostru.

Desi ne dorim ca preocuparile nostre sa nu devina obsesii, prin prelungirea interesului pe care-l aratam fata de ele, totusi, durata tratamentului anticelulitic si de scadere ponderala cere timp.

Terapia de mentinere a starii de sanatate si cea de infrumusetare cere timp, nu neaparat sacrificii.
Durata medie a unui astfel de tratament, efectuat si in scop anticelulitic poate fi cuprinsa intre 6 saptamani si 2 luni.

Sfatul practic al specialistilor
Citeste despre

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!