Skip to article

Cum previi reaparitia depresiei. Invata sa readuci fericirea in viata ta!

Recuperarea in urma unei depresii este un proces indelungat si dificil. Din nefericire, aproximativ 50% dintre oamenii care au trecut printr-un episod major de depresie vor recidiva, iar sansele cresc daca au avut mai mult de un astfel de episod (conform American Psychiatric Association, 2000).

Riscul de a interveni o recidiva variaza in functie de severitatea simptomelor si a istoricului medical al personal. Vestea buna este ca exista anumiti pasi ce pot fi urmati pentru ca depresia sa nu isi faca din nou loc in viata noastra.

Ce cauzeaza reaparitia depresiei?

Exista o serie de factori care duc la reinstalarea depresiei. Cel mai important dintre acestia este incetarea tratamentului: de la neprezentarea la consultatia la medic sau la sedintele de terapie, la incetarea tratamentului medicamentos sau la incheierea prematura a terapiei, toate acestea conducand fie la persistenta unor simptome (asa numitele simptome reziduale), fie la reaparitie dupa o perioada mai scurta sau mai lunga de timp a manifestarilor depresiei.

De foarte multe ori, persoanele afectate de depresie obisnuiesc sa se gandeasca destul de mult asupra partilor negative din viata personala, acesta fiind un alt factor care poate duce la reaparitia simptomelor depresive. Indivizii care sufera de depresie au tendinta de a ramane blocati in presupusele lor defecte, esecuri sau evenimente mai putin placute din viata. O gandire de acest fel, negativist, nu va face decat sa sporeasca sansele de reinstalare a depresiei la aceste persoane.

Care sunt semnele de reaparitie a depresiei?

Persoanele care au trecut printr-unul sau mai multe episode depresive trebuie sa invete sa recunoasca semnele timpurii de avertizare ale acestei tulburari in eventualitatea reaparitiei acestor manifestari. Nimanui nu ii face placere sa isi aminteasca perioadele grele prin care a trecut, insa odata depasite aceste momente, ele trebuie sa ramana drept puncte de reper pentru pacient, care va trebui sa isi aminteasca cum a progresat, ce a facut pentru a a modificat comportamentul sau depresiv si care sunt lucrurile, aspectele care l-au ajutat in mod particular.

Printre primele manifestari care anunta iminenta unui episod depresiv includem tulburari ale somnului, scaderea apetitului, aparitia unei stari de oboseala, lipsa placerii de a socializa, iritabilitate si anxietate. De asemenea, si durerile cronice corporale sunt semne de revenire a depresiei, alaturi de cresterea sau scaderea brusca in greutate.

Cum se poate evita reaparitia depresiei?

In primul rand este obligatoriu ca pacientul sa urmeze tratamentul si recomandarile prescrise de catre medic, indiferent de forma acestuia, inclusiv psihoterapia, chiar si atunci cand se simte bine. Tratamentul (atat cel medicamentos cat si psihoterapia) poate continua si dupa disparitia starii depresive, cateva luni sau chiar mai mult, in functie de factorii de risc ai reaparitiei acesteia.

Sanatatea fizica joaca un rol foarte important in imbunatatirea vietii unui pacient care a suferit de depresie. Mancarea sanatoasa, sportul regulat si somnul sunt elemente cheie in mentinerea unei stari mentale pozitive. Mancarea cu continut scazut de grasimi, bogata in omega-3 si acid folic, poate avea o influenta pozitiva asupra psihicului. Sunt recomandate legumele, fructele, nucile, cerealele integrale si pestele, fiind de evitat consumul de alcool si cofeina.

Fiecare persoana trebuie sa ia parte la actiuni care ii fac placere si o motiveaza, precum vizitarea prietenilor sau practicarea hobby-ului preferat. Un sfat este acela de a face in fiecare zi o lista cu lucruri pentru care sunteti recunoscatori si fericiti, pentru a combate emotiile negative.

Meditatia, exercitiile de respiratie, relaxarea progresiva a muschilor, yoga, muzica, pictura sau scrisul sunt tehnici de relaxare esentiale in lupta contra depresiei. O schimbare majora in viata oricarui om o face voluntariatul, iar oamenii care s-au luptat cu depresia sunt incurajati sa adere la grupuri de suport, grupuri in care ii pot ajuta pe cei care au aceeasi problema.

Este recomandata realizarea unui plan de preventie care sa contina, punctual, urmatoarele elemente:
- Evenimente sau situatii care au cauzat recidiva in trecut
- Simptome sau manifestari care preced instalarea depresiei
- Lucruri care ma ajuta atunci cand observ posibila aparitie a unui nou episod depresiv
- Oameni care ma ajuta si modul in care ma ajuta
- Oameni pe care vreau sa ii contactez in caz de urgenta
- Modalitati prin care este redus impactul episodului depresiv
- Metode de tratament (psihoterapie sau medicamentos) care m-au ajutat in trecut.

Foarte important in revenirea dupa o depresie este suportul pe care il ofera familia si prietenii. Comunicarea este esentiala in prevenirea reaparitiei depresiei, exteriorizarea sentimentelor fiind o cale de constientizare a lor si un mod de a lupta impotriva celor negative.

Sursa:www.depresiv.ro

Articole recomandate

Tinuta de vineri: Cizmele peste genunchi si look-ul casual Tinuta de vineri: Cizmele peste genunchi si look-ul casual
Iubim cizmele peste genunchi si cred ca, in secret, majoritatea ne-am dori sa le purtam cu mai multa lejeritate. E adevarat, sunt extrem de sexy, insa, in functie de modul in care le accesorizam, le putem integra si in tinute de zi. Daca le-ai purta cu o rochie mini stramta, probabil ai avea nevoie
Doinita Oancea are un nou iubit? "Eu mi-am dorit baiat" Doinita Oancea are un nou iubit? "Eu mi-am dorit baiat"
Actrita Doinita Oancea s-a despartit de cateva luni de iubitul sau, insa se gandeste sa isi intemeieze cat mai repede o familie.Vedeta a declarat recent ca vrea sa devina mamica cat mai repede. Tinand cont ca pentru asta are nevoie de un partener, declaratia ei ridica mari semne de intrebare. Oare
Iulia Albu intr-o noua tinuta socanta. Vezi cum a putut sa se imbrace! Iulia Albu intr-o noua tinuta socanta. Vezi cum a putut sa se imbrace!
Iulia Albu continua sa ne demonstreze ca are o imaginatie debordanta si socheaza cu noi tinute care de care mai trasnite. Joi seara, vedeta si-a facut aparitia in platoul Wowbiz imbracata intr-o suba, cu o masca aurie pe fata si cercei imensi, in forma de cruce. In cadrul rubricii ei, Iulia Albu a
Oana Roman, in culmea fericirii inainte de sarbatori. Iat-o intr-o fotografie emotionanta de familie! Oana Roman, in culmea fericirii inainte de sarbatori. Iat-o intr-o fotografie emotionanta de familie!
Fericire mare in familie Elisei. Marius, sotul Oanei Roman s-a intors acasa pentru a petrece sarbatorile de iarna alaturi de sotia si fetita lui. In urma cu cateva saptamani, Marius Elisei a fost nevoit sa plece in Anglia la munca, pentru a aduce bani acasa iar cea mai mare dorinta a Oanei a fost
Andreea Mantea, noi imagini cu burtica de gravida. Vezi cum arata vedeta insarcinata in patru luni! Andreea Mantea, noi imagini cu burtica de gravida. Vezi cum arata vedeta insarcinata in patru luni!
Andreea Mantea radiaza de fericire de cand a aflat ca este insarcinata. Prezentatoarea TV se simte implinita si abia asteapta ca anul viitor sa isi tina in brate copilul. Vedeta este insarcinata in patru luni si il va face tatic pe castigatorul show-ului "Burlacita", Cristi Mitrea. Vedeta a postat
Lady Gaga, intr-o tinuta in stilul lui Kim Kardashian. Hot or Not? Lady Gaga, intr-o tinuta in stilul lui Kim Kardashian. Hot or Not?
Lady Gaga, intr-o tinuta in stilul lui Kim Kardashian. Hot or Not?Lady Gaga rareori ne mai surprinde cu look-ul ei. Extravaganta artista ne-a obisnuit cu tinute nebunesti si costumatii demne de filmele SF, dar ultima ei tinuta se inscrie intr-un cu totul alt registru. Gaga a renuntat la botinele cu
Link-uri recomandate:designer interior onlinedesigner interior bucurestinikydecor.romobilier living preturiclassic interior design
Acest site foloseste Cookie-uri.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza continutul si reclamele, pentru a oferi caracteristici specifice retelelor sociale si pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, impartasim informatii despre felul in care ne utilizati site-ul, cu partenerii nostri de pe retelele sociale, de publicitate si de statistica in conformitate cu Politica de confidentialitate. Va puteti administra preferintele in Setari cookie.
Ele.ro iti recomanda