De ce femeile se pierd pe ele atunci cand barbatul iubit le paraseste
E clar din titlu ca postarea aceasta este numai pentru femei. Pentru prietena mea al carui "sot" a parasit-o cu un copil de mana si cu altul in burtica pentru o alta femeie, pe care a lasat-o gravida in acelasi timp - iar prietena mea nu-si dorea decat ca el sa se intoarca, sa-l ierte si sa fie ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat! (intre timp, a depasit momentul).
Pentru prietena mea al carei "sot" i-a spus ca nu e "buna la pat", iar ea se perpeleste ce sa faca sa-si salveze casnicia. Pentru prietena mea care asteapta ca iubitul ei de zeci de ani sa faca ceea ce spune ca vrea sa faca (si de fapt nu vrea, pentru ca nu face). Si pentru oricine simte ca are nevoie.
Le tot gasim scuze. Tot facem eforturi sa-i "intelegem", sa-i cocolosim, sa ne convingem ca ei, in felul lor abscons si de neinteles, totusi ne iubesc. Si intr-o anumita masura e adevarat. Insa atunci cand intre vorbe si fapte apare o discrepanta prea mare, ar fi de preferat sa ne trezim la realitate.
Suntem in stare sa iertam atatea, numai ca sa simtim din nou acel val de acceptare, armonie si cuprindere din partea omului pe care-l iubim. Il investim cu sensul vietii noastre, ca si cum lumea incepe si se termina cu el.
De obicei, imaginea perfecta pe care o avem fata de celalalt dureaza cat fascinantul inceput in care, de fapt, proiectam asupra omului respectiva perfectiune. Dupa care incepem cu ajustarile.
Poate ca nu e chiar indisponibil emotional, poate ca pur si simplu era obosit si flamand. Ce daca mi-a spus ca nu sunt buna la pat, si eu simt ca nu mai am rost pe lume, important este sa-mi "salvez casnicia"! De parca fara ea nu sunt om.
Parerea mea sincera este ca nu exista femei care nu sunt "bune la pat", ci doar barbati care nu stiu cum sa trezeasca o femeie. E drept ca am auzit si despre femei care sunt incapatanate in a ramane precum niste scanduri in dormitor... dar nu e cazul prietenei mele.
Barbati care desfiinteaza femeile
La un moment dat, aveam si eu un iubit care ma desfiinta fara sa-si dea seama (imi imaginez ca nimeni nu poate fi atat de rau intentionat, dar poate sunt naiva). Eram distrusa. Simteam, literalmente ca mi se darama lumea. Ii povesteam unui amic bun, printre rauri de lacrimi "cum a putut" individul sa fie si cat de tare m-a durut.
"Si ce daca" - imi serveste amicul, sec. Am incremenit. Mi s-a oprit mintea. Cum adica: "si ce daca"?! "Si ce daca. Uite-asa. Cum ai trait inainte de a-l cunoaste, ai sa fii bine mersi si dupa ce-ai scapat de el". Vorba ceea: "Mai bine un sfarsit de groaza decat o groaza fara sfarsit".
Daca cineva a facut o greseala, sansele ca acela sa o repete sunt foarte mari. Dupa ce ai trecut printr-o criza in cuplu, n-are rost sa mai speri sa fie din nou "ca la inceput". Poate sa vina cu tone de trandafiri rosii, tarandu-se in genunchi pe spinii lor. Palma pe care ti-a tras-o n-are cum sa ti-o ia inapoi.
Sansa de a alege
Ideea e sa te gandesti daca poti sau nu sa traiesti cu situatia data sau daca nu, sa mergi mai departe. Pentru ca ceea ce ai aflat despre omul tau nu este o anomalie, este el asa cum e in realitate, pe care tu abia acum il descoperi.
Esti pregatita sa continui relatia fara sa te simti desfiintata si fara rost? - bine. Daca nu, nu te mai chinui. Chiar meriti sa ai viata pe care ti-ai imaginat-o, ai dreptul si chiar obligatia sa fii fericita.
Uneori sunt necesare multe eforturi pentru a face o relatie sa mearga. Cum iti dai seama ca merita sa le faci? Daca aceste eforturi te cresc pe tine ca om, daca te apropie de cine esti tu in realitate, daca te ajuta sa inveti o lectie reala - atunci merita. Daca te indeparteaza de tine, daca te fac sa simti ca nu ai rost, nu.
Citeste continuarea pe puteredefemeie.wordpress.com
Alte articole despre